Versuri noi: NE DOARE VINA (În memoria poetului Grigore Vieru)

NE DOARE VINA

(În memoria poetului Grigore Vieru)

Cu moartea n-am luptat și te-a furat haina,

Ne-ai învățat să nu-i urâm fața hidoasă,

Că nu te-am apărat, ne doare vina

Și ne pătăm cu fapta rușinoasă…

 

Acel ghenar cu palmele muiate-n brume,

Ce-a sărăcit (și-așa săracă) vatra românească,

L-am tot certat de nedreptăți nebune,

Care-au îngăduit să te jertfească.

 

Cu sufletul de pâine îmbrățișai ogorul

Și versul, ca izvorul, sângera de cele sfinte,

Cu gând senin rugai de pace, Creatorul,

De limbă și de maluri ne-ntregite.

 

Uitarea încă mai ocolește al tău nume,

De zestre nu s-atinge palma-i nemiloasă,

Plecarea ta ne pare-o rătăcire-n lume,

Noi așteptăm, Poete, să revii acasă!

 

„Un verde ne vede”umple așteptarea ternă,

„Acum și aici” am pus-o stâlp de veșnicie,

„Taina care mă apără” ne-am așezat-o pernă,

Iar „Albinuța” e fagure pentru copilărie…

 

Noi ne rugăm la Cer, să nu ne ierte vina,

Căci tu atât de simplu puteai a ne iubi,

Iar noi, orbiți, n-am apărat de moarte mâna,

Ce-a scis: „Sunt iarbă. Mai simplu nu pot fi!”

18 februarie 2020 Maria Botnaru

Sursă imagine: Media on-line

Publicat în MARTIRII NEAMULUI..., POEZIS | Etichetat , , , , | Lasă un comentariu

Versuri noi: EMINESCU – SFINȚENIA ROMÂNEASCĂ!

EMINESCU – Sfințenia Românească!
(La a 170-a aniversare din ziua nașterii
Geniului Mihai EMINESCU)

Puterea infinită te-a plămădit Lumină
Și pe Pământ te-a nins într-un ghenar,
La început de an, eternă, caldă, plină,
Botezul lui Iisus să-ți dea înaltul har…

Cu lacul românesc spălatu-ți-s-a talpa,
Când nuferi galbeni mângâiau privirea,
Pădurea, dintr-un corn, cioplit-a harpa,
Romantic, să ne-nveți ce-i nemurirea…

Te-a așteptat să crești trecutul în arhive,
De la Heraclit la Paton s-aduni învățăminte,
De Schopenhauer, Kant, chemări exortative,
Cu dalta-nțelepciunii sculptau, de geniu, minte…

Prolific te clădeai, flămând de cele sfinte,
Din Goethe, din Shakespeare creșteai fervent,
Ca un Iisus urcai sub crucea de cuvinte,
Pe baricada timpului, un proletar aed…

Dar s-a găsit blestemul – corvoada nimiciei,
Să țipe spre otravă: „Oprește acest torent!”,
Când mintea ta lucidă, cu ochiul profeției,
Prin „Timpul” înfiera un putregai dement…

…și azi „…aceleaşi doruri mascate cu-altă haină,
Şi-n toată omenirea în veci acelaşi om…”
Mărite Eminescu, rămâi eternă hrană,
Cu care românimea hrănește-un nou atom…

Și judecă-ne, Geniule, judecă-ne aspru,
Că leneși a cunoaște și harnici a trăi,
Ne ducem ca puhoiul în Marele Dezastru
Cu ochii spre Luceafărul, ce-l arzi a ne trezi…

Trecută peste-un secol, cu razele preapline,
LUMINĂ, azi răzbați prin bezna ce-o „slujesc”,
Pe cerul nemuririi, printre lumini, EMINE,
Ne dăinuiești Sfințenia, Tu, Geniu românesc!

15 ianuarie 2020 Maria Botnaru
Portretul EMINESCU aparține Maestrului Alexandru Darida

PS! „… aceleaşi doruri mascate cu-altă haină,
Şi-n toată omenirea în veci acelaşi om…” ,
versuri preluate din poemul „Împărat și proletar”de Mihai Eminescu

Publicat în DEDICAŢII POETICE, ȘTIREA ZILEI, MARTIRII NEAMULUI..., POEZIS | Etichetat , , , , , , | Lasă un comentariu

Versuri noi: Mai fi-vor, oare, timpuri de minuni?

Mai fi-vor, oare, timpuri de minuni?

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Cui pasă, că trăim un timp arid
De bunătate, pace și credință?
Sortiți luminii, din lut umanoid,
Noi venerăm a beznei biruință.

Cui pasă că ne-mbolnăvim subit
De, invincibilă, o lene-a nepăsării,
Și, mândri, ducem munții de granit
În suflet, ca un moft al împăcării…?

Cui pasă ce primesc din noi urmașii,
Un vid sau urme pline cu cenușă
Din visele, ce le-au lăsat înaintașii,
Sfințind cu sânge-a întregirii ușă…?

De ce să ne mirăm…? Trăim cu Azi,
O lege a tăcerii, comodă, fără vină…
Trecutul aruncăm, ca fluturii nomazi,
Zburăm spre floarea ce-i la îndămână…

Ne-au învățat să nu privim spre Viitor,
Să înecăm durerea-n vinul bucuriei,
Prin lacrimi nu ajungi nemuritor,
Iar nepăsarea nu e semn de nimicie…

Mai fi-vor, oare, timpuri de minuni,
Când ni s-a cuibărit în oase nepăsarea?
Ne ardem cerul gurii cu false rugăciuni
Și abia ne pâlpâie în creier deșteptarea…

Arid, bolnav, un timp, de Rău, strivit,
Firav, sub talpa lui, azi Binele renaște,
Brâncușii prin străinătăți au pribegit
Și-un Eminescu nou amână a se naște…

7 ianuarie 2020 Maria Botnaru
Sursă imagine: Media on-line

Publicat în POEZIS | 2 comentarii

Versuri noi: Ad-o, Doamne!

Ad-o, Doamne!

Nu se mai întorc zăpezi, pân’ la brâu să ne îngroape,
să albească, într-o noapte, mirarea din ochii verzi…
Vânturi, ce călesc săgeți, nu se-alungă prin hârtoape,
guri căscate să îndoape cu potop de albi nămeți…

Doamne, palmele-i dezleagă, să se-ntreacă cu înghețul,
ramului să-i dea dezmățul unui somn de iarna-ntreagă…
Dă-i un nai, să ne mângâie plânsul toamnei alungit
Și-un penel, de frig chiorât, să picteze nostalgie…

Ad-o, Doamne, chiar de-n os se va cuibări, vicleana,
Și cu ger stropși-va pana, întorcând cojoc pe dos!
Hai, răstoarnă-i, nătărăi, fulgii ce știu să valseze,
Fă copii să viseze, nu șocantele desene, sania cu zurgălăi…

Doamne, arată-i, milioane, picii cu priviri uscate,
Degețele-nfierbântate pe tablete, telefoane…
Să asculte, cum dau peste clopoțeii lor, de râs:
„iarna este doar un vis… inventată, o poveste!”

4 ianuarie 2019 Maria Botnaru
Sursă imagine: Media on-line

Publicat în POEZIS | Etichetat , , , , , , , , , , | 6 comentarii

Versuri: Parfum de sărbătoare

Parfum de sărbătoare

Bradul își desface a sărbătoare aripi degerate,
monotoniei sparge ochii cu ace parfumate,
în plămâni revarsă, pure, amețeli din albe zori
și cu verde crud sfințește nou alai de sărbători .

Cum plutește-a bucurie de la prag până-n unghere
binecuvântat Crăciunul, sufletului mângâiere,
steaua pruncului Iisus ne pândește a minune,
către-a Tatălui iubire duc cărări de-nchinăciune.

Cum miroase-a domolire de regrete veștejite,
a iertări cu umezi gene, unse-n rugă, pe șoptite,
a îmbrățișări, ce mână sângele a palpita
și-a gutui, ce-n cuib matern știe vis a lumina.

Mai miroase și-a vin fiert, în butoaie odihnit,
a pahar cu vorbă-aleasă, lângă focul domolit,
suav-adie a scorțișoară și a miere limpezită
din pălmuțe de nepot, și-a iubire infinită…

Și a gust de portocală, coaptă de pelin străin,
ce dau mărului sfială, rumenit pentru festin,
să ne umple sărbători, ce rup prag, înfofolite
în colinde și cântări, cu lumină plămădite…

Ah! Și cât miroase-a pace, a-mpliniri de vise noi,
a plămezi de vii speranțe, cu muguri firavi și goi,
și a colți de poezie, stropi de soare sufletesc,
Cetina ce-a supt izvoare de crez veșnic, românesc.

23 decembrie 2018          Maria Botnaru

Poze din arhiva personală, anul 2019 , cu fiica Cristina și nepotul Albert Andrei Oprea

Publicat în POEZIS | Etichetat , , , , , | 8 comentarii

Versuri noi: Cu dor de tata

Cu dor de tata
(In memoriam: Andrei Vlas,
n.05.06.1931 – d. 21.12.1983)

Durerile-și ning fulgii… ca o nadă
Pe urmele, ce mă întorc în timp, rănite…
Același nuc prestează gardului corvoadă,
Când frunze-mbrățișează rădăcini sleite…

Salbă de lacrimi a pus timpul rece,
Pe ochiul ce adună mărturiile rărite,
Izvoarele de dor nu știu să sece,
Deși atâtea ierni le-au strecurat prin site…

Nu-mi spuneți că e calea cea firească,
Pe albul iernilor să nu am bob de pică,
Când el mi-a smuls aripa părintească,
Ce îndemna, de albu-i, să n-am frică…

De-atunci din alb-însângerat mă cer
Durerilor ce-mbracă iernile în piatră,
Cu umerii îngenuncheați de dor și ger
Și sufletul orfan de-mbrățișări de tată…

… ce întâmplare înălțarea ta spre Sus,
Într-un ajun de coborâre ternă-a lui Iisus…

21 decembrie 2019 Maria Botnaru
Sursă imagine: internet

Publicat în POEZIS | Etichetat , , , , , , , | Lasă un comentariu

Versuri: Ni se-ntorc colindătorii

Ni se-ntorc colindătorii!

Măcinați de dor, o stâncă ce-i, de suflet, adăpostul,
Înțoliți cu haine scumpe, ce și-or pierde mâine rostul,
Copleșiți de depărtări, plini de aventuri, istorii,
Ni se-ntorc, ca falnici zorii, în ajun… colindătorii.

Credeți că n-au de sarmale, de cârnați, de caltaboși
Sau de-un brad crescut cu drag de străinii inimoși?
N-au de-un vin, ce face spume, au Parisul nu e bun,
Sau e altfel rugăciunea de ajunul de Crăciun?

Nu-i întoarce-nfometarea, aduc ei „gustos” străin
Și chiar acru li se pare „suc curat” din butoi plin,
Iar de țuică nici pomină, buze-ncleaștă, nas cârnește,
De-o servești cu păhărelul, fără pompă, țărănește…

Sufletul îi extermină și-nspre Țară îi gonește,
El în miez de vis suspină, el cu dorul zăpăcește
Și pornește-a-i îmbulzi prin vagoane și-avioane,
Să-și petreacă Sfânt Crăciunul-n Țara ce coboară-n foame.

Și tot vin ca o „lăcustă”, flămâziți de bunătatea,
Ce acasă, în România, și-a zidit pe veci cetatea,
Și se-ncarcă cu iubirea celor dragi ce țin în vatră,
Pentru orice sărbătoare, pentru ei, tăciuni să ardă.

Din străinătate-„aleasă”, cu un dor nebun de casă,
Alungați griji și năpastă, lumânări gătiți la masă,
Brațele descleaștă, maică, taică, nu-ngrela ușorii,
Stoluri, parc-ar fi cocorii, ni se întorc colindătorii…

Doar colindele-s uitate, joc de urs se povestește,
Iar cu Steaua rar vreo unul știe cum se mai rostește,
Dar și-așa nu văd prilejul, de-a umple cu lacrimi tostul,
Dacă încă n-au uitat rădăcini, ce le-au dat rostul…
20 decembrie 2017 Maria Botnaru

Sursă imagine: Google.com

Publicat în POEZIS | Etichetat , , , , , , , , | Lasă un comentariu