Versuri noi: F L O R E N Ț A

F L O R E N Ț A

Ploaia…

dezlănțuind, în ritm haotic, vibrantă melodie,

își cerne-atingerea din mângâierea înfrânată,

explozie umplută, vârf și îndesat, cu o melancolie

dulceagă-alinătoare, frenetică,  molatic suspinată…

Florența,

sorbindu-mi hulpav priviri devastatoare,

îmi prinde-n palme răzmuiate tălpi neogoite,

cu brațe persistente, o ploaie-apăsătoare

alină murmurul din pietrele, de ani strivite…

Vântul,

cercând a-mă-ngropa în feeria dezgolită,

 zadarnic, îmbufnat, clădește zarea prăbușită,

 rebel încarcă privirea-mi de miracol zăpăcită,

descătușând, din inima orașului, Istoria trezită.

Soarele,

înlănțuit de nor,  ochește uimirea-mi,  ce n-are potol,

secretul vieții în ploi risipind, stăpân pe-orice colț de pământ:

miracol, din lipsa luminii, căldurii, în veci nu va fi trăitor,

cum fără-a cunoaște trecutul, nu este prezent, n-a fi viitor…

Florența…

Palate… muzee… tablouri…  trecutul cu glas de comori,

un fast de epocă… înverzirea deplină mireasma și-o spală în ploi…

Ce mare îmi este norocul de-a trece cu zboru-mi belșug de valori,

Nimic nu-i mai sacru în clipa în care trecutul ațâță-al mândriei  fiori:

 

E cerul cu harul în om trecător, ce naște frumosul  nemuritor!

 07 – 12 mai  2017, Florența, Italia      Maria Botnaru

Publicat în POEZIS | Etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 8 comentarii

Versuri noi: Prezentul cu floare de mai…

Prezentul cu floare de mai…

Doi ochi ce mă caută-n lume, plecată din ei mult-demult,

Căci lor hărăzită-am fost pradă,  iubirea din ei-a-nceput,

Doi ochi ce purtau în ei soare, vioi, sclipitori, în tumult,

Cer azi îndurare, iertare,  vor pacea s-o aibă ca scut.

 

Un zâmbet, ca floarea uscată, ce-n file de carte-a zăcut,

Pe fața schimbată, încruntată,  de câte-ncercări a trecut,

O frunte, de gânduri arată, cu chin peste brazde-aruncat,

Cu vocea, din păs evadată,  mă chemă-n trecut depărtat.

 

Curg vorbele-n lanț de secrete, rulează un film neștiut,

Doar gându’-mi refuză a trece pe câmpul acelui demult…

E sufletu’-i fără putere, să-nchidă cu porți de trecut

un timp prea grăbit, ce devreme, maturi,  doi copii a crescut…

 

Ascult…, despicându-i seninul, ce tulbur de nori s-a făcut…

Doar vorba-i mângâie tăcerea,  în care total m-am pierdut…

Ca ruga, o rază rebelă se-alungă prin ochiul său larg desfăcut…

Cu-aceste-amintiri, frumoase și grele, prin brumele vieții-a trecut…

*******

În jur primăvara dă florii putere, să treacă în fruct,

privește în marea vieții,  pe creasta din valul abrupt,

catargul,  ce n-are răbdare, cu pânze de nou început,

plutește,  ia cârma pân’  iar pe alături, orbit,  n-ai trecut…

 

Căci cine se-ngroapă-n deșertul, ce-l duce cu gându’-n trecut,

prezentul, cu ziua aceasta măreață, e cert, l-a pierdut…

Un azi ni se dă pentru viață,  din clipe ni-i rostul lucrat,

a le risipi pe suspine, cand floarea un mai a-înecat,

                                      nu-i chin,  ci mai mult – un păcat.

4 mai 2017                  Maria Botnaru

Publicat în POEZIS | Etichetat , , , , , , , , , , , , , | 12 comentarii

Versuri noi: Scrisoare de duminică…

Scrisoare de duminică…

(mamelor plecate)

Duminica-i ușor și greu de-odată,

cu lipsa ta se-adună-n grămăjoară,

mai  „zboară” hulubașii din covată,

cum îți plăcea să ne alinți odinioară…

 

 Și tot duminica-i fântână de regrete,

de  neînțelesuri și-îndoieli nespuse,

de amintiri ce nu-și mai sting din sete…

și de mult dor, cărui suntem supuse…

 

Duminica-i un fel de socoteală

cu ordinea ce-o ținem la paradă,

ce-o fi de vii cândva, în fapt de seară

și  va sclipi dezordinea în casă și ogradă…?

