Versuri noi: Tu, iartă-mă!

Tu, iartă-mă!

Tu, iartă-mă, că vin ca o văpaie
prin gândul tău, seninul să umbresc
și liniștea orânduită-n suflet și-n odaie,
cu-a mea tăcere des o-nzăpezesc.

Tu, iartă-mă, că-ți tulbur delta resemnării,
când pui ofranda sufletului pe cântar,
tu lasă-mi zâmbetul în palmele uitării
și-aruncă amintirile ca foi de calendar.

Tu, iartă-mă, că scriu cu ploaia pe fereastră,
uitarea, ca pedeapsă, s-o implor,
căci, până azi, o așteptare-albastră
se zbate-n ochiul năclăit de dor.

Fug toamnele, de muguri pustiind
suflarea, ce prin tine-a renăscut,
de ce m-am dus ca frunza lăcrimând,
de ce nu m-ai oprit c-o mare de sărut?

Tu, iartă-mă, că nu pot să te uit
și cu tumultul dorului mă cert,
tu iartă-mă, c-atâtea toamne am pierdut,
tu iartă-mă, eu nu pot să mă iert…

De azi respir lumina caldă, de trecut
și liniștea-ți cu gândul pârjolesc,
tu iartă-mă, iar toamna mi-a cerut,
în ruga de iertare poemul s-nvelesc…

27 octombrie 2020 Maria Botnaru
Sursă imagine: internet

Publicat în POEZIS | Lasă un comentariu

DEDICAȚII: Te voi purta în cerul inimii!

Te voi purta în cerul inimii!

(In memoriam Vera Sandu 28. x.1962 – 17.x.2020)

Potop de bucurie mi-ai adus în viață,
Când Cerul a decis a ne-ncuscri
Și ne-a încununat cu o Victorie-dulceață,
Să ne alinte bătrâneți, de-or poposi…
Două bunici se întreceau cu iarba
A-ntineri prin ochiul pruncului sorin,
De unde a venit săgeata morții, oarba,
Ce-a despicat în două oaza de senin?
Cu ce să-mi umplu golul fără margini,
Ce l-a săpat plecarea ta spre rai,
Cu-atâta viitor ne-am colorat imagini,
Care-au rămas a fi doar vise fără grai…
Cu ce să-mpac potopul de durere,
Ce-a îmbrăcat brumaru-n straiele funeste,
Ce să-i răspund Victoriei, de-mi cere:
„Vreau buni Vera să-mi citească o poveste…”
Voi înveli-n aripă fiica ta, iubită,
Nepoților, din amintiri fierbinți, te voi zidi,
Aprinsă-a mângâiere, Lumina Ta, desăvârșită,
O voi purta în cerul inimii…, a nu ne descuscri…
28 octombrie 2020   Maria Botnaru
Publicat în DEDICAŢII POETICE, POEZIS | Lasă un comentariu

Versuri noi: Sita timpului…

Sita timpului…

Sita timpului cerne amintiri și regrete,

Deși toamna revarsă seninul pe gânduri,

Răvășindu-i trecutului albele plete,

Fără milă te face, din nou, să le vânturi…

Mângâieri cere ochiul de pe pozele ninse,

Palma udă culege cascada de lacrimi abruptă,

O las caldă pe fruntea-ți, luminată de vise,

Cu un zâmbet amar îți ung buza tăcută…

Geaba ești însorită și plutești într-un vis,

Dacă Luna revarsă ochiul plâns peste seri,

Dacă scrii melancolic, când dictează sonete,

 

Te dai pradă-amintirii, ce pe suflet s-a nins,

Încât uiți de hotarul între astăzi și ieri…

Și cu sita căruntă nu poți da de-un perete…

29 octombrie 2020 Maria Botnaru

Publicat în POEZIS | Lasă un comentariu

Versuri noi: Învață-ne!

Învață-ne!

Învață-ne, cum e să n-ai lumină,

Să pipăi bezna, ca un orb neobosit,

Ia-ne computerul ce clipa ne-o împlină,

Încât uităm de ce pe lume am venit.

 

Învață-ne, să nu știm de viteză,

Să alergăm prin colbul drumului de țară,

Să gâdile nisipurile-albastre de faleză

Desculțul tălpilor în brațe moi, de seară.

 

Învață-ne, să prindem răsăritul

Pe creasta unui deal ce turmele hrănește

Și unge-ne pe gene asfințitul,

Când soarele în palma serii ațipește.

 

Învață-ne, să înțelegem timpul,

de unde-a prins o streche peste veac,

aleargă azi mai iute decât gândul

și nu acceptă nici o mită, nici-un leac.

 

Învață-ne ce simplă este fericirea,

pe care uniii doar în filme o-ntâlnesc,

dar judecă-ne aspru, c-am trădat iubirea

și nărăvim a stinge neamul omenesc!

 

Ne ia de mână, Doamne, prin negura câinească,

să mergem drept prin viața ce ne-ai dat,

căci un potop ar vrea să depășească

Lumina ta, ce cu Botezul ne-ai predat…

26 octombrie 2020 Maria Botnaru

sursă imagine: internet

Publicat în POEZIS | 2 comentarii

Versuri noi: Menire

Menire

Când soarta iar te pune la-ncercare

și-n fața ta înalță-un munte de granit,

nu-ți fă din lacrimă o scară de urcare,

ci caută cărările, ce-ar fi, de ocolit.

 

Nu dispera, speranțe poartă-n sânge,

grijește sufletul cu soare, luminos

se face gândul , care luptă și învinge

durerea ce-ți pătrunde până-n os.

