Dulce, dulce, dulce Amelie!

BINE AI VENIT ÎN VIAȚA NOASTRĂ, NEPOȚICĂ AMELIA!!!

Dulce, dulce, dulce AMELIE!

O, Doamne, e primăvară în ghenar!
O lăcrămioară mi-ai trimis în dar,
Din palma sorții – un mărgăritar,
Inimii mele – mugur din vlăstar,

Curcubeu peste bezna durerii,
Un balsam peste rana tăcerii,
Soare plin peste ceața vederii,
Nesfârșitul din cupa mirării!

Dulce, dulce, dulce nepoțică,
Fii POEZIE nouă-n viața mea,
Fericirea infinită fie-ți stea,
Mulțumesc, că m-ai ales bunică!

De comoară, Doamne, împlinită,
Două nepoțele și doi nepoței!
Dă-mi puteri și-un cer cu porumbei,
Să-mi desfac aripa fericită!

17 ianuarie 2023 Maria Botnaru

Sursă imagine: internet

Publicitate
Publicat în DEDICAŢII POETICE, FELICITĂRI ŞI OCAZII, POEZIS | Etichetat , , , , , , | Lasă un comentariu

Radu THEODORU: Sunt ce sunt datorită lui EMINESCU

Sunt ce sunt datorită lui Eminescu

General Maior (rtg) Aviator, veteran de război, Radu Theodoru  18 Ianuarie 2023

Radu Theodoru

Sunt ce sunt datorită lui Eminescu. Sunt, datorită lui. Toată lumea este calată pe Eminescu-poetul. Aceasta este o mare diversiune. Titu Maiorescu a fost agentul Germaniei și el l-a nenorocit clar pe Eminescu, social și literar. Dar aceasta este altă chestiune. Eu am mereu pe masa mea de lucru „Opera Politică” a lui. Eminescu este mentorul meu spiritual și, în același timp, este esența Românității. Este geniul românității, concentrat pe problemele esențiale ale poporului român, pe constantele istorice creatoare de românitate și, totodată, pe constantele istorice distrugătoare de românitate. El ne indică în „Opera Politică” inamicii seculari și constanți ai acestui popor.

Eminescu e aici! 

Pentru mine, este o revelație, de câte ori îi recitesc Opera Politică. Pentru că este de o actualitate frapantă. Parcă ar fi colegul nostru de redacție. Este patronul nostru de presă contemporan, nu cel de acum 100 de ani. Deci Eminescu e aici!  Eminescu este Istoria istoriilor poporului român. Nu numai în Istorie, ci în Istoria prezentă și viitoare. El ne arată viitorul. Unde trebuie să mergem și cum trebuie să mergem. Este un izvor permanent de inspirație, nesecat, și mai mult decât atât: este un Director de Opinie. Este un director profesional, pentru noi, oamenii condeiului, fie prozatori, fie eseiști fie, mai ales, jurnaliști: voi, jurnaliștii! Dacă păstrați linia lui Eminescu și o aplicați, esența ei, la contemporaneitate, nu greșiți! Cum greșesc toți lacheii globalismului…

Diversiunea cu Eminescu-poetul, fără a se mai vorbi despre Eminescu-ziaristul, despre Eminescu-marele gânditor, trebuie spulberată

Dacă noi îl avem ca mentor spiritual și profesional pe Eminescu, rămânem pe urmele lui. Diversiunea cu Eminescu-poetul, fără a se mai vorbi despre Eminescu-ziaristul, despre Eminescu-marele gânditor, trebuie spulberată. Nu se spune nicăieri despre „Opera Politică”. Nici la școală, deși aceasta este principala sa operă.

Ca o mărturisire, când am dat examenul de bacalaureat, eu mi-am ales ca temă de dizertație „Opera Politică” a lui Eminescu. Profesorii s-au mirat… L-am descoperit pe Eminescu în momentul tragic al dezmembrării românilor – descompunerea statului național, România Mare, în anii ’40…

Eminescu: este Directorul de conștiință națională

Aceasta este, în sinteză, relația mea cu Eminescu, cu Opera lui Eminescu: este Directorul de conștiință națională, identitară, care mi-a fixat, mi-a determinat, tot drumul în viață. Toată opera mea are ca fundal, ca direcții, Opera Politică a lui Eminescu. Și pe aceste coordonate continui să-mi fac datoria, și de soldat, și de scriitor, până când o vrea Cel de Sus, care mă mai ține.

