Versuri noi: Netăcerea răzvrătită

Netăcerea răzvrătită

Maria Botnaru

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Clipe trec prin Noi rebele, machiindu-și agonia,
Peste fricile de ceară ung, ca bază, nostalgia,
Farduri împrumută verii, iarba, razele și macul
Le răsfiră prin deochi, să le acceptăm „colacul”.

Uneori se țes șiraguri de nesomn și nostalgie,
Străjuind foamea de viață cu-a durerii lăcomie,
Alteori degringolada li-i atât de nisipoasă,
Încât nu le înțelegi, care-i plină, care-i falsă…

Ieri se ogoiau ușor cu surâsul unui prunc,
Sprijinind aripa lentă de un ceas ghidat de cuc
Și ne ascundeau de somn într-o noapte de iubire,
Presărându-ne cu rouă gene lungi de fericire…

Da, eram săraci și ieri, sufla vântu-n buzunare,
Dar trăiam nemărginirea clipei sfinte, clipei rare,
Am visat o libertate și-un progres întru viață,
Dar am risipit luminii puritatea ei, măreață…

Azi se trec prin Noi rebele, cu prezentul comatos,
Cu o vară-n maci brodată peste plânsul nebulos…
Doar un cor de grieieri falși, fără frici de vremi rebele,
Sfidând Cerului răbdarea, tot cântând, se trec prin ele.

Înmoi pana-n verde spor și hrănesc a mea speranță
Cu o brazdă ce-și îndrumă spicul rumenit la față,
Îmi surâde printre lacrimi poezia – mângâierea,
Ea, smerită,-mi bea din palmă, răzvrătită, netăcerea…
28 iunie 2020

Versuri noi: Veșnicia de Mamă

Veșnicia de Mamă

Maria Botnaru

Doar acasă… azurul poartă straie perfecte,
O fântână pândește buza arsă de sete,
Podul gârbov aține râul supt de-alegare,
Și, visată, m-așteaptă cea mai lungă cărare.

Doar aici… casa este fudulă cu noi termopane,
Tabla nouă, strivind de pe creasta-i olane,
Nici-un fir de-amintire, n-a atins cu ninsori,
Locul unic pe Terra, unde pot auzi pași de zori.

Doar aici… din icoană Mama iar însorește,
Murmurat, glasul ei din unghere șoptește,
Fluturi roșii roiesc peste umăr pitit sub altiță,
Patru ițe zoresc în izvodul ales pe catrință…

Mama… Ca o suveică, jocul ițelor mână,
Cu o poală de prunci la duminici se-nclină,
Cu scânteia de Paști, a ei candelă-mână
Doar aici se prelinge în pârâu de lumină.

Probozește suspinul, ce-l feresc de lumină
Sub un nor încruntat ori sub arșița spână,
Iar când doru-și revarsă arama neplânsă,
Mă adună acasă, să-mi aline rana încinsă.

Și oriunde… mă cert cu devremea păgână,
Ce a smuls rădăcina, din ce sunt o fărâmă…
Doar acasă… mă-mpacă lumina-năframă,
Ce mi-o țese pe creștet veșnicia de Mamă…
19 iunie 2020

Versuri noi: Să învățăm!

Să învățăm!
Maria Botnaru

 

 

 

 

 

 

 

 

Să învelim cu această zi de vară
speranța ce-n aripă-a-nmugurit,
să învățăm din maci a fierbe-n pară,
când timpul are palme de granit…

Să învățăm din grația tulpinii
coloana vieții să o ducem dreaptă,
cum se înclină-n fața rădăcinii,
să învățăm din fruntea lui, plecată…

Privind cu ochiul lui, de dimineață,
spre soarele smerit de asfințit,
să ne-nchinăm la orice zi de viață,
ca macul binecuvântat de răsărit…

Deși avem destine felurite,
să învățăm, din maci, renașteri infinite…
10 mai 2020

Sursă imagine: internet

Versuri noi: Știu… Cred!