 

Prietenilor buni destăinuie-ți cuvântul,

cu ei și-un munte de granit e nisipos,

și-apoi pe ce se ține-ntreg pământul,

decât pe al prieteniei umăr curajos

 

Și nu uita să mulțumești cu resemnarea

Părintelui ce se-ngrijește de-al tău rost,

de n-ar fi mila lui și binecuvântarea,

cine ți-ar da lumină și-adăpost?

 

Credința-n Dumnezeu te ține pe picioare,

Topește munții și cărarea ți-o arată,

Să ai curaj, când treci printr-o-ncercare,

S-ajungi la fericirea ce te-așteaptă.

 

Menirea omului este a supraviețui,

Când soarta sa încearcă să-l călească,

Strivit, ca firul ierbii, să-nvețe a iubi

Și ca un pom prin geruri să rodească!

 

Veți zice, poate: „Ce femeie răsfățată

de-al său destin!”, dar, totuși o să neg

și-o să zâmbesc, căci nu am fost cruțată,

dar lupta cu destinul m-a făcut să-l înțeleg.

 

De ce vă scriu? Poate o vorbă-naripată

își va găsi un piept, întru a-l sprijini,

și-o inimă, de soartă-ngenuncheată,

va reuși să-nvețe-a supraviețui…

25 octombrie 2020 Maria Botnaru

Sursă imagine: internet

Publicat în POEZIS | Lasă un comentariu

ARIPA LUMINII

ARIPA LUMINII

Luna octombrie a venit cu bucuriile împlinirii, căci toamna se numără „bobocii”. Bunul Dumnezeu ne ocrotește de răul, ce vrea să cotropească lumea. Brațul său, de Lumină lucrează prin Oameni și unul din Aleșii săi este Domnul George Călin,  Ambasador Cultural al României Convenția ONU-Geneva, fondatorul și Președintele  de onoare al Societății culturale APOLLON-București  și al Academiei Internaționale de Literatură și Artă.  Ingeniozitatea Dumnealui, care nu ne-a permis un cât de mic respiro după feeria publicării ANTOLOGIEI „VIS CU NICHITA”, ajunsă la al XV-lea volum (peste șase sute de pagini fiecare), reușind, în timp record, să înmănuncheze între coperțile, lucrate cu finețe de Anca Elena CĂLIN,  creațiile condeierilor  români din lumea întreagă, ne-a surprins cu o altă operă, și de această dată excepțională. Este vorba despre lucrarea „INTERPRETAREA TIMPULUI” (note și comentarii literare), 498 pagini, apărută la Editura Ro.cart, 2020. Prefața este semnată de  ilustrul critic literar, basarabeanca Doamna Lidia Gonța Grosu, redactor – poeta, publicista Doamna Gabriela COSTESCU, coperta este realizată de Anca Elena CĂLIN.

Bucuria participării la LECȚIA DE POEZIE APOLLON-BUCUREȘTI, desfășurată în data de 3 octombrie 2020, în municipiul Lupeni, Hunedoara, mai persistă în sufletul meu. De „vină” nu e doar timpul care și-a încetinit pasul pentru trei zile, oferindu-mi o sărbătoare a românismului, alături de personalități deosebite ale culturii contemporane, ca Poetul, publicistul, criticul literar Domnul George CĂLIN, ca pictorul Doamna Carmen FLORIAN, ca Vocile marcante ale muzicii contemporane, Doamna Camelia FLORESCU și Domnul Bela ANDRAȘI, care s-a învrednicit de TROFEUL APOLLON 2020.  Nu doar prietenii scriitori, alături de care am trăit clipe fascinante, nu doar tinerii interpreți,  pe care i-am așezat drept suflet, mi-au făcut bucuria incomensurabilă! Un motiv de-a simți intensitatea ei a servit și faptul, că anume aici mi-a surâs norocul de-a-mi primi „felia” din „INTERPRETAREA TIMPULUI”, cu autograful autorului, Excelența Sa George CĂLIN, un Om de-o rară cumsecădenie și-o modestie sinceră, ce mă onorează nemărginit. Nu știu când mai calcă pe pământ acest Titan al scrisului, căci este plenar în mrejele creației, dar știu că are alături o soție grijulie, optimistă, veselă, cu un curaj de invidiat și un intelect bogat, pe măsura soțului talentat.

Țin să-i mulțumesc și pe această cale Domnului George CĂLIN, pentru dăruirea necondiționată întru prosperarea Frumosului, pentru dalta luminii, șlefuită de harul desăvârșirii, cu care a dezghiocat miezul versului, plămădit de sufletul meu, îmbrăcându-i mugurii într-o eleganță dezinvoltă, a Cuvântului, ce se dă ca zestre doar Celor miruiți cu norocul de-a fi Aripa Luminii aici, printre noi.    

Să ne trăiți mulți ani, cu bucuria inspirației, cu rodnicia împlinirilor,  Maestre al CUVÂNTULUI, Domnule George CĂLIN! Anume de un Om-Prometeu, cum sunteți Dumneavoastră, are nevoie imperios Tara mea – România, pentru a-și întregi hotarele, căci prin sângele românesc ne este dată o singură simțire – românească, care nu poate fi dezbinată!  Și-n triumful unității spirituale românești, Vă aparține un merit incontestabil de valoros, pentru că orice realizare este o cărămidă trainică, așezată cu sufletul, în trupul veșnic al românismului.

10 octombrie 2020      Maria Botnaru

Felia mea de Lumină din „INTERPRETAREA TIMPULUI”

„ Maria Botnar scrie o poezie de o tensionată seninătate a enunțurilor care este caracterizată de claritate și economie a mijloacelor, de simplitate și delicatețe.

