Versuri noi: CANDELĂ ȘI STEA

 CANDELĂ ȘI STEA

Maria Botnaru

De Bacovia e noaptea, ce și-a arborat cununa,
Altfel n-ar fi strâns în poală și luceafărul, și Luna,
Nici nu m-ar acoperi cu potopul orb, de smoală,
Când încerc a-i potoli alergarea prin cerneală…

Mi se pare și geloasă, că nu mă las dezolată
De-al ei munte tenebros din singurătatea lată,
Eu aprind o Lună nouă, să alerge-n palmă sporul
Și te readuc în vers, când mă extermină dorul…

Mă amuză glasul ei, ce-l scâncește lângă poartă
Cu străjerul-felinar, ce, cu ochiul strâmb, mă ceartă,
Languros, fiorul tainic, împletește-un ghimpe dulce,
Căci o mare de speranțe murmură vers prin uluce…

Aștept zorile caduce, să-i dea somnul complinit
Și al dimineții ropot, să-i dea locul potrivit…
TU auzi-mă din versul, cu ce-am respirat, bărbate,
Încât nopți bacoviene își duc palmele deșarte…

N-are timpul dalta care ar râvni a separa
Două inimi, dacă Cerul a menit a-ngemăna,
Cum nici sita de granit, ce-ar porni a strecura
Amintirilor izvorul, ce-i și candelă, și stea…

19 septembrie 2022

Publicat în POEZIS | Etichetat , , , , , | Lasă un comentariu

Cu gândul la NICHITA

Cu gândul la NICHITA

”La Nichita venea mereu lume, trăiam într-o CASĂ DESCHISĂ. Veneau prieteni vechi, dar şi oameni pe care nu-i văzuse niciodată. Poeţii tineri veneau pentru un fel de binecuvântare, iar el considera că nu trebuie să respingă pe nimeni. Spunea tot timpul: “De unde ştiu că nu bate la uşă Eminescu? Dacă îi spun că a scris un poem prost – i se poate întâmpla oricui! – şi el renunţă să scrie!?” Erau mereu 5-6 oameni în jurul mesei noastre, toată ziua, şi se schimbau mereu. Beam cafeaua de dimineaţă cu lume în jur, mâncam cu lume în jur, treburile le făceam cu lume în jur, dicta poeme şi citea poeme cu toată lumea de faţă…..Oamenii nu-şi dădeau seama că fiecare avea un Nichita al lui. Te marca. Îl vedeai o singură dată şi rămâneai cu “amprenta Nichita”. Cred că până şi faptul că primea pe toată lumea era copleşitor.. avea nevoie să dăruiască, să ofere. Orice: pe sine, poezie, încurajări…Nu şi-a construit un personaj, era un personaj. Şi a trăit risipind din fiinţa lui. Nu putea altfel. ”

Dora Stanescu

Sursă: https://www.facebook.com/poeziifrumoase

Publicat în PROZĂ | Etichetat , , , , , | 1 comentariu

Versuri noi: P O C Ă I N Ț Ă

P O C Ă I N Ț Ă

Maria Botnaru

Generația noastră a trăit din oarbe perfuzii
Și-a ars focul lăuntric pe tăceri și iluzii.
A băut cu străinul din paharul de frate,
Într-un țarc, uniune, înfrățiți prin păcate.

Generația noastră a căzut în genunchi,
Aplecând frunți de miei peste trunchi,
A oftat și-a zăcut ca o iarbă cuminte,
Ce-i menită s-acopere sfinte morminte…

Cu tăcerea din tați, moștenită „tezaur”
Și desagii umpluți cu răbdarea de „aur”,
Acum iese târâș, de sub pânza de greier,
Și vă-nvață: „Luptați, de vă spală pe creier!

N-ascultați ce îndrugă trădătorii ratați,
Că n-am fost niciodată din Dacia frați,
Cu minciună spoite, lanțuri nu-s mai ușoare,
La tăcerea haină n-acceptați înhămare…”

Generației noastre, ce purtăm Marea vină,
Că am ars pe tăceri și puteri, și lumină,
Să ne scrieți păcatul, c-am tăcut așteptând
Și s-aprindeți rușinea după noi, pe mormânt.

N-am ajuns pân’-la capăt, n-am cerut libertatea,
N-am unit două maluri, proclamând unitatea,
Înțelepți, ca și Cuza, n-am găsit printre noi,
Iar vitejii, ca Ștefan, i-am jertfit în război…

Neîmpăcați cu noi, vom fi oale… ulcele…,
Voi fiți isteți… , cum beți tăcerile din ele!
Îndrăznind a cerși de la voi azi iertare,
Doar vă cerem: nu mergeți pe-a tăcerii cărare!