Vă îndemn, așadar, să îl căutați și să îl găsiți pe Eminescu în „Opera Politică”, în lucrarea „Opere”, a marelui său exeget Dimitrie Vatamaniuc, și, mai ales pentru tineri, chiar și pe telefoane, prin aplicația „Eminescu – Întreaga Operă” cât și, integral pe internet[1].

Doamne, ajută!”

Nota redacției – Subtitlurile au fost extrase din text.

[1] http://www.mihai-eminescu.ro/

Sursă articol: https://www.art-emis.ro/jurnalistica/sunt-ce-sunt-datorita-lui-eminescu

Publicat în LUCRĂRILE ALTOR AUTORI, MARTIRII NEAMULUI..., PROZĂ | Etichetat , , , , , | Lasă un comentariu

POEZIA NICHITA

POEZIA NICHITA
(In memoriam NICHITA STĂNESCU,
31 martie 1933 – 13 decembrie 1983)


Scrijelind pe creierul meu pulsul aripii,
altoind sufletului muguri din lumina rodnică,
POEZIA NICHITA îmi umple setea de cuvânt
cu șoapte fierbinți, spre a-mi țipa zborul.

Ducându-mi umerii viselor spre împlinire,
sprijinind scara mântuirii prin Cuvânt,
clopote de VERS NICHITA bat în tâmplă
cu insomnia îngerilor, a trezire perpetuă.

POEZIA NICHITA este icoana ochiului meu,
ce uită irisul încremenit, a nu strivi uimirea,
când îngenunchez sufletul la vibrațiile lui scrise,
căpătâiul pe care-mi cresc muchia versului.

Cum să nu contest existența acelui decembrie,
care i-ar fi acceptat plecarea în neființă,
dacă-i pulsează sângele în orice clipă a ființei mele,
prin nemuritoarea POEZIE NICHITA…

13 decembrie 2022 Maria Botnaru
Portretul Poetului Nichita Stanescu este realizat de pictorul si graficianul Sorin ADAM 

Publicat în DEDICAŢII POETICE, POEZIS | Etichetat , | Lasă un comentariu

Versuri noi: Crucea de Ană

Crucea de Ană…

Crucea de Ană mi-e mană cerească,
Cu toamna vieții învăț să mă-mpac,
Dă-mi, Doamne, putere să fiu un copac,
Vlăstarii din trunchiul meu să rodească…

Spre inima-mi verde revarsă lumina,
Să țes clorofilă vlăstarilor mei-nepoței
Și fă sănătatea, ca seva, să curgă prin ei,
Atunci fericită și tare îmi este tulpina…

Durerea, ce-n ramul fragil își caută hrană,
Și sporii meniți să atace frunzelor vâna,
Le-ascunde-n izvorul, ce-l bea rădăcina,
Din cremene este crucea de mamă.

Să vină pe urmele mele nepoții doriți,
Fă pacea regină pe-a lumii grădină
Și crucea susține-o cu braț de lumină,
Atunci vei avea o planetă de Ane cu pui fericiți.

12 octombrie 2022 Maria Botnaru

Minunatul tablou aparține Maestrului român Alexandru Darida, SUA, Chicago

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Versuri noi: Auriu de București

Auriu de București

Nu mă ademeni pe banca prăfuită,
Cu visele răscoapte să m-așez,
Dă-mi o potecă-n frunze troienită
Mai lungă, alergarea să-mi vânez.

Nu mă acoperi ca pe o floare,
Cu brumele cu plete argintii,
Eu știu a le topi c-o sărutare
Și încălzi cu glasuri de copii.

Nici să cutezi a mă trata cu milă,
Tu, toamno, ce nu ai habar de ea,
Nu te uita că sunt ca trestia fragilă,
Carpații am supus cu talpa mea.

Alungă-mi pasul pe poteci de vise,
Din borangic îmi țese nori zglobii,
Pe cer de Voroneț și necuprinse
coboară-n sufletu-mi etene rapsodii,

Disecă nepăsarea cu noul auriu,
Pe galbene covoare să tronez,
În ochiul drag și plin de azuriu
Să văd cișmele de iubire și de crez.

Atât ești de frumoasă-n ia aurie,
Cu-a ei splendoare sufletul hrănesc,
Când îl adastă dulcea nostalgie
După răsfăț de verde românesc.