Într-o evidentă descendență realistă, poezia aceasta nu se aseamănă cu producția poetică tânără care se scrie din 2000 încoace în România.

Nu e minimalistă, nu merge pe exploararea dură a agresivității și urâtului, a sexualității exhibate și a imundului, deși nu refuză cu totul aceste fațete ale realității.

Toate poemele pleacă de la micile sentimente, de la viața cotidiană, de zi cu zi, pentru a-i alchimiza dulceața și suferința, ridicându-le la o anume generalitate umană.

Poezia aceasta impresionează printr-o delicatețe profundă – sau invers, printr-o profunzime delicată, care, chiar dacă nu sare în ochi, rezistă bine în timp și are o rezonanță constantă: „Cui pasă că trăim un timp arid/ De bunătate, pace și credință?/ Sortiți luminii, din lut umanoid,/ Noi venerăm a beznei biruință. // Cui pasă că ne-mbolnăvim subit/ De, invincibilă, o lene-a nepăsării,/Și, mândri, ducem munții de granit / În suflet, ca un moft al împăcării…?// Cui pasă ce primesc din noi urmașii,/ Un vid sau urme pline cu cenușă / Din visele, ce le-au lăsat înaintașii, /Sfințind cu sânge-a întregirii ușă…?// [……] // Ne-au învățat să nu privim spre Viitor, /Să înecăm durerea-n vinul bucuriei,/ Prin lacrimi nu ajungi nemuritor, / Iar nepăsarea nu e semn de nimicie… //[……]// Arid, bolnav, un timp, de Rău, strivit,/Firav, sub talpa lui, azi Binele renaște, / Brâncușii prin străinătăți au pribegit / Și-un Eminescu nou amână a se naște…” (Mai fi-vor, oare, timpuri de minuni?)

În toată creația literară a poetei Maria Botnar lirica se înfierbântă tradițional, cu o sensibilitate patriotică în care metafora este încărcată de solemnitatea trăirilor clipei trecătoare și exaltarea eului, dincolo de sensibilitate, singurătate, melancolie și jertfă.

Patriotizmul poetei exprimă toate sentimentele liricii vechi și mai noi ale neamului românesc, plasticitatea, muzicalul tărâmului național, imagismul, toate contopite într-o mișcare elegiacă, horațiană, de o lentoare cosmică, cum numai lui Dumnezeu îi este dat să vadă: „ De-atâta liniște mănoasă, umplută vârf cu ziua nouă, / Urechea și-a cules, voioasă, cercei din murmurul de rouă./Copaci bătrâni, ce storc deochiul și sparg cu vârfurile bolta, / Impung cu ramuri grele ochiul, trezind în genele-mi revolta. / Virgine, aromele răsfierte ticsesc plămânii încordați, / Încât, înțeapă-a-mi da de veste, că stau de coaste rezemați. //[……] // O, Doamne, Tu pitiși Sinaia pe, sfinte, locuri strămoșești /Și-o meniși a-mi fi văpaia din, plânse, doruri românești! / Altfel, o lume, cu bulucul, ar invada castele moștenite? / Enescu, Iorga ne-ar chema spre vremi cu haruri inedite?// Cu stânga pipăi preacuratul, cu dreapta rimele sucesc, / Mândria-și urcă-n piept păcatul, mirări în ochi încremenesc! // Odor pe fruntea veșniciei, te scrie sângele-mi fierbinte: / Ești diamantul verde-al României, jur pe Lumina din cuvinte!” (Diamantul verde-al României)

Poeta dă dovadă de o dragoste și un devotament aparte față de tot ceea ce înseamnă românism, față de plaiurile natale, de limba română și față de rădăcinile ancestrale ale neamului românesc: „Când timpul pășește domol prin vara mănoasă, / Iar codrul momește cu floare și păsări cântând, / Mi-e inima piatră de moară, ce plânge de casă, / Au brazdele sfinte prescura de dorul flămând… // […..] //Potop de picioare, când trece prin mine în ropot, / Vânzându-și sudoarea pe-o hrincă de pâine străină, / Gem doine-a-pustiu, îmi flutur chemarea de clopot, / Au brazdele sfinte balsamul de rana română. // Când umărul stâng mi-l surpă-a durerii desagă, / De-a mea Basarabie, ruptă-n bucăți de străini, / Duc talpa acasă, izvoare s-o-mpline cu vlagă, / Au brazdele sfinte, din sângele dac, rădăcini…// Bucată de brazdă, cu suflet de spic zămislită, / Mă-ntorc spre eternul, ce viselor mugurii naște, / Cuminte, ca iarba, prin verdele copt împlinită, / Sărut fruntea humei, ce sufletul meu îl renaște…” (Din brazdele sfinte)

Maria Botnar scrie o poezie a tradițiilor, a formelor germinative și a obiceiurilor sacre, făcând din sămânța tradițiilor idei și nu simple înfățișări obiective cu o nostalgie a latinității. Inclusiv a elinității și dintr-o dată lirica aceasta mustește de aluzii mistice, de imagini memorabile cu necesitate să cânte clipele trăite alături de Dumnezeu-Tatăl ceresc: „Cu lumina împărată colorezi acestor zile/ Cenușiul lor zănatic, le speli ochii de nămol,/ Ne îmbujorezi priviri cu petalele fragile/ Și ne dai înțelepciunea din rodirea unui sol. //Deschizi porțile astrale întru bună rânduire, / Rugilor fără de capăt le dai lesne mântuire, / Sufletului dai voința, să renască prin iertare / Și toiag de vindecare îți pui umăr de iubire. // [……] // Știi, Părinte, ce-i poetul, o lumină de Cuvânt, / Pentr-o ardere, de suflet, dă-i iubirea ca izvor, / Urma-i n-o-ceda, ca talpa, în tăcere de mormânt… / Dar de ce te-nvăț, Părinte, ești Eternul Creator! // Doar Tu știi, Poete-Tată, ce-ai sădit în rodul sfânt, / Când i-ai juruit lumina nu din seu, ci din Cuvânt. ” ( Cu lumina…)

