Versuri noi: Palma ce-ți scrie poeme

Palma ce-ți scrie poeme

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 67384062_2293791644220811_991344538578583552_n.jpg

Flămând, un timp de dor se cerne
În palma ce îți scrie neobosită,
Stă Luna s-o admire-nțepenită
Și-i picură lumină rece-alene…

Ce fericite, însăila cândva, poeme,
Cu azuriu tivindu-le-nsetată,
Când sfâșia minuta zbuciumată,
Suindu-și baricade-a contravreme…

Se rezema pe felinare de săruturi,
Gonind rebeliuni de-nsingurări,
Spre amintire înnoda tăceri,
Iubirea, tăinuind-o printre rânduri.

Cu dor de noi ara pe fila nedormită,
Călcând pe fluturii cu aripi amorțite,
Prin brațele-mi, de așteptări sleite,
Urca în mângâiere încolăcită…

Și-o amețea o lungă-mbrățișare,
Prin setea ei de rouă ne-ncepută …
Iar inimii, din fericire absolută,
Crea poeme lungi, a desfătare…

Nu, n-a răcit-o, dură, despărțirea,
Nici plumbul ce-a ochit a disperare,
În sute de poeme scrijelește resemnare,
Prin pulsul care țipă-a învia Iubirea…

4 ianuarie 2018 Maria Botnaru

Reclame
Publicat în POEZIS | 5 comentarii

Versuri noi: Săndăluțele cu rouă

Săndăluțele de rouă

Irișii sorb de primăvară-nghesuire,

Mirări pornesc să-nlăcrimeze ochiul,

Neogoite doruri deznoadă nostalgia

Sandalelor de rouă, ce-și caută iar locul.

Ah, cum aș vrea să rup, ca dintr-o pâine,

Bucăți de suflet, să-nfloresc cărarea

Și să le spun ce chinuri luptă-n mine,

Când, cu pustiu de zbor, înțeapă zarea.

Voi, clipe lungi, ce nu știți îndurarea,

Când aripi sigilați cu lacăte de nori,

Grăbiți aripi să ungă așteptarea

Cu, risipite-n țipăt, glasuri de cocori

Și luminați cărări spre cuibul solitar

Din cumpăna fântânii, unde-au copilărit

Strămoșii lor, ce ne-au iubit hotar

Și pân’ la moarte-acasă-au revenit…

… Mai uită, Smărăndițo, comorile din sat,

Zvântatu-li-s-a urma, ca ploaia pe imaș,

N-a încăput în geantă cuibarul adorat,

Săndăluțele de rouă ți le plimbă în oraș

Și mă iartă, dar cocorii nu au hărți de navigat,

După brazda răsturnată simt căldura unui sat…

8 aprilie 2019   Maria Botnaru

Sursă imagine: internet

Publicat în POEZIS | 2 comentarii

Versuri noi: Boala veșnicelor Ane

Boala veșnicelor Ane

Aceeași, Ana, însetată de visare,
Cu inima grijită pentru zidul ruinat,
Cu stânga-nfiptă în covata cu-aluat,
Iar dreapta, înțepenită de scrisoare…

În trupul ei o pace-și zburdă locul,
Pe frunte-i doarme Luna-ngândurată
Și atât de des o prinde-ncoronată
De împăcări, ce-și sapă-n cute soclul.

Ce întristări i-ar destrăma seninul,
Când zvârcolește-n ochiul ei cântarea,
Când maci nebuni îi beau nerăsuflarea
Și, mov, potopul fierbe-n sânge plinul?

Din ce respiră? Plămânii-s goi de taine…
Iubirea infinită e boala veșnicelor Ane…

26 iulie 2019 Maria Botnaru
Autor colaj: Abo Lawrence

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Versuri noi: PĂUNESCU, Lumina Eternă

PĂUNESCU, Lumina Eternă

Afară vara dă în pârg tăcută,
Lăutru-mi ard ninsorile câinești,
Apasă fruntea o deșeartă luptă
Și inima-i bolnavă că lipsești,
Cu „Flacăra”, să zgâlțâi lumea asta,
Din letargie neamul să trezești,
Să legi cu versul tău Luminii coasta,
Ce au știrbit-o timpuri ostășești…
E tot mai greu și frig fără de tine,
Doar „Cartea Cărților”, Maeste, e icoană,
La ea urcăm suflarea, să se-nchine,
Cu ea ne ungem adâncimi de rană,
Căci timpul ne îngroapă în ruine…

Acolo, sus, în lumea celor drepți,
La cina cea de suflet tot de noi îți pasă
Și-aud cum bați în clopot: Dragi Poeți,
Nu risipiți Lumina,
s-ajungă-albastră celor de-Acasă!
20 iulie 2019 Maria Botnaru

Publicat în Uncategorized | Etichetat , , | 2 comentarii

Versuri noi: Mi-e teamă!