Nu am văzut marama-ți franțuzească
Regala Londrei te cunosc din vești,
Luxos te prinde ia românească,
O scrie sufletul, orbit de auriu de București!
10 octombrie 2022
Sursă imagine: internet

Publicat în POEZIS | Etichetat , , , , , , , , , | 10 comentarii

Versuri noi:Acolo!

Acolo!

Maria Botnaru

Acolo, unde cerul coboară pe pământ
și-n leagănul albastru te poți urca oricând,

Acolo, unde brazda e cel mai cald lăicer
și ploaia se aburcă de jos în sus, spre cer,

Acolo, unde verdele adoarme sub zăpezi,
să clocotească miriști copitelor de iezi,

Acolo, unde șoapta o-nveți de la izvor,
iar bunătatea pură – din spicul roditor,

Acolo, unde simți, că omul tău, iubit,
doar pentru că te are, se simte fericit,

Acolo unde casă înalți ca sfânt locaș,
icoană-i pui iubirea, iar soare-un copilaș,

Acolo, unde dorm strămoșii tăi sub cruci
și tu nu uiți, eternă, lumina să le-o duci,

Acolo, doar acolo, preabunul Dumnezeu
ți-a hărăzit norocul, să-ți afli locul tău…

Tu poți s-alergi, ca visul, oriunde vei dori,
dar liniștea Supremă, acolo-ți vei găsi…

11 decembrie 2020 

Publicat în POEZIS | Etichetat , , , , , , , | Lasă un comentariu

La stâlpul infamiei, Putin Vladimir!

La stâlpul infamiei, Putin Vladimir!

Ce chin de suflet a păta hârtia
Cu numele ce-atâta sânge a vărsat,
Azi scrijelesc cu lacrimi poezia,
Căci nu ești om, ci-al Iadului soldat!

Eu cred, fiind copil, ai contemplat
Cununi de porumbei pe cerul azuriu,
Cu ce-a păcătuit un prunc nevinovat,
Că ți-e capriciu astăzi cerul plumburiu?

În chip de om se zbate-o inimă de piatră
Sau demonii din tine știu a învrăjbi?
Cum de-ai uitat, că Dumnezeu nu iartă
Și îndrăznești masacrul a îndreptăți?

Te-ntreci, tiranule, în setea de-a domni!
Și-un fir de iarbă știe vatra a-și iubi!
Cum poate-un Neam de Pușchin a trăi,
Când prin teroare vrea a nemuri…?

Degeaba fluturi steagul libertății,
Pe când lățești hotarul strâmb, rusesc,
Nu-ți vom ierta coruptele intenții,
De speli șenila tancului cu sângele frățesc?!

E o condiție sine-qua-non a viețuirii,
Căci din același lut suntem creați,
Pentru-a descoperi izvorul nemuririi,
Semenii Terrei să se ia de frați!

Că, Doamne, nu-l oprești, atât mă mir,
Când scuipă în porunci, de cer lăsate!
La stâlpul infamiei, Putin Vladimir,
Disprețul Terrei ai pentru păcate!

Cum poți să cazi în beznele mâniei,
Doar tot o mamă-n pântec te-a purtat,
Cu ce își vor spăla clemența infamiei
Toți orbii ce nu văd, cât ai degenerat?!

Aș vrea să scriu doar despre vitejia
Eroului, ce a slujit poporul împărat,
Dar e-o durere-a ți vedea sălbătăcia,
Cu care pulsul Terrei ai destabilizat!

Detest războaiele, oricare-ar fi sfidarea
Și-ntreb, de-auzi suspinul fiului iubit,
Când pui pe fruntea-i caldă sărutarea:
„Tăticule, azi câți copii ai omorât?”

Când te urăște Terra, câtă-i nepăsarea
ȘI, oare, ce femei te idolatrizează?
Mă iartă, Doamne, cum merită iertarea
Un Hades, ce prin Putin se-ntrupează?!