Profesionistă a lecturii și a scrisului, poeta basarabeancă  Maria Botnar stăpânește bine tehnica poetică („aripi îmi zvâcnesc”, „călimara țipă-a vers neînchegat”, „suspină-a trezire un greier rătăcit”),  poemele curg lin și narativ, fără rupturi și contorsionări specifice lirismului  metonimic. Cele mai multe sunt construite ca scurte scenarii sau parabole, mizează programatic pe un registru  minor, al notației gesturilor cotidiene banale, lipsite de eroism, dar într-o poetică a fragmentarului, a sincopelor și a rupturilor ontologice, fiindcă sfredelul imaginației sparge frecvent un real deja fărâmițat: „Îmi clocotește-a vară-n călimară, / Cu maci îmbujorată e cărarea,  / Fierb stânjeneii movul a povară, c-un azuriu umplută-i depărtarea…// Suspină-a trezire-un greier rătăcit, / pe-un scai necopt croindu-și drum, / e ochiul său minuscul atât de fericit, / sorbind al dimineții plin parfum…// Ce aripi îmi zvâcnesc? (e o-ntâmplare?) / abia-mi las talpa-n iarbă… prin picioare, / cu roua crudă, risipită-a provocare, / aburcă-n sânge simfonia creatoare… / Ce palme rânduiesc dimensiuni stelare, / când nu alergi după banalul trecător, / asculți un greier, prins de-mprejurare / și vezi prin clipă dincolo de zbor…? / Îmi vălură-n plămâni parfumuri necântate / și călimara țipă a vers neînchegat… / Doar lipsa ta oprimă val de libertate, / știrbind dimensiunea clipei… ce păcat!” (Dimensiunea clipei)

Poeta Maria Botnar se hrănește din sentimentul zădărniciei și al crepuscului, așa cum și fumul lasă urme, înnegrind zidurile vechi. Cadrul poetic capătă însă concretețe, glisând de la stadiul decorului nemarcat retoric la formula evocatoare, bine temperată, armonizând suitele de versuri închinate anotimpurilor (Suflet de toamnă: Suflet de toamnă, adun a ei sclipire/ într-un poem, brodat pe o câmpie, Ce-a alăptat a spicului râvnire/ Și-acum își doarme visele de glie…// Suflet de toamnă scriu cu ploaia lină, / Cu-n dor-văpaie de părintele plecat, /Ce-a-mprumutat țărânelor lumină, / Iar sufletul, ca gaj, câmpiei a lăsat… / Suflet de toamnă, scriu cu soare / plin, c-o melancolică caligrafie, / Cu gândul dus la prima-nvățătoare, / Ce mi-a aprins a cărților făclie…// [……]”) sau eternului Timp (Vremea trece, vremea vine!: Prefăcând podoaba albă în zăpadă mălăiață, / cu  nori gri, lipsiți de viață,  răstignindu-se pe zare, / căsăpind un colț din luna, ce visările-mi dezgheță, / În retrageri bate pasul,  pe iernatica-i cărare. // Greul sufletul pândește, patimi inima tocesc, / țurțuri, din tăcute streșini, diminețile lungesc, / înghețate, ca vechi vise, ce în minte mai roiesc, /urmele-i, secate-n geruri, cu privirea-mi se hrănesc./[……] // Totuși  tristă-i  despărțirea, de-i zăpadă, de-i verdeață, / nu primesc, nu cer ofrandă,  clipele, oricum, se duc…/ dacă soarele, cu plinul, nu s-arată-n dimineață / și nu mă ghiontesc speranțe,  melancolic… mă  usuc. // Cum să ne-nțeleagă rostul  lumile necuvântării, / dacă, enigmatic,  omul n-a-nsușit a da iubire…/ Lacrima-i de evadare din troianul hibernării, /Căci pe suflet, chiar și-n geruri, primăvara e-n rodire… Vremea trece… vremea vine…) ,  Timpul acesta, care ne macină la moara deznădejdii, clipă de clipă și nu te poți lua „la harță” cu el: „Tot într-o suflare și-a dus calendarul / Ropotul prin mine, fără remușcări, / Azi îl rog, Iubire, să-și arunce zarul / Pe un zbor domol, să-i reneg cărări. //Să lungească clipa peste vârf de brume, /Ce-și suspină argintul, revenit la prag, / S-ogoiască pasul, când croiește urme / Din zorii ce-nalță a triumf, gri, steag…// [……] // Ceartă-l, tu, Iubire, să întinerească,/ Fluturi să-și culeagă aripi din nămol, / Fă-l să te asculte, visuri să-nverzească, / Chiar de calendarul minte-a ierni și-a gol…” (La harță cu timpul)

Cuvântul la Maria Botnar devine „o ustensilă de har”, prin care creează artă poetică, exprimând câteva dintre caracteristicile liricii sale, discreția, modestia în fața nemărginirii lumii, reveria, intuirea inefabilului, sentimentul captivității în propria existență și, pe de altă parte, simplitatea și claritatea expresiei care-i o distanțare programatică de realitate și de conexiunile ei convenționale. Prin „harul poetic”,  pot spune, că Maria Botnar a descoperit,  o dată pentru totdeauna, „modernitatea”, adică blestemul de-a fi Poet.