Tăcerea niciodată n-a fost semnul voinței,
Cum nici curajul plâns n-ajută pocăinței…
10 ianuarie 2020

Publicat în POEZIS | Etichetat , , , , , , | Lasă un comentariu

Versuri noi: Tomnatice magii

Să aveți o toamnă de vis, dragi Prieteni!

Tomnatice magii

Maria Botnaru

Parcă s-au tupilat aromele-n câmpii

și august a cules toți cucii din ogradă,

o mână a-mproșcat haotic picuri aurii,

iar grierii vestesc în cor: „degringoladă…”

Parcă-au căzut cocorii-n nostalgii,

intempestiv, rostogolesc o sfadă:

ba se răsfiră-n puncte brumării,

ba se-mbulzesc pe-a cerului arcadă…

Rumori de gânduri mână herghelii

prin lutu-mi, ce aspiră crud de iarbă,

din care plămădea, în dimineți, făclii

și orice-asfințit îl vindeca de grabă…

Un prag de școală cheamă pași zglobii,

iar clopoțelul exersează-n glas prelung

și râd vântoaicele cu glasuri de copii,

când amintirile, pe suflet, mi le ung…

Cum aș putea să-nfrunt degringolada,

cu ce voi măguli gălăgioase herghelii…,

o știe poezia, ce mi-a umplut ograda

cu vise ce vestesc: „tomnatice magii…”

1 septembrie 2022

Sursă imagine: O magie din grădina mea…

Publicat în POEZIS | Etichetat , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Versuri noi: O Ană ce mai crede în minuni

O Ană ce mai crede în minuni

Demult îl poartă-n suflet, ca pe o cântare,
Demult și l-a făcut Luceafăr zburător
Sau munte ce nu știe-un dram de îndurare
De inima ce i-a-nălțat altar de dor…

De când i-a arătat că luna e albastră
Și ploi de stele – pe-ale ochilor oglinzi,
De-atunci i-a dat în suflet ușă și fereastră,
Iar așteptările și le-a tocmit ca grinzi…

Dar cum să-i spună ea, că este-o Ană,
Ce se zidește-n zidul dorului visând,
Când i s-a scris pe creier, că o doamnă
Își duce doru-n taină… așteptând…

Străine inimi bat la ușa ferecată,
Dar ea, cu orbul nepăsării, le rănește
Și roagă inima, să nu se dea-mpăcată
De cugetul, ce, ca izvorul, se-ndoiește…

Mulți o conjură, că așa nu se trăiește,
Tot omul din erori învață să iubescă,
Dar ea crede-n iubirea ce-ndumnezeiește,
A moștenit icoana ei, din casa părintească.

21 august 2022  Maria Botnaru

Publicat în POEZIS | Etichetat , , , , , , | 2 comentarii

Versuri noi: Vino Acasă, Basarabie iubită!

Vino Acasă, Basarabie iubită!

De ce ți-ai acceptat independența, Basarabie,
Când ai scăpat din ghearele Rusiei,
Ce te-a furat din trupul României,
De ce nu te-ai întors Acasă, cu mândrie?

De ce-ai pășit stingheră-n timpuri grele,
Când tu știai, că fratele-aștepta,
Să vină-un semn de întregirea ta,
Când îi croiai independenței vele?

Hai, nu conta pe veștedele minți,
Ce te-au furat și te-au împovărat
Cu biruri… datorii la X magnat…
(Rușine celor, ce le-au fost părinți!)

Vreau să nu uiți de Fii latiniei,
Ce într-un pod de oase s-au făcut,
Ca, Basarabie, să treci ușor de Prut
Și să-ntregești hotarul României…

Hai, Basarabie, pășește peste vamă,
Doar cei străini cu sârmă se-ngrădesc,
Iar cei, ce în aceeași limbă își vorbesc,
Sunt frați de sânge și au o Românie-Mamă.


27 august 2022 Maria Botnaru

Publicat în POEZIS | Etichetat , , , , , , | Lasă un comentariu

Versuri noi: CODRII IUBIRII

CODRII IUBIRII

Eu, noaptea, am ochi de luceafăr,
Iar ziua te port în rugi de poezie,
Iubire sfântă, doar ca să te apăr
De gerul, ce, spre codrii tăi, adie…

Mă lupt cu bezna, care îndrăznește
A-ți smulge rădăcina prelungirii,
Ca un copac, ce lujerii își crește,
Cu, moștenite, legile iubirii…

Și nu mi-e teamă, a mă-nsingura
De-acea pădure veștedă, străină,
Mi-e frică de străinul, ce-ar muta
Prin mugurii din sfânta rădăcină,

Căci alte legi dau busna pe pământ,
Lipsite de-omenesc, impuse de străin,
Iar cei, ce-adoptă sfântu-ți legământ,
Sunt injectați cu „dulce”-le pelin.