 

Ca plopu’-i tata, nesupus de-a vieții goană,

duminica-i izvor de vorbe înțelepte,

un sfânt… ce a coborât de pe icoană

cu tâmple albe și îngălbenite plete…

 

Nu-i place s-adiem prea des de tine

și s-a mutat din dormitor în casa mare,

lângă  fereastra care-arată cine vine

pe drumul ce se-alungă-n depărtare…

 

Știi câte bucurii ți-am pregătit, mămică,

din zi obișnuită vom face-o sărbătoare,

dar te-așteptăm mai mult într-o duminică,

visăm mereu duminici cu mult soare…

 

PS! Dar nu-i despre duminică scrisoarea,

ți-aduc o veste: se mărită fiica cea mai mare,

ca un copil cărui, cândva, i-ai dat suflarea,

așteaptă, dragă mamă,… și-o  binecuvântare!

 

Rog  pasărea să-ți dea aripi de zbor

și să te-nvețe să străbați peste hotare,

s-ajungi acasă, unde-ai răsădit mult dor…

copilul are-o mamă… de e mic sau mare!

 

În ochii-ne nu-‘ncape-atâta așteptare,

nici  scuze, îndoieli, nici acuzare

și inima e arhiplină de dor și de iertare

pentru suflarea, ce ne-ai dat suflare…

 

27  aprilie  2017           Maria Botnaru

Sursă imagine: google.md

Publicat în POEZIS, VIDEO | Etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 13 comentarii

SĂRBĂTORI PASCALE BINECUVÂNTATE!

SĂRBĂTORI PASCALE  BINECUVÂNTATE!

DRAGI PRIETENI!

ÎNVIEREA SFÂNTĂ  coboară în sufletele noastre, s-o primim cu drag și s-o lăsăm întru a lucra spre înseninarea  gândurilor și însorirea faptelor.

Să ne plecăm trupul în genunchi în fața lui Iisus Hristos întru a-l smeri, a-l întoarce din rătăcirile, cu sau fără vrerea noastră, pe calea credinței curate, lăsate pe acest Pământ ca mântuire, ca izbăvire de greșeli, pentru a atinge prosperarea desăvârșită, redându-i sufletului împăcarea, fericirea și dreptul reîntoarcerii la rădăcini, curat și luminat, pre cum a fost zămislit de Cer.

PACE, LUMINĂ ȘI CREDINȚĂ!

Vă îmbrățișez cu drag,

Maria BOTNARU,  15 aprilie 2017

Sursa imaginii: google.md

Publicat în FELICITĂRI ŞI OCAZII | 31 comentarii

Versuri noi: Dintotdeauna așteptați

Dintotdeauna așteptați

Să nu vă schimbați, când plecați în lume,

voi, vlăstari fragili, voi, copii cuminți,

unde v-ați afla să țineți un nume

nepătat, curat, primit din părinți.

 

Să nu vă încredeți în bunul străin,

ce ramul dezbină de creanga de țară,

iar pragul de-acasă vă fie-un senin

de suflet, când dorul va fi o povară.

 

Să nu vi se pară pelinul dulceag,

pe care-l gustați în lumea de-afară,

pelinul de-acasă-i o iarbă de leac,

ce vindecă-alină dorul de țară.

 

Nu credeți, că este copac mai frumos,

ca nucul ce ține în brațe  o poartă

și nici nu există alt chip luminos

ca mama, ca tata ce grija v-o poartă…

 

O, rai efemer, pe-aripi de cocori,

copiii momești cu  bruma de bani,

din viață le faci un vis cu comori

și spulberi speranță pe restul de ani…

 

Chiar dacă ajungeți la „sacul cu bani”,

Momeala străină dă-n voi rădăcină,

La ramul matern reveniți peste ani,

Cea mai de nădejde e sfânta tulpină…

 

Acasă… divină,  din nou Învierea coboară,

ci noi hămesiți de lumină, suflarea o vom reînvia,

cu drob, cozonac, ouă roșii și c-o primăvară,

la masa pascală, cu golul de voi,  ne vom resemna.

