Versuri noi: Brațul de Lumină

Brațul de Lumină

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Vor mai răzbi izvoare prin cojile de lut,
copita căprioarei fura-va negrul scut
țărânei, să-și mângâie Lumina, încremenită
în ochiul plin de spaimă, fiindu-i ei menită…

Și se va coace grâul de mână cu mohorul,
iar spicul, plin de aur, va săruta ogorul,
chiar de rânji-va coasa prin buza ascuțită,
va-ngenunchea Luminii cu fața mulțumită.

Și frunza o va duce pe drumul ei de fum,
cu aripi de cocor va bate același drum,
căindu-și neputerea, va naște clipe scurte
și iernile bătrâne va trece-n flori, tăcute…

Mă va chema Acasă, de unde-am fost pornită,
jelind doar clipa scurtă, ce mi-am dus irosită,
voi dărui suflarea-mi, sporindu-i picătură
în tot ce-am semănat cu-a poeziei urmă…

Și de-mi va fi norocul s-adorm la rădăcină
de cimbrișor sau mentă, a le-ocroti hodină,
visa-voi, mântuită, să redevin, română, suflare de țărână,
cu Brațul de Lumină să mă atingă iarăși Cerul pe retină…

28 iulie 2018 Maria Botnaru
Sursă imagine: internet

Publicitate
Acest articol a fost publicat în POEZIS. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la Versuri noi: Brațul de Lumină

  1. macalder02 zice:

    Ca de obicei, poezia ta umple spațiile când versurile ajung la inimile noastre. Salutări.

  2. doar verde zice:

    Fie-vă visul împlinit, iar Braţul Luminii să vă poarte pe cărări liniştite!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.