Mă bucură, când sfredelesc în zare
Stejari, din doi în doi, împerecheați,
Cu-a lor fidelitate altoiesc vlăstare,
Străini, să piară mugurii mutanți…

Eu nopțile-s cu veghe de Luceafăr
Și zile-mi umplu rugi de poezie,
Iubire românească… să te apăr
De gerul, ce, spre codrii tăi, adie…
20 august 2022 Maria Botnaru

Publicat în POEZIS | Etichetat , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Versuri noi: Printre arșițe spâne

Printre arșițe spâne


În zăpezi biruite scociorăsc mărturii
Despre omul sărac, dar bogat în copii,
Despre neamuri, ce-n roi, brodau bucurii,
Sub un cer luminat cu-aspirații-făclii…

Răscolesc în tăciunii timpului, calzi,
Cheia hazului pur, ce-n luturi mustea,
Caut pacea în ochiul ce zarea spărgea
După roiuri albastre, de fluturi nomazi.

Luna plină, ce veselă-n leagăn se da,
O rechem la furat de cireșe amărui…
Acel țărm, nepoțelului drag, să-l descui,
Cer Divinului, azi, cheia păcii să-mi dea,

Să ascund ochiul dulce în oaza senină,
Ca să-l apăr de viruși, război și dezastre,
S-sudă Kremlinul și-ai lui frați de năpaste:
„De potop, nici-un înger nu poartă vreo vină!”

… norii-și mână cirezi spre pășunile terne,
Prin gurița de înger se dezlănțuie hazul,
Cu șiraguri de perle să-mi orbească necazul,
Printre arșițe spâne, însetate de lacrimi materne.


30 iulie 2022 Maria Botnaru
Sursă poză: internet

Publicat în POEZIS | Etichetat , , , , , , | Lasă un comentariu

Versuri noi: Din dor

DIN DOR

Fără tine, iubite, sunt uitată de ploaie
Și de Muza ce picură mirul pe foaie,
Lacrimi și insomnii iar nu știu să împac
Și de dorul nebun nu mai aflu vreun leac.

Tu îngăduie-mi doar să întreb, de greșesc,
În vreo viață-ai simțit ce-i un dor femeiesc…?
N-o să cred niciodată că tăcerea nu doare
Și te plimbi ca un val, pe întinderi de mare…

E-un păcat, că pân’ azi medicina nu are,
De iubiri ne-mplinite, un colac de salvare…
Îmi las dorul fierbinte în palma divină,
Mulțumind, c-am trăit un potop de lumină…

Clipele nerodite le dau mită uitării
Și-a lor miriște arsă, voi lăsa-o iertării,
Bunul Cer te-a trimis, al visării, catarg,
Ca un semn că iubirea n-a uitat al meu prag…

Nu știu de vei citi, c-amintiri mai deșir,
Când brodez o poemă cu al dorului fir
Și-i pun aripi de vis, să se fac’- a ta pernă,
Să-nțelegi cum e dorul din iubirea eternă…

Iar când pe dinafară vor năvăli furtuni
Și lutul nerodit va cere-avid minuni,
Să te gândești c-așa topești femeia,
Dacă-i trezești în pieptul ei scânteia.

La ce bun semnul tău, de consolare,
Dacă nu-mi simți a inimii cântare?
După-un potop de suflet (ce mirare!)
Se limpezește lutul și-n el se face soare!

Doar dorul, ca un rug, te mistuie cu foc,
Încât devii cenușa lui și nu-ți mai afli loc…

6 august 2022  Maria Botnaru

Sursă imagine: internet

Publicat în POEZIS | Etichetat , , , , , , | 2 comentarii

Versuri noi: Iubeşte – ți Patria, pilonul ei rămâi!

Iubeşte – ți Patria, pilonul ei rămâi!

Cum poți lăsa o vatră ce te crește,
Un rai ce te-a hrănit cu trupul său,
Izvorul ce doinește românește
Și Graiul, ce ți-i dat de Dumnezeu?

Privește stelele cum râd, privește,
Când s-oglindesc în ape străvezii,
Luceafărul, ce gingășii clipește,
Încât i-ai prinde geana-n poezii.

Ascultă florile de câmp, ascultă,
Învață de la macul roșu –a iubi,
De mușețel lipește palma udă
Ș-urechea – de enesciene rapsodii.

Atinge fruntea ierbii-n ziua nouă,
Alungă gândul de-a pleca, rămâi,
Desculțe, îngroapă tălpile în rouă,
Să-ți urce împăcarea prin călcâi…

Privește-n jur, cum răsucește struna
Parfumul, ce dansează pe câmpii
Și cum trudește încă vara la cununa,
Ce-o poartă fruntea Marii Românii…

Te-nclină brazdei care te hrănește,
La stele, flori, la tril de ciocârlii
Și la izvorul ce doinește românește,
Iubește-ți Patria, pilonul ei rămâi!

29 iulie 2022  Maria Botnaru

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu