Versuri noi: Cu florii cărarea presărată

Cu Florii cărarea presărată

Ne-ai trimis, cu mană, ploi cuminți,
Florile să-și ducă rostul împăcate,
Gânduri să nu curgă spre păcate,
Ne-ai păzit cu îngeri și cu Sfinți.

Ochi ne-ai balsamat cu libertatea
De a contempla, divină, clipa,
Cu senin sublim hrănind aripa,
Întrematu-ne-ai, fragilă, sănătatea.

Sufletele-n flaute prefaci,
Rugile să ne cântăm întru iubire,
Frunțile mângâi a mântuire,
Sub genunchi cu palmele te-apleci.

Grija de Părinte, preacurată,
Ne-o așterni sub talpă a-ndemnare,
Cu Florii pictezi verde cărare,
Să pășim în Săptămâna Luminată…

Atotputerniciei tale ne-nchinăm,
De-a mugurului soartă însușim,
Înaltul bucuriei să-l grijim
Și ca o floare-n rod să prosperăm.

Se murmură în flaute cântarea,
Încrederea-n Lumina-Dumnezeu,
Ofrandă Ție, urc în flaut versul meu,
Cu lemnul ce îți cântă, Doamne, veșnică, lucrarea!

20 aprilie 2019   Maria Botnaru

Reclame
Publicat în ȘTIREA ZILEI, FELICITĂRI ŞI OCAZII, POEZIS | 4 comentarii

Versuri noi: POTOP DE LUMINĂ DIVINĂ, NICHITA!

POTOP DE LUMINĂ DIVINĂ, NICHITA!

(La a 86-a aniversare din ziua nașterii Marelui Poet Nichita Stănescu)

Când o secetă nebună ară-n gândurile mele,
Poezia ta-i fântâna ce o beau a netăcere,
Dacă zgura nedreptății peste ochi mi se prelinge,
Clopote de înviere zvârcolești în al meu sânge.

Umpli cu puteri plămânii, obosiți de indignare,
Când nu le ajunge țipăt, a urca spre Cer strigare,
Zbucnești umărului sprijin, dacă globul se înclină
Sub vremuri, ce-ncleaștă poarta cerului senină.

Talpa mi-o îngropi acasă, rădăcini să-și înnoiască,
Din izvoarele materne pasul drept să și-l rodească
Îngropi sufletu-n lumina-ți, semănată în Cuvânt,
Pe altarul Poeziei, să nu-i spargem ochiul Sfânt.

Zvârcolești cu foc aripa, când hrănesc a ei pornire
Cu Necuvintele-ți vii, ce înțeapă-a dezrobire,
Doar adânc îngenuncheată-n a lor zbatere eternă,
Simt cum fierbe viața-n lutu-mi, înrobit de clipa ternă…

Divin, Potop de Lumină, Nichita, pe scara veșniciei,
Ești marginea Înaltului din Cerul nesfârșit, al POEZIEI.

31 martie 2019 Maria Botnaru
Autor portret: Sorin Adam

Publicat în DEDICAŢII POETICE, ȘTIREA ZILEI, POEZIS | Lasă un comentariu

Gala Festivalului-concurs de creație literară Grigore Vieru „Sunt iarbă. Mai simplu nu pot fi!”

Gala Festivalului-concurs de creație literară Grigore Vieru „Sunt iarbă. Mai simplu nu pot fi!” , ediția VII-a, 2019

Decernarea premiilor Festivalului Internațional de Creație Literară Grigore Vieru ,,Sunt iarbă, mai simplu nu pot fi!”, organizat de Societatea Culturală Apollon, România și lansarea Antologiei Festivalului Internațional de creație literară Grigore Vieru „Sunt iarbă. Mai simplu nu pot fi!” s-a desfășurat în incinta Bibliotecii Metropolitane din București ARTOTECA în data de 16 martie 2019.
Onorată pentru aprecierea creației mele cu Premiul I, mă înclin Domnului George Calin, Ambasador Cultural Convenția ONU-Geneva, mulțumesc din suflet juriului. Felicitări, dragi colegi, premiați! Încântată de întâlnirea  cu mulți dintre prietenii de pe Facebook. Am avut o zi plină de bucurii, care se vor aciua într-o amintire scumpă! Vă mulțumesc tuturor!

20190316_21391710

 

 

 


 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Publicat în ALBUM PERSONAL MARIA BOTNARU, DOCUMENTE ŞI MATERIALE, ȘTIREA ZILEI, POEZIS | 8 comentarii

O binecuvântare a Cerului

O binecuvântare a Cerului… PREMIUL I la Festivalul Internațional de creație literară Grigore Vieru „Sunt fir de iarbă. Mai simplu nu pot pot fi!” ediția a VII-a, 2019, organizat de Societatea Culturală Apollon, România. Mulțumesc din suflet Domnului George Călin, Ambasador Cultural Convenția ONU-Geneva, mulțumesc frumos juriului! Felicitări premianților! Respect și prețuire!

 

 

 

 

 

 

Publicat în DOCUMENTE ŞI MATERIALE, ȘTIREA ZILEI, POEZIS | 8 comentarii

DE VIS, DIN VISUL SĂU… FEMEIA! (revăzută)

LA MULȚI ANI, FEMEIE! SĂ IUBEȘTI ȘI SĂ FII IUBITĂ!

DE VIS, DIN VISUL SĂU… FEMEIA!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Cine știe care sare e gustoasă și din care ocnă-i scociorâtă,
Cine de-un păianjen, molii, fluturi este pe o viață osândită,
Cine știe, poate, vrea și face absolut orice în lume gratis,
Doar pentru o coastă nelalocu’-i, pe care cândva Adam i-o dase?

Cine a știut, c-anume acea coastă ne va declara, pe veci, datoare
Și acasă, și la muncă… și ( mon dieu!) anume asta ne va fi valoare…
Deși rupem de pe noi cămașa, că lucrările ne sug din frumusețe,
Hai să recunoaștem, cu drag, astăzi, că ne sunt izvor de tinerețe.

Noi, suratelor, suntem lumina, unde bezna totul împânzește,
Când zâmbim, și-n geruri, primăvara ghioceii și-i despăturește,
Și când plângem, ne e dat norocul, lacrima ne face sănătoase,
Of, și ce iubire-i după ea… și ce tinere ne ține, ce frumoase!

Nouă ni se-nchină lumea-ntreagă pentru grația înaltă hărăzită,
Deformate, a cloci în noi copilul, dulce, ne visăm povara fericită,
Luni de zile „un țuhal” ne ia grumazul, e suprema mărturie de iubire
Și nu-s piedici ce-ar strivi voința, de-a gusta materna împlinire.

Să lăsăm în pace mărunțișuri: flori, bijuterii și alte „instrumente”,
Vrem să ne simțim cu ele importante, adorate, răsfățate și cochete…
Vă promitem, că vom duce pe doi umeri, universul-ntreg cu îndemnare,
De la voi se cere doar să ne iubiți și s-aveți o invincibilă răbdare!

Căci prin noi viața va crea, cât vom ocroti iubirea dumnezeie,
Cât regina omenirii va zâmbi, prețuindu-și numele: FEMEIE!
Venerați-ne, iubiți-ne perpetuu, nouă Cerul ne-a lăsat scânteia!
Cert e: Dumnezeu, de vis, din Visul său, a întrupat, modelând excepțional FEMEIA!

8 martie 2019 Maria Botnaru
Maestrul Alexandru Darida este autorul tabloului.

Publicat în DEDICAŢII POETICE, ȘTIREA ZILEI, FELICITĂRI ŞI OCAZII, POEZIS | 4 comentarii

Versuri noi: Ce noroc de Poezie!

Ce noroc de Poezie!

Ce noroc de harnic somn, ce înghite lung de noapte!
Biciuiam, cândva, trezirea ce-mi fura vise răscoapte
Și nu mai puteam găsi urma caldă-a unei șoapte,
Nici brațe de legănuș, mirosind a dude coapte…

Chin era, să cad pe gând dintr-un vis pe jumătate,
Ochiul, speriat, s-aprindă obosirea sub pleoape,
Pe tavan să plimb aiurea verdele neodihnit
Și să urlu printre dinți, că n-am somnul întregit.

Dar ce taine clocotesc ale insomniei brume,
Am aflat, când poezia, mi-a strigat, aievea, nume,
La taifas poți sta cu Luna despe câte sunt în stele,
Și s-alergi în podul palmei jocul rimelor rebele,

Ca apoi să cazi, nălucă, peste rouă-abia trezită,
Să uiți fruntea pe o carte, ca pe-o pernă părăsită
Și să-njuri cocoșii vrednici, când îmbie la cafea,
(Of, vedea-i-aș înzemați, cum știu ei a deștepta!)

Să tot cerți căscat nebun: și de bine, și de rău,
Să nu-ți bea lumina zilei, muruind pleoapei greu,
Când blestemul lui, nătâng, cu deochiul insomniei,
Se dă descântat oricând cu Lumina Poeziei.

Biciuiește-ți nepăsarea, plânsă-n clipa irosită,
Ce, târziu, ai înțeles, că murea-ndumnezeită!
Somnul lung e-al bătrâneții, iar ecoul insomniei
e-o veste-a tinereții, clopot treaz, al Poeziei… 
6 martie 2019 Maria Botnaru

Sursă imagine: internet

Publicat în POEZIS | 4 comentarii

Versuri noi: Din dor de frate

Din dor de frate

Cu zorii ațipiți pe gene veni pe lume plângăcioasă,
A treia între frați minune, bălaie și pretențiaosă,
Cu alb de lapte, uns pe trup și pe obraz- căpșună coaptă,
Era mezină la părinți, buneilor – comoară de nepoată…

Dar nu i-a fost de infinit, răsfățul ei, întreg menit,
Căci după ea doi haiducei, pe lumea asta au venit,
Doi frați ce au crescut-o mare mai iute, de cum își dorea,
Căci n-au mai coborât din spate și de pe brațul ce-o durea…

Dar își iubea la nesfârșit armata sa de puradei,
Cu ea pe dealuri hăulind, cutreiera la anii „grei”,
Cu ei se inventau minuni, din care-i învăța durerea
Să râdă de genunchi zdreliți, când colosală e plăcerea.

Muștruluiți de-un general ce a pornit deja la școală,
Își pregăteau cu ea gheozdane, cu o plăcere infernală
Și transpirau a-și scrie nume, cu limba-n cerul gurii prinsă,
Știau, cu generalul-soră nu vor avea vreo luptă-nvinsă…

Au fost și ei eroii demni de profesoara lor, severă,
Au adunat înțelepciune pentru o viață mai lejeră,
Până căzu blestemul aspru pe fruntea fratelui iubit
Și a rămas c-o rană sora și c-un ostaș nefericit…

Și triste, și frumoase pagini, îi scrise viața mai apoi…
Eroul ei cel brav și dulce revine-n visuri cu ei doi,
Ascultă uneori sonate, iar alteori se tac de plânși,
Ea cu o poală de nepoți, el – douăzeci de ani învinși…

Ea l-a înveșnicit în fiu, ducându-i numele de sfânt,
El i-a lăsat o Irinuță și amintiri… ce n-au mormânt…
…de câte ori i-adună-soarta armata-n pripă sub aripă,
Ea negreșit încurcă nume și-l cheamă la apel: Petrică!

De ce mai răscolesc prin timp cenușa caldă și grijită,
Și nu-i las sufletul să-și doarmă o veșnicie juruită…?
Ca să vă-ndemn a vă iubi pe-acei, meniți de Cer în sorți,
De parcă soarele-i pe-o zi, iar mâine-ncep eterne nopți…

5 martie 2019 Maria Botnaru
Sursă foto: internet

Publicat în Copilărie - dulce poezie, POEZIS | 6 comentarii