Ceea ce presupune disprețuirea convenției, ieșirea din rolul civic al poetului național, părăsirea statutului de idol al tribului ( așa cum erau autorii romantici) și plasarea la marginea sistemului social, poziția marginală, de cinic și fin observator liric.

Potop de Lumină, Nichita!

(In memoriam  Nichita Stănescu)

Când o secetă nebună ară-n gândurile mele,

Poezia ta-i fântâna ce o beau a netăcere,

Dacă zgura nedreptății peste ochi mi se prelinge,

Clopote de înviere zvârcolești în al meu sânge.

Umpli cu puteri plămânii, obosiți de indignare,

Când nu le ajunge țipăt, a urca spre Cer strigare,

Zbucnești umărului sprijin, dacă globul se înclină

Sub poverile, ce-ncleaștă poarta cerului senină.

Talpa mi-o îngropi acasă, rădăcini să-și înnoiască,

Din izvoarele materne pasul drept să și-l rodească,

Îngropi sufletu-n lumina-ți, semănată în Cuvânt,

Pe altarul Poeziei, să nu-i spargem ochiul Sfânt.

Îmi hrănești cu foc aripa, când sleiște-a sa pornire,

Necuvintele-ți prea vii o înțeapă-a dezrobire,

Doar adânc îngenuncheată-n a lor zbatere eternă,

Simt cum fierbe viața-n lutu-mi, înrobit de clipa ternă…

Ești potop de Lumină, Nichita, uns pe scara veșniciei

Și marginea Înaltului din Cerul nesfârșit, al Poeziei.”

George CĂLIN,  „INTERPRETAREA TIMPULUI” (note și comentarii literare), pag. 335-340

PS! Maria Botnaru este pseudonimul meu literar.

Publicat în DOCUMENTE ŞI MATERIALE, FELICITĂRI ŞI OCAZII, LUCRĂRILE ALTOR AUTORI, PROZĂ | Lasă un comentariu

Versuri noi: OFRANDĂ PENTRU FRAȚI

Au inundat Lumea imaginile neasemuit de frumoase de la un eveniment excepțional, LECȚIA DE POEZIE APOLLON, BUCUREȘTI, petrecută în Municipiul Lupeni, Hunedoara… Eu mi-am lăsat sufletul ce vibrează și astăzi din imensitatea bucuriei să o așeze într-un poem, pe care-l dedic tuturor participanților la Sărbătoarea Sufletului Românesc.

Onorată, mulțumesc din toată inima Societății Culturale APOLLON, București, Excelenței sale George CĂLIN, Ambasadorul Cultural ONU-Geneva, pentru înalta încredere, pentru Sufletul-Lumină cu care ne ghidați pașii pe calea împlinirii. Felicitări

Bela Andrasi pentru Trofeul APOLLON 2020,

felicitări, dragă Camelia Florescu, pentru Sufletul cât Cerul de încăpător, pentru Harurile cu care ne-ai încântat și impecabila organizare a evenimentului. Am trăit un Paște Sufletesc, alături de Oameni deosebiți, într-un Rai românesc, Lupeni, răsfățată de „Straja” Luminii, incredibil de frumoasă!

OFRANDĂ PENTRU FRAȚI

Doar în limba română sufletu-mi glăsuiește,

Doar cu Neamul unit viața are nou sens,

Am iubit și iubesc tot ce e românește,

De la firul de iarbă pân-la cerul imens!

 

Că-i o gură de rai acest plai mioritic,

Cu o lună ce doarme pe-un umăr de cer,

Cu un murmur ce-aleargă prin sânge mirific,

Ce doar bradul matur îl prelinge-n eter,

 

Că se plimbă desculț stele mii pe cărare,

Prin poienile-albastre, cu dantele de rouă,

Ce îmi urcă prin vene fiori-exaltare,

Jur pe sufletul strâns în palmele două.

 

Că nu-i loc de-ntristări, nu rămâne sub soare

Vreo firidă străină, ce cu falsuri orbește,

Când potopul de Sunet, de Vers și Culoare,

Adună iar frații, ce simt și gândesc românește,

 

M-au convins lacrimi moi, ce-au sporit bucuria,

Că Lumina-n Lupeni e perpetuu rodită,

Că-n copiii săi dragi, Mama mea – România,

A iubirii candelă o vrea neștirbită…

 

Doar un strop e cununa, ce-o așez cu suflarea

Pe-a ta frunte grijită din Lupeniul ceresc,

Pentru Frații-lumină, ce mi-au dat înălțarea,

Las ofrandă poemul scris de sângele meu, românesc!

5 octombrie 2020   Maria Botnaru

 

Publicat în FELICITĂRI ŞI OCAZII, POEZIS | Lasă un comentariu

Versuri noi: Bucuria regăsirii

Bucuria regăsirii

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Vine cu nemiluita la revărsatul zorilor

sau chiar în pragul unui miez de noapte,

eu îi zic bucuria însingurării,

copilului din mine îi pare că-s tristă

și se grăbește a-mi mângâia sufletul…

 

Țesută din liniștea unui murmur interior,

atât de lin se revarsă în trupul meu,

încât devine ușor ca de păpădie

despletită spre zborul etern…

 

E ca o măgulire involuntară,

când pot hoinări în lumea viselor mele

și nu înțeleg de ce lumea a botezat-o singurătate,

ascunzându-se-n păduri de gânduri străine,

când eu mă simt înaripată

de ropotul ei, asurzitor de tăcut,

deconectat de la goana clipei.