25 septembrie 2022

Publicat în VERDE-N OCHI | Etichetat , , , , , , | 7 comentarii

Versuri noi: CANDELĂ ȘI STEA

 CANDELĂ ȘI STEA

Maria Botnaru

De Bacovia e noaptea, ce și-a arborat cununa,
Altfel n-ar fi strâns în poală și luceafărul, și Luna,
Nici nu m-ar acoperi cu potopul orb, de smoală,
Când încerc a-i potoli alergarea prin cerneală…

Mi se pare și geloasă, că nu mă las dezolată
De-al ei munte tenebros din singurătatea lată,
Eu aprind o Lună nouă, să alerge-n palmă sporul
Și te readuc în vers, când mă extermină dorul…

Mă amuză glasul ei, ce-l scâncește lângă poartă
Cu străjerul-felinar, ce, cu ochiul strâmb, mă ceartă,
Languros, fiorul tainic, împletește-un ghimpe dulce,
Căci o mare de speranțe murmură vers prin uluce…

Aștept zorile caduce, să-i dea somnul complinit
Și al dimineții ropot, să-i dea locul potrivit…
TU auzi-mă din versul, cu ce-am respirat, bărbate,
Încât nopți bacoviene își duc palmele deșarte…

N-are timpul dalta care ar râvni a separa
Două inimi, dacă Cerul a menit a-ngemăna,
Cum nici sita de granit, ce-ar porni a strecura
Amintirilor izvorul, ce-i și candelă, și stea…

19 septembrie 2022

Publicat în POEZIS | Etichetat , , , , , | Lasă un comentariu

Cu gândul la NICHITA

Cu gândul la NICHITA

”La Nichita venea mereu lume, trăiam într-o CASĂ DESCHISĂ. Veneau prieteni vechi, dar şi oameni pe care nu-i văzuse niciodată. Poeţii tineri veneau pentru un fel de binecuvântare, iar el considera că nu trebuie să respingă pe nimeni. Spunea tot timpul: “De unde ştiu că nu bate la uşă Eminescu? Dacă îi spun că a scris un poem prost – i se poate întâmpla oricui! – şi el renunţă să scrie!?” Erau mereu 5-6 oameni în jurul mesei noastre, toată ziua, şi se schimbau mereu. Beam cafeaua de dimineaţă cu lume în jur, mâncam cu lume în jur, treburile le făceam cu lume în jur, dicta poeme şi citea poeme cu toată lumea de faţă…..Oamenii nu-şi dădeau seama că fiecare avea un Nichita al lui. Te marca. Îl vedeai o singură dată şi rămâneai cu “amprenta Nichita”. Cred că până şi faptul că primea pe toată lumea era copleşitor.. avea nevoie să dăruiască, să ofere. Orice: pe sine, poezie, încurajări…Nu şi-a construit un personaj, era un personaj. Şi a trăit risipind din fiinţa lui. Nu putea altfel. ”

Dora Stanescu

Sursă: https://www.facebook.com/poeziifrumoase

Publicat în PROZĂ | Etichetat , , , , , | 1 comentariu

Versuri noi: P O C Ă I N Ț Ă

P O C Ă I N Ț Ă

Maria Botnaru

Generația noastră a trăit din oarbe perfuzii
Și-a ars focul lăuntric pe tăceri și iluzii.
A băut cu străinul din paharul de frate,
Într-un țarc, uniune, înfrățiți prin păcate.

Generația noastră a căzut în genunchi,
Aplecând frunți de miei peste trunchi,
A oftat și-a zăcut ca o iarbă cuminte,
Ce-i menită s-acopere sfinte morminte…

Cu tăcerea din tați, moștenită „tezaur”
Și desagii umpluți cu răbdarea de „aur”,
Acum iese târâș, de sub pânza de greier,
Și vă-nvață: „Luptați, de vă spală pe creier!

N-ascultați ce îndrugă trădătorii ratați,
Că n-am fost niciodată din Dacia frați,
Cu minciună spoite, lanțuri nu-s mai ușoare,
La tăcerea haină n-acceptați înhămare…”

Generației noastre, ce purtăm Marea vină,
Că am ars pe tăceri și puteri, și lumină,
Să ne scrieți păcatul, c-am tăcut așteptând
Și s-aprindeți rușinea după noi, pe mormânt.

N-am ajuns pân’-la capăt, n-am cerut libertatea,
N-am unit două maluri, proclamând unitatea,
Înțelepți, ca și Cuza, n-am găsit printre noi,
Iar vitejii, ca Ștefan, i-am jertfit în război…

Neîmpăcați cu noi, vom fi oale… ulcele…,
Voi fiți isteți… , cum beți tăcerile din ele!
Îndrăznind a cerși de la voi azi iertare,
Doar vă cerem: nu mergeți pe-a tăcerii cărare!

Tăcerea niciodată n-a fost semnul voinței,
Cum nici curajul plâns n-ajută pocăinței…
10 ianuarie 2020

Publicat în POEZIS | Etichetat , , , , , , | Lasă un comentariu