Mi-e teamă!

Rezemat e miezul nopții de un cer brodat cu stele,
Cu un ochi privește luna înspre temerile mele
Și-mi zâmbește a dojană, când tresar ca un copil,
Ce își clatină povara pe piciorul stâng, fragil…

Primăvara-i transformare și de noapte, și de zi,
Tot ce ieri era o boare, astăzi geme-a-nmuguri,
Tot ce ieri urca prin mugur către frunză, către floare,
Mâine va porni în clocot a lucra prin ziua mare.

Noaptea varsă în tăcere a sa vrajă creatoare,
Tăinuind în bobi de rouă caldă binecuvântare,
Împresoară pe cărare clipe înalte, de visare,
Talpa, sângerând a vis, s-o zidească în lucrare…

Câtă măreție-n Cer, câtă pace-n poezie,
Versul își hrănește colții din elan și bucurie,
Sorb puteri din Luna nouă, ce cu ochiul dojenește:
Temerile-ți n-au temei, Dumnezeu ne ocrotește!

Dar înțeapă iarăși teama, c-am putea strivi Lumina,
Iar al răului neastâmpăr își împlântă-n suflet vina…
… Eu cu noaptea de april, ce Luminii se jertfește,
Ce ne facem, dacă Domnul, pe o clipă, ațipește?
4 aprilie 2019     Maria Botnaru

Publicat în POEZIS | Lasă un comentariu

Versuri noi: MAMA – LUMINA ETERNĂ

MAMA – LUMINA ETERNĂ 

Steaua ta mă ghidează cu Lumină eternă,
vorba-ți saltă pe buze, plămădită de suflet,
ciocârlia ascult cu, trează, urechea maternă
și în talpa-mi furnică urma ta, prinsă-n umblet…

Îți sunt umbra de vis, ce-ai zidit cu iubire,
din nou lut zămislită, pentru-a ta prelungire,
ochiul urcă, nalt, cerul, urmându-ți privirea,
iarba-n el se înspică, doar purtându-ți menirea…

Brațul drept este-al tău , tot se geme de frig,
în rărunchi așteptarea ninge munți de nisip,
lungă vorba urăsc, munca-i luptă toridă
și-acea lacrimă-ascunsă, leagă-n nod tiroidă…

Mănăstiri înălțat-am, ca și tine, copii,
doar pe locul de sapă, mi-am zidit poezii
și nu, reavănă, brazda, mi-e cunună pe frunte,
adun rouă de vers, însetate comori s-o înfrupte…

Pe aceeași, grea cruce, răstignită-s de soartă,
între cer și pământ caut viselor poartă,
al tău suflet grijesc ca lumina din sfeșnic,
din iubirea maternă încolțească nou veșnic!
8 martie 2019  Maria Botnaru
Sursă imagine: internet

Publicat în POEZIS | 2 comentarii

Versuri noi: Dimensiunea clipei

Dimensiunea clipei

 

 

 

 

 

 

 

Îmi clocotește-a vară-n călimară,
cu maci îmbujorată e cărarea,
fierb stânjeneii movul a povară,
c-un azuriu umplută-i depărtarea…

Suspină-a trezire-un greier rătăcit,
pe-un scai necopt croindu-și drum,
e ochiul său minuscul atât de fericit,
sorbind al dimineții plin parfum…

Ce aripi îmi zvâcnesc? (e o-ntâmplare?)
abia-mi las talpa-n iarbă… prin picioare,
cu roua crudă, risipită-a provocare,
aburcă-n sânge simfonia creatoare…

Ce palme rânduiesc dimensiuni stelare,
când nu alergi după banalul trecător,
asculți un greier, prins de-mprejurare
și vezi prin clipă dincolo de zbor…?

Îmi vălură-n plămâni parfumuri necântate
și călimara țipă a vers neînchegat…
Doar lipsa ta oprimă val de libertate,
știrbind dimensiunea clipei… ce păcat!
31 mai 2019 Maria Botnaru
Sursă imagine: internet

Publicat în POEZIS | Lasă un comentariu