 

Anume în leagănul ei,  

ca o ploaie de albastru, picură versul

sau mă inundă potopul de înfruptarea lui,

trezind bucuria gălăgioasă

 să-mi alerge prin suflet.

 

Mi-e plină de senin singurătatea

în palmele acestui prezent tulbur…

Doamne, nu-mi lua bucuria regăsirii!

Cum  altfel pot desluși adâncul regăsirii?

29 septembrie 2020       Maria Botnaru

Sursă imagine: internet

Publicat în POEZIS | Lasă un comentariu

Versuri noi: întrebări fără răspunsuri

întrebări fără răspunsuri

cum o lume se oglindea în aceeași fântână de ochi

ce-și împlinea ciutura viselor doar din izvoare senine

cum se nășteau aceleași fraze

repetate de clopotul mănăstirii

înălțată din cărămizile a două suflete

îngemănate până la unul fericit

fără delimitările palmei de cer

cum ni se adunau brațele în același moment

incendiat de dorul nesupus așteptării

cum se găseau telefoanele în potopul de gânduri

ce acceptau prioritatea inimilor

inundate de murmurul zăvorât în pieptul iubit

nu mi-am putut explica niciodată

IUBIRE

de ce nu poți fi descifrată

când te plouă acolo

unde triumfă arșița ta

de ce nu se face-o poruncă

cum se răsfață albul crinului tău

ce înflorește-a primăvară

dar se risipește-a întomnare

scrijelindu-ne pe suflet întrebări fără răspunsuri

și de ce nu poți fi repetată ca un anotimp

fără de care cele patru sunt doar o salbă de ani

pătată de golul cărunt și așteptarea tăcută

24 septembrie 2020 

Publicat în POEZIS | Lasă un comentariu

Republica Moldova este un stat artificial

Republica Moldova este un stat artificial

General de divizie (r) Ion Costaș

Platforma electorală

Situația în care se află Republica Moldova

– Din punct de vedere istoric, Republica Moldova este un stat artificial, o consecinţă directă a Pactului Molotov-Ribbentrop;

– Experimentul de 29 de ani de „independenţă” a Republicii Moldova a eşuat definitiv şi ireversibil: Republica Moldova este cel mai sărac stat, cu cel mai mic PIB/cap. loc. din Europa şi, în consecinţă – cu cel mai scăzut nivel de trai din Europa! Din această cauză au emigrat deja circa 1.5 mln de conaţionali şi exodul continuă! Bătrînii, şi nu doar, mor pe capete, iar copii nu se mai nasc… Ni se stinge Neamul văzînd cu ochii… Nu e departe ziua cînd ponderea celor veniţi cu tancurile peste noi şi projeniturile acestora vor prevala asupra elementului autohton, iar de aici pînă la stingerea completă a fiinţei naţionale în teritoriile româneşti înstrăinate de la est de Prut rămîne doar un pas.

– Decalajul dintre nivelurile de trai din România şi Republica Moldova e în continuă creştere. Dacă prin 1990 nivelul de trai era acelaşi, astăzi în România se trăieşte de 3,5-4 ori mai bine, iar România de ani buni are una din cele mai mari creşteri economice din Europa, astfel că decalajul va creşte şi mai mult!

– Toate sloganurile despre integrarea Republicii Moldova în U.E. ca „stat independent” sunt minciuni sfruntate! Un stat care nu-şi controlează întregul său teritoriu şi frontierele se numeşte stat eşuat! Un asemenea stat n-are nici o şansă să devină vreodată parte a U.E., nemaivorbind de obligativitatea apartenenței la NATO ca o precondiție pentru a putea accede în U.E., lucru de domeniul fantasticului, atîta timp cît Rusia își menține trupele de ocupație și armamentul pe o bună parte a teritoriul Republicii Moldova și nici gînd n-are să şi le retragă, cu toate implicarea U.E. și S.U.A. în formatul de negocieri 5+2;

– Republica Moldova nu are nici un fel de securitate politico-militară! Rusia, prin marionetele sale de la Tiraspol şi trupele de ocupaţie din stînga Nistrului, pot în orice moment ocupa întreaga republică, după modelul Crimeei.

– Republica Moldova este un stat capturat, unde toate instituţiile statului, inclusiv justiţia, sunt acaparate de o mînă de oligarhi și mafioți;

– Sunt minciuni sfruntate sloganurile unor politicieni precum că, dacă ajung ei la putere, vor eradica corupția, mafia, hoția, crima organizată și vor face dreptate în societate. Toate acestea se pot întîmpla doar cu o justiție cu adevărat independentă și profesionistă.  Iar în Republica Moldova însăși justiția, procuratura, sistemul judecătoresc sunt cele mai corupte structuri! Majoritatea procurorilor și judecătorilor au castele de milioane, conturi în bănci, averi nemăsurate, în condițiile cînd pînă în 2014 aveau salarii în jur de 5000 lei, ceea ce vorbește de la sine.  

Cineva crede că dacă va ajunge la putere, va face ordine în justiție, o va curăța de persoanele compromise și corupte. Imposibil! Corupția, nepotismul, cumătrismul, solidaritatea de clan s-au înrădăcinat atît de adînc în sistemul judecătoresc, pe de asupra – concrescut cu mafia, și structurile criminale, încît acesta nu poate fi reformat! Singură soluție e ca tot sistemul judecătoresc să fie desființat, în genere, iar în locul acestuia D.N.A., Procuratura Română, întreg sistemul judecătoresc din România – să treacă Prutul!

