Versuri noi: Gânduri de octombrie

Gânduri de octombrie

 

 

 

 

 

 

 

Soarele-și recheamă raza călătoare,
un sfârșit de zi alunecă-n trecut,
Luna cere drept deplin la evadare,
furând zilei clipa, ca un împrumut…

Ochiul prin fereastră se îndeasă,
din adânc de suflet țipă iar tăcerea,
când o pălărie, din neant întoarsă,
mi te-a năzărit… zguduind durerea.

Prind în palme geamul ce încolăcește
un crepuscul rece peste-a sticlei vrere,
cum i-aș scoate ochiul, ce mă pironește
și la pieptul umbrei adăpost mi-aș cere

pentru o frântură din îmbrățișarea,
ce-a rodit în sânge sâmbur infinit,
cu al cărei leagăn topesc alinarea
de al cărnii foc, cu răbdări ciuntit…

Ce nostalgic… toamna, a iubire, adie,
brumărel în gânduri n-are așternut,
mulțumesc, Iubire, de-a lui pălărie…
și de infinitul ce m-a încăput.
17 octombrie 2018 Maria BOTNARU

Sursă imagine: internet

Reclame

Versuri noi: Mană de miracol

Mană de miracol

Îmi picuri cu noaptea nesomnul pe gene,
Și rar te îmbulzești a-mi ușura dileme,
Gutuii coci cu feleșagul alăptat de lene
Și ostoiești avântul, când pârjolesc poeme…

Încalți galben de frunză c-o șoaptă smerită,
Pe-a ochilor mirare ungi azuriu sticlos,
A cer te prinzi de aripa, din dor rănită
Și brumele tocești, să nu-mi străpungă os…

Rupi lacrima regretelor a mângâiere, 
Promiți, spre cer, de ploi, să faci demers,
Condeiului să naști prilej de netăcere 
Și eu te cred, căci nu am timp de-ales!

Cu gând senin îți sap în suflet adăpostul, 
Cu ploi să plăsmuiești în oaza lui mănoasă,
Tu, mană de miracol, ce-și varsă-n mine rostul,
Sunt, Toamno, rădăcina-ți, de pace pofticioasă… 
16 octombrie 2018 Maria Botnaru

Sursă imagine: internet

Versuri noi: Prima mea Icoană, CRISTINA!

PRIMA MEA ICOANĂ, CRISTINA!

Primul miez din cununa maternă-mpletită,
Înțelept, primul lujer spre-nflorire pornit,
Prima rază din zâmbet de fiică dorită,
Din menirea divină chemare spre infinit.

Cu imens, fără margini, suflet sfânt, de femeie,
Mamă excepțională, cu iubirea în sânge sculptată,
Te reverși, ca izvorul, peste plinul de zeie,
Fără a vrea „mulțumesc!”-ul banal, ca răsplată.

Cât ești tu de soție… nu pot scrie-n cuvinte!
Univers de căldură, neatins de clipa grăbită,
Cum pălesc lângă tine diamantele, fin șlefuite,
Cristalină, ca lacrima, pentru unicul soț dăruită.

Te ador, Zeia mea, ești balsamul, când sânger
din menirea de Ană, cu dorul de prunci răsfățată,
În locașul Iubirii tu-mi ești primul meu înger,
O icoană de fiică, cu Lumina divină lucrată.

11 octombrie 2018 Maria Botnaru

Versuri noi: De suflet

De suflet

ploaia spală coasa toamnei de rugină,
urma verii cu ea scrijelește, 
o împlântă în clipa de lumină
și în alb de sânge poemul rănește,

frunze alipește pe sânii de glie,
șuieratu-i cântec miroase a pustie, 
sapă-n iris leagăn pentru nostalgie
după verde crud, cald de poezie…    

dichisită în aur, fardată cu brume,
coasa ei trezește ochiului suspinul,
bucurii aduce toamna pentru lume,
dar pe ram matern, frunza e copilul…

o cuprind cu ochiul, alinare vie,
până va gusta somn de armonie, 
galbenă, ung rana cu o poezie
din suflet de mamă, așternut să-i fie…

7 octombrie 2018 Maria Botnaru
Sursă imagine: www.google.com

Versuri noi: CARPAȚILOR DRAGI!

CARPAȚILOR DRAGI!

 

 

 

 

 

 

 

 

Carpații mei dragi, trimit către voi

Iubirea de soră cu versul tomnatic,

Cutremure dese ajung pe la noi

Cu plânsul de frate și dorul-jăratic.    

 

Cum țineți în frâul febril și sălbatic,

Vulcanul ce inima Vrancei răzbate,

Când pulsul de dor din sângele dacic,

Ca lava fierbinte în trupu-i se zbate.

 

Cândva va erupe, sfidând disperare

Și vaiet din inimi române va stinge,

Dar până atunci hrănim așteptare

Cu lacrimi de dor și râuri de sânge…

 

Mirific poporul, străin de război,

Pacific, român, fără ură și ceartă,

Cu bucium deșteaptă-i falnici eroi,

S-adune iar Țara în vechea-ne hartă!

 

Ar fi să scriu ode, de-arome îmbătată,

Din guri de izvoare să sorb vindecare,

Un pisc să aburc, de vânt mângâiată,

Dar încă la Prut vama e despicare.

 

Carpaților dragi, orfană de mamă,

Din voi Basarabia voința-și călește,

Să facă întregire, așteaptă la vamă,

Cu pâine și sare să vină acasă dorește. 

26 septembrie 2018 Maria Botnaru
Sursă imagine: internet

Versuri noi: Te aștept, Frate!

Te aștept, Frate!

 

Sunt Basarabia, de Țara-mumă dezlipită,

Cu speranțele strivite, fără ajutor și scut,

Cu țărâne îmbolnăvite și cu apa otrăvită,

Ce așteaptă, frate drag, să tai sârma de la Prut!

 

Condamnată la teroare, jugului înfrunt sfidarea,

Fără drept la graiul sfânt și la nume de pământ,

Basarabie Română, blestemată-adun răbdarea

Sub o talpă de străin, zac pe margini de mormânt.

 

Supusă cu legi păgâne, ce mă scutură de floare,

În opinca sărăciei, rușilor mai sunt jertfire,

Te implor, Frate, întinde-mi brațele întru salvare,

Din oceanul deznădejdii să plutesc spre întregire!

 

Bate vânt a disperare și de lacrimi crește marea,

Peste-al Cerului tribut, adun plânsul meu durut.

Ard în chinuri, jug apasă, dar din cremene-i Visarea,

Te aștept, ca pe un scut, frate drag, să treci de Prut!

 

19 septembrie 2018 Maria Botnaru
Autor imagine: Maria Botnaru

Versuri noi: Icoană de părinte

Icoană de părinte

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Aceasta nu e viața desenată, tată,
Cu vorba-ți blândă și atât de cumpătată,
Sub alb cireș cu ramura în rod plecată,
Să-i înțeleagă miezul copt, copila adorată…

Nici viitorul nu-i cel aspirat, părinte,
Ușor mi-a prăbușit visarea în morminte,
Iar steaua, hărăzită-n marea de cuvinte,
Abia acum a răsărit, nesomnul să-mi incite…

Acesta, dragule, nu-i adevărul nepătat,
Aceeași hoți luminii ochi au sugrumat,
Iar fratele, de tine, atât de așteptat,
Nici până azi hotarul inimii n-a descuiat…

Știi, tată, mi-e rușine când se minte,
Dar nici bărbat nu am aflat ca tine de cuminte,
Cât am crezut, naivă-n dragostea fierbinte,
Ce-și duce-n veșnicie, calde, oseminte…

Și doar copiii, tată, mai sunt ca înainte,
Cuminți, frumoși… comori înalte, sfinte…
Și tu, așa nedrept, rămâi icoană de părinte
Cu-al tău cireș, sub care învățam „să prind la minte”…
17 septembrie 2018 Maria Botnaru
Sursă imagine: internet