Știu… Cred!
Maria Botnaru

Știu, vremea urzește cătuși de răbdare
și umblă prin gânduri cu pasul scăzut,
speranțe-ofilite le calcă-n picioare,
neliniști îngroapă în oase și lut…

Îmi roade din gând orice semn de-ntrebare,
rupând manuscrise în care-am urzit
cetatea renașterii, poduri de floare,
pe maluri de Prut, ce-n suflet, demult, s-au unit!

Cătușa-ncercării poate fi o iznoavă
de vremea cea rea prin care-am trecut,
dar sângele fierbe de-a timpului grabă,
amânarea e rana pe-a Neamului trup…

Cred, liniștea mării furtuna o coace…,
Căci sângele, apă, nicicând nu se face!
9 iunie 2020

Versuri noi: Putere și armonie sufletească!

RUSALII BINECUVÂNTATE, DRAGI PRIETENI!

Putere și armonie sufletească!

Maria Botnaru

Cu rugă de-nviere ne-am hrănit răbdarea,
Când încercările ne-au invadat cărarea,
Credința-n Tatăl, Fiul său și Duhul Sfânt,
Ne-a fost toiagul ce-a salvat acest Pământ!

Pogoară, Sfânte Duh, ațâță-n luturi focul,
Pe creștete îndreaptă, descumpănit, norocul,
Trimite-ne Apostoli să-ți poarte demn Cuvântul,
Căci Ei ne-arată scara ce urcă-n Cerul-sfântul.

Veniți, să-L venerăm cu brațul greu de floare,
Cu frunza ce-a băut a verdelui vigoare,
Cu ramul despletit să învelim pământul,
Și-n larg de suflet să-i păstrăm Avântul!

Pogoară, Sfânte Duh, ne ești o sărbătoare,
Fă ziua-ceasta scurtă Duminica cea Mare!
Îngenunchem Luminii cu ruga pământească:
Revarsă-ne putere și armonie sufletească!
7 iunie 2020

Versuri noi: Ce dovadă vrei?

Ce dovadă vrei?

Maria Botnaru

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Timpule, ce nu-ți ajunge, oare,
Ari și ari obrazul meu cu nepăsare,
Sunt ostașul ce slujește cu credință,
Arma mea-i cuvântul și-o peniță.

N-am uitat de clipele de recrutare,
Când luptam s-ajung până la soare,
De ce-n cale-mi revărsai mirarea,
Când cu graba îmi testați răbdarea…

Te-am pitit în vrafuri de sertare,
Tu mi-ai învelit visările-n uitare,
Cufere de fericire ți-am brodat,
Tu în amintiri le-ai îngropat.

Te-am urmat desculț prin calendare,
Tu mă răsplăteai cu insomnii avare,
Visător zâmbeai sub pași grăbiți,
Altoind cu dor de ducă lujerii iubiți.

Risipindu-mi tinerețea ca o boare,
Să-mi duc carapacea roditoare,
Mi-ai prins aripi de cocor albite,
Să-ți veghez rostogoliri înnebunite.

De ce azi invoci pitirile sub rană,
Cu explozie de rouă-n arc de geană?
Timpule, nu mă predam sluțirii,
Străjuiam iluzii roz, ale iubirii…

Hai, urzește-n cute noi pomeții,
Seamănă ciulini pe lungul vieții,
Ce dovadă vrei de neîmbătrânire,
Când ostașul te slujește cu iubire?
31 mai 2020

Versuri noi: Auzi?

Auzi?

Maria Botnaru

Auzi, cum pădurea își leagănă ramu-n suspine,
Ghețarii-și preling veșnicia din piscuri bătrâne,
Cum, arși de-nsetare, își mângâie nuferii delta secată,
Iar, nouă, aripa se naște, din ou, aplecată…?

Nu vezi, cum și-adună puterile glia străbună,
Să lupte cu-a arșiței foame, ce-o mușcă nebună,
Cum tremură pieptul țărânei sub spicul chircit,
Iar bobul ne-aduce răsplata din sol otrăvit …?

Nu știi, că ne paște potopul, mai rău ca-n Pompei,
C-o secetă crasă, de suflet, tot roade al vieții curmei,
Să pipăi durerea în altul, e, oare, nevoie de-un virus,
Când legea iubirii de semeni era scrijelită-n papirus?

Tăios adevărul îneacă în lacrimi ulciorul de suflet,
Golită, Cutia Pandorei ar fi să ne cadă ca piatra pe cuget,
Mi-e frică… auzi îngerașul ce-n țipăt-curaj s-a născut?
Azi nu știu, cu ce are-a-și umple, fragil, ulciorașul de lut…
19 mai 2020
Sursă imagine: internet

Versuri noi: Tabloul fericirii

Tabloul fericirii

Maria Botnaru

De mai… o ploaia cu bulbuci imenși răscoală
Un ocean de picături ce-și întețesc porniri,
Rup zdențe fragede din flori căzute-n pară
Și cutelor de suflet mângâie răstigniri…

Solemn, talanga tunetului țipă-ntâia oară,
Vestind potopul încălzirii pe Pământ…
Admir cum în adâncul Cerului coboară
Doi ochi mirați de ud, cu verdele plăpând.

Cum pescuiesc talanga prin alergări de nori
Și-nfrigurați, măsoară lat al fulgerului pas,
De sticla rece alipindu-și dulcii obrăjori
Și palme desfăcute…, și-o buburuză-nas…

Un țipăt larg: „Au năvălit bulbucii!”
Cu fulgerul, rup contemplarea mea-n fâșii,
Zâmbesc… și-i pun pe frunte semnul crucii,
Primit ca moștenire în ani de „bătălii”…

Ulucii gem a saț…, o sete gâlgâie-n țărână,
Mlădițele-nfloresc pe vechea-mi rădăcină…
Tablou de timp frumos, cu ploia-n el stăpână,
Când fericirea vieții te ține strâns de mână…
6 mai 2020
Sursă imagine: internet

Versuri noi: OSÂNDĂ

OSÂNDĂ

Maria Botnaru

Caldă, lumina mă ia cu asalt din rece deochi,
Suavă, marama-nflorită mi-o unge pe ochi,
Cu-aripa de flutur mă-nalță-n răsfățul mirării,
Să-mi smulgă amorțirea din lanțul oftării.

Potop de magnolii agață de sufletul meu,
C-un roi de petale dezgheață zâmbetul greu,
Vioi le desfașă, când geana răsfir neclipită
Și cupa de floare mi-o-ntinde, cât nu e golită…

Îmi zgâlțâie umăr, cu șalul de frici învelit,
Pe rană îmi unge azurul cu păsări tivit,
Cu neascultare înțeapă în talpa smerită
Și inimii, Doamne, mi-e vină-a-i descrie ispită…

Cu ce să hrănesc feeria de muguri, flămândă,
Când Lumea-i captivă în palma durerii nătângă,
Când Cerul strânge din umeri la ruga-tămăduire,
Iar neputința își sapă locaș pe pământ, Omenire?!

Cătușa răbdării se-ndeasă pe ochi languroasă,
Doar sufletul, mugur, nu stă în găoacea de casă,
Îl prind bălăcindu-și speranțele-n marea de Soare,
Căci, unde dă-n clocot Lumina, tot mugurul urcă în floare…

Mângâie-mi durerea, magnolie, comoară divină,
Ești liberă, fericită, mândră de florile tale, stăpână…
Ci eu „stau” în casă, osânde îmi sunt remușcări,
Elita-și ascunde păcatu-n Golgota mea, de iertări…

14 aprilie 2020
Sursă imagini: internet

Versuri noi: Un timp…

Un timp…

Maria Botnaru

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Un timp al clipelor ce se adapă
din palmele secundei explodate,
sub teascul gândurilor dezlânate
și, nesfârșită, a lacrimii agapă…

Un timp al întrebărilor spre sine,
ce sfredelesc „comorile” din sânge,
ce tulbură, de resemnare, norii
și apele de vise crude, cristaline…

Un timp cu pas inert și echivoc,
ce palmele usucă de puteri
și nu mai știm prezicerii iertări,
căci pasul clipei pâlpâie pe loc…

Privim cu spaimă rănile trezirii,
Vâslind spre timpul vag, al limpezirii…
23 aprilie 2020