Soluţia!

Pentru toate problemele cu care se confruntă Republica Moldova, pentru a deveni parte a N.A.T.O. și U.E., există o singură soluţie: (Re)Unirea cu Patria-mamă România! Reunuindu-ne cu Ţara, Republica Moldova devine automat parte şi a N.A.T.O., şi a U.E.! Din acest moment problema „Transnistriei” se transferă pe agenda de preocupări a U.E. şi N.A.T.O. în frunte cu S.U.A! Acestea sunt unicele forţe de pe glob, în stare să-i forţeze pe ruşi să-şi retragă (fără nici o împuşcătură) trupele de ocupaţie şi armamentul de pe teritoriul, deja, UE şi N.A.T.O.!

Redevenind parte integrantă a Statului Român, devenim cu toţii automat şi cetăţeni ai României, dar cu teritorii cu tot, nu aşa cum își doresc unii „patrioţi” de pe malul Bîcului (doar cetăţenia). Imediat ni se vor egala pensiile şi salariile, vor veni investiţii masive, se vor deschide sute de mii de locuri de muncă bine plătite, astfel, ca cei plecaţi să poată reveni acasă! Numai prin lichidarea Preşedinţiei, Parlamentului, Guvernului, ministerelor, ambasadelor, raioanelor, vămilor, armatei şi altor structuri parazitare vom economisi circa 1.5 mld Euro, bani cu care se vor tripla salariile şi pensiile păturilor social-vulnerabile!

(Re)Unirea cu Patria-mamă România este și unica soluţie pt salvgardarea ființei naționale în teritoriile românești înstrăinate din stînga Prutului; doar în componența României și, implicit, a U.E. și N.A.T.O., ne putem asigura securitatea militaro-politică, economică, energetică și societală, un trai decent și civilizat cu respectarea drepturilor și libertăților omului. În acelaşi timp justiţia românească, Procuratura, D.N.A. vor trece Prutul! Doar aşa vom putea eradica corupția, mafia, hoția, bandițismul și crima organizată.În concluzie: viitorul nostru ori va fi românesc, ori nu va fi deloc!

Să nu uităm că Pactul Molotov-Ribbentrop a fost condamnat şi declarat nul ab initio de întreaga comunitate internaţională, inclusiv de către cele două părţi semnatare – U.R.S.S. (Rusia) şi Germania! Iar în Actul Final de la Helsinki (1975), Carta de la Paris (1990), alte Acte Internaționale este stipulat că frontierele dintre state pot fi modificate pe cale pașnică, cu acordul părţilor! Iar în Declarația de Independenţă a Republicii Moldova este stipulat că Republica Moldova este liberă să-şi hotărască prezentul şi viitorul în spaţiul istoric şi etnic al devenirii sale naţionale, or acest spaţiu nu este altceva decît România în frontierele sale de pînă la ocupaţia sovietică din 1940;  Ținînd cont și de  Declarația Parlamentului României din 27 martie 2018,  Rezoluția Senatului S.U.A. din 28 iunie 1991, Rezoluția Parlamentului European nr. P9-TA(2019)0021 din 19 septembrie 2019.

Concliuzii:

– La ora actuală nu există factori externi, care ar împiedica (Re)Unirea Republicii Moldova cu Patria-mamă România și că totul depinde de voința politică a guvernanților de la Chișinău;

– Pentru a înfăptui (Re)Unirea cu Patria-mamă România este absolut necesar ca în fruntea Republicii Moldova să fie ales un Președinte Unionist, iar în  Parlament forțele unioniste să dețină majoritatea!

O temă aparte –  Transnistria!

Unii „patrioți” susțin că Transnistria e o piatră de moară atîrnată de gîtul Republicii Moldova, și de aceea Unirea trebuie să se facă fără Transnistria, că altfel nu e posibil. Unirea fără Transnistria, aşa cum propun unele capete înfierbîntate, e posibilă doar dacă Republica Moldova se dezice oficial de Transnistria, declară că nu-i mai aparține, altfel spus – îi recunoaşte independenţa! Ce-ar urma după asta? Rusia imediat îi va recunoaşte independenţa, iar Transnistria în aceiaşi zi va decide unirea cu Rusia! Astfel, Transnistria devine parte integrantă a Rusiei, încă o enclavă rusească în coastele Europei cu toate consecințele ce decurge de aici!

Eu, generalul Ion Costaș, am o cu totul altă abordare în problema transnistreană! Transnistria nu există ca stat pe Harta Politică a Lumii, de jure ea face parte din Republica Moldova! Dacă Parlamentul de la Chişinău va vota Unirea cu România, asta înseamnă că Republica Moldova se uneşte  cu Transnistria cu tot, aşa cum există ea pe Harta Politică a Lumii! Devenind parte integrantă a Statului Român, Republica Moldova (cu tot cu Transnistria) devine automat parte a U.E. şi N.A.T.O. în frunte cu S.U.A.! Acestea sunt unicele forţe de pe glob, capabile să-i forţeze pe ruşi să-şi retragă trupele de ocupație şi armamentul din stînga Nistrului! Iar după retragerea acestora, România, reîntregită parţial, va iniţia negocieri cu Ucraina în  problema unui schimb de teritorii, astfel, ca să se revină la frontierele de pînă la ocupaţia sovietică din 1940! Ucraina va fi nevoită să accepte, dacă se vrea în U.E., căci fără acceptul tuturor statelor membre U.E., inclusiv al României, nu are nici o şansă. Iată de ce este o crimă să pledezi pt (Re)Unire cu Patria-mamă fără Transnistria!

