Arhive lunare: august 2018

Versuri noi: 200 de ani…

200 de ani… 200 de ani ne târâm pe sub cer cu bocancii de plumb și cătușa de-oțel, 200 de ani între zbor și mormânt cu ochii-n pământ, dar cu dorul fidel… 200 de ani cu-al răbdării cuțit în gâtleje … Continuă lectura

Publicat în POEZIS | Lasă un comentariu

Versuri noi: Îngenunchez în ruga mântuirii

Îngenunchez în ruga mântuirii Ostatică-a rănilor de timp, Cuvântul m-a găsit, (Cum, oare, Mâna de Olar știe că lutul e dospit Și-i cere rostuirea, cârpind cu lacrimi rănile-nvechite, Când piere-nsuflețirea în sâmburii din vise amorțite) Și nu i-a fost destul! … Continuă lectura

Publicat în POEZIS | 2 comentarii

Versuri noi: Nepoților, din drag!

Nepoților, din drag! Când ochiul ți-a desțelenit o stea ce-n vis l-a cucerit Și de minune-ademenit, cu așteptări nu te-ai hrănit, Ci-ai săgetat spre mare zbor cu îngerul tău păzitor, Ce-a luminat al tău picior spre vâna proaspăt’ de izvor, … Continuă lectura

Publicat în POEZIS | 4 comentarii

Versuri noi: Icoana împăcării

Icoana împăcării                           Împăcarea ți-o mlădii sub călcâiu-mi iarbă, pură, Cum ți-i dat a-i fi de leac ochiului făr’ de măsură… Îți bei ploi pe săturate, să legi … Continuă lectura

Publicat în POEZIS | 2 comentarii

Versuri noi: Zgârcită-a risipi

Zgârcită-a risipi Zgârcită, de când sunt, a-i risipi trecutului lumina, O neclintire-a firii încearcă trup a-mi cimenta Și calc desculț pe amintirea caldă ca țărâna, Spre o furtună nouă, pretinsă-a mă gusta… Fragilă, bob de rouă, apuc de mâini speranța, … Continuă lectura

Publicat în POEZIS | 4 comentarii

Versuri noi: HRANĂ

HRANĂ Cum știe-o rană veche să are prin cuvânt, Însămânțându-și dor nebun să mă topească, Inaptă, ce-ar putea să-i spună lama de cuțit, Când ea alege timpul potrivit, să pârjolească. Această rană uneori o dau cocorilor, plângând, S-o ducă-n lume, … Continuă lectura

Publicat în POEZIS | Lasă un comentariu

Versuri noi: Brațul de Lumină

Brațul de Lumină                         Vor mai răzbi izvoare prin cojile de lut, copita căprioarei fura-va negrul scut țărânei, să-și mângâie Lumina, încremenită în ochiul plin de spaimă, fiindu-i ei … Continuă lectura

Publicat în POEZIS | 4 comentarii