 

Acasă…  grăbit, miezul nopții colindă prin flori,

O lună-împlinită-i străjerul de pace, lumină…

Acolo…  un vis vă frământă cu glas de viori…?

O vatră  v-așteaptă, săracă…,

                                dar unica-n lume,

                                             ce nu vi-i străină…

12 aprilie 2017    Maria Botnaru

Publicat în POEZIS | Etichetat , , , , , , , , , , , , , , , | 17 comentarii

Versuri noi: F L O R I I L E

F L O R I I L E  

IMENSITATEA IUBIRII CU MARIA BOTNARU

Luminoase și curate, lin, Floriile coboară!

Narciselor – parfum, lalelelor dau pară,

Sălciilor verzi plete despletesc

Și cu galben palid mugurii tivesc.

 

Galben lustruiesc și în păpădie,

Umbreluțe mici, vântul să le-adie,

În pestriț covor  învelită-i  lunca,

Buburuza-nvață, să-și înceapă duca.

 

Ca un semn că-i miez de primăvară,

Cu parfum – deliciu, fin, aromă rară,

Pe ciorchini de floare albă, violetă,

 Fierb în liliac aroma perfectă.

 

Și pădurii țes port sărbătoresc,

Auriu, din raze, brâul îi gătesc,

C’-ornament floral ia-mpodobesc,

În catrință-aleasă poale-i încălzesc…

 

Dichisind perechi, pe poteci îi cheamă

Și în calea lor sărutări destramă,

Pentru fete leagă cununi de flori vii,

Flăcăilor, buchete, prind la pălării.

 

Vor umple pădurea cu a lor veselie

Și-or ascunde taine-n pod la pălărie,

Le vor da și-n vise sclipiri de Florii,

Le-or porni în gânduri nunți și cumetrii…

 

Joacă-agită pulberi, rafinat lucrate,

Iscusit  îmbină miresme-arogante,

Darnic le răsfiră pe sălcii rodite,

Să ne-aducă-n case Florii însorite:

Credință, Iubire, suflet să-împlinească,

Sănătate nouă, trupul să-înflorească!

  8 aprilie 2017   Maria Botnaru

Sursa imagini – internet

Publicat în ȘTIREA ZILEI, FELICITĂRI ŞI OCAZII, POEZIS | Etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , | 10 comentarii

Versuri noi: R E V E N I R E

R E V E N I R E

Când am plecat de-acasă luai pădurii dorul,

Să nu uite-a mă-ntoarce, la rădăcini, piciorul,

Când primăveri, în oase, frământă dorul-spin,

Prind glas, în miez de vis,  pădurile ce vin…

 

Nu voi uita vreodată,  prier cum o înnoiește,

Țesând în pâlcuri floarea pe iarba ce sporește,

Trezind cu mii de glasuri un răsărit de soare

Și-n ploi cuminți, cu tunet, sfințind a ei cărare…

 

De  n-ai văzut stejarii în ghindă cum pornesc

Șî  n-ai simțit sub talpă cum rădăcini foiesc,

De n-ai plecat urechea, s-auzi cum glăsuiesc

Vii foșnete ce-n coaja-i lăstarii  plămădesc,

Degeaba-ți zici român!

 

Degeaba mai trăiești, de nu iubești pădurea

Și te împarți în zece, să pierzi timpul aiurea,

De nu-ți slobozi din griji și sufletul să zboare

Prin luminiș cu iarbă ce-ar prinde cingătoare…

 

Pădurea mi-e prieten, pădurea-i alinare,

Din moși-strămoși a fost și ne va fi salvare,

Un prăpăd va-nghiți lumea, nici nu pot a mă gândi,

Când doar visul va rămâne cu păduri ce vor vui…

 

… când primăvara-i pune pădurii nou veșmânt

Și visele, nebunele, îmi sapă-adânc de gând,

Din orice colț al lumii, ca un cocor vâslind,

Mă-ntorc la rădăcini, să nu uit cine sânt…

De vraja-i captivată,  cad prizonier plăcerii,

 ca un copac,  renasc din clipa revederii.

6 aprilie 2017              Maria Botnaru

Sursă imagine: internet

Publicat în POEZIS | Etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 25 comentarii