De ce candidează generalul Ion Costaș!

Reieșind din starea de spirit a unui număr considerabil de unioniști, adevărații Patrioți ai Neamului, care, pe de o parte sunt hotărîți să nu voteze sub nici o formă în fruntea statului un statalișt (separatist, urmaș al lui Stalin și Hitler), iar pe de altă parte nu-i acceptă din varii motive pe Octavian Țîcu și Dorin Chirtoacă, care și-au anunțat deja candidaturile și care n-au dorit să-și unească forțele și să desemneze un candidat comun, așa cum dorește toată lumea bună și că, dacă nu va apărea un candidat independent din afara partidelor, un unionist valoros și veritabil, onest, incoruptibil, cu verticalitate și multă determinare, ei, în genere nu se vor prezenta la vot, la îndemnul mai multor camarazi de arme dar și a multor cetățeni din întreaga societate, pentru a motiva o bună parte de Unioniști să iasă la vot, dar și pentru a folosi campania electorală în scopul conștientizării populației, mai ales celei de la țară, de necesitatea imperioasă a (Re)Unirii cu Patria-mamă și beneficiile acesteia, m-am decis să candidez și sper să nu dezamăgesc!

În calitate de preşedinte:

– Voi efectua o primă vizită oficială la București, unde, împreună cu autoritățile României, vom pune  la punct un Plan de Acțiuni în vederea lichidării grabnice a consecințelor odiosului Pact Molotov-Ribbentrop;

– Voi face tot posibilul ca să dizolv actualul Parlament și să declanșez alegeri parlamentare anticipate!

În paralel, voi folosi toate pîrghiile legale ca să unific într-o singură formațiune toate forțele unioniste, astfel, ca alegerile parlamentare să fie cîștigate de acestea!

– Voi întreprinde măsurile necesare ca să fie inaugurate emisiuni speciale de conștientizare a populației asupra necesitatății imperioase a (Re)Unirii cu Patria-mamă România și beneficiile acesteia la toate posturile de televiziune și radio cu participarea unor istorici de prestigiu și a unor experți din diferite domenii;

– Voi iniția modificarea Legii Cetățeniei, astfel, ca cei veniți cu tancurile peste noi în 1940/1944 și urmașii lor, care pe parcursul a 29 de ani de Independență a Republicii Moldova  așa și n-au dorit să învețe Limba oficială a Republicii Moldova, să fie lipsiți de cetățenia Republicii Moldova!

– Voi face o sesizare la C.C.  cu privire la constituționalitatea participării locuitorilor din Transnistria, teritoriu, care nu este controlat de autoritățile Republicii Moldova și locuitorii acesteia nu plătesc nici un fel de contribuții la statul Republica Moldova și nici măcar nu figurează în listele alegătorilor;

– Voi veni cu o inițiativă legislativă pentru întroducerea în Codul Electoral a votului electronic și prin corespondență, asigurîndu-le, astfel, posibilitatea de a participa la vot și cetățenilor Republicii Moldova plecați de nevoie în lumea largă;

– Voi iniția modificarea articolelor 11 și 13 din Constituție, astfel ca Republica Moldova să aibă  dreptul să adere la N.A.T.O., iar glotonimul „limba moldovenească” să fie înlocuit cu limba română, așa cum a decis C.C. la 5 decembrie 2013!

– Voi face demersurile necesare ca N.A.T.O. și România să ia sub protecția sa militară Republica Moldova!

-Voi face tot posibilul ca să conectăm cît mai curînd rețelele de gaze din Republica Moldova la gazoductul Iași-Chișinău și trecerea la aprovizionarea cu gaze din România și U.E..

– Voi face tot ce depinde de un Președinte pentru a interconecta cît mai repede rețelele electrice din Republica Moldova cu cele din România și aprovizionarea cu energie electrică exclusiv din România și U.E.!

– Voi face tot ce depinde de mine ca ecartamentul căilor ferate din Republica Moldova și fie trecut la standartele României și U.E. cu trecerea la tracțiunea electrică!

– Voi încuraja pe toate căile pătrunderea capitalului românesc în domeniile economic și bancar;

– Voi veni cu o initiativă legislativă pentru unificarea sistemelor de învățămînt de toate nivelurile din Republica Moldova cu cele din România;

– Voi lua toate măsurile ca să fie stopată aprovizionarea cu cele necesare a trupelor de ocupație ale Rusiei prin teritoriul Republicii Moldova;

– Voi face tot posibilul ca autoritățile „Transnistriei” să nu mai poată zbura prin Aeroportul Internațional de la Chișinău;

– Voi iniția modificarea Constitușiei, astfel, ca Unirea cu Patria-mamă România să se poată înfăptui, atît prin referendum, cît și cu votul a 2/3 din deputați;

– Voi insista ca Parlamentul de la Chișinău să adopte cît mai curînd posibil Declarația de (Re)Unire cu Patria-mamă România!

Nota redacţiei – Redacţia nu râmâne insensibilă la o cât de mică speranţă a revenirii teritoriilor pierdute în 1940 – anul când interesele marilor puteri ale timpului au decis rapturilor teritoriale – şi Tratatul cu Ucraina, prin care conducerea de atunci a României, din slugărnicie faţă de Occident şi din proprie iniţiaţivă a renunţat « pe veci » la teritoriile ciuntite în anul 1940 – Marea Trădare de Tară din anul 1997 a regimului Constantinescu.

Sursă: www. art-emis.ro

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu