Nepoților, din drag!
Când ochiul ți-a desțelenit o stea ce-n vis l-a cucerit
Și de minune-ademenit, cu așteptări nu te-ai hrănit,
Ci-ai săgetat spre mare zbor cu îngerul tău păzitor,
Ce-a luminat al tău picior spre vâna proaspăt’ de izvor,
Când cuiele de vers au mers în mâini și suflet pân la stres,
Ca pe o muchie de stea să poți clădi nou Univers,
E crucea ta!
Să urci pe cruce bucuros, o piedică să nu te-nchine,
Să nu te temi de dus-întors, nu pierde timpul în suspine,
De trandafirul n-a-mpietrit, de sânul alb când s-a lipit,
Să nu te miri și spinului fii mulțumit, la floare c-a trudit.
Nu te da grijilor ca nadă, căci alergări aripi înnodă,
Să știi că viața-i baricadă, dar lupta face vii să ardă
Visările din noi!
Să cauți peste tot sublimul și să-i înghiți cu poftă vinul,
Chiar dacă se împlântă spinul, să-ți picure în vin pelinul,
Înăbușindu-ți căutarea, storcând de rouă deșteptarea,
Topindu-i ochiului mirarea, îmbătrânindu-ți așteptarea,
Chiar dacă palma-i milă n-are, rupându-ți în bucăți suflare,
Nu-i semn că nu-ți vrea împăcare, ci te învață cum se moare…
Nu dispera!
Și de-ți va spune cineva, că-a huzurit în viața lui,
Că zâmbetul te va salva, răzbind furtunile haihui,
Că elexirul magic bei și-n gură-ți cad pere: „mai vrei?”
Că-ți umpli ochii cu scântei, printr-un miracol de idei,
Tu, sincer, de nebun să-l iei, căci focul vieții n-a gustat,
Și împăcat cu al său iad, el a-nghițit, ce alți’-au dumicat,
Nu crede un ratat!
Nu te-ntrista, nu am greșit, de scriu că-s omul fericit,
Căci port în sângele meu dor din ce-am iubit desăvârșit,
Chiar dacă lung fior dorit, a fost ca vântul de grăbit
Și din nefericirea lui rămas-a gustul amărui, ce vers a otrăvit,
Destulă-o stea c-a răsărit pe partea mea de cer rănit,
Ca să mă simt la nesfârșit în fața zeului iubit o Ană de zidit…
Iubește nesfârșit!
Copile, nu fii speriat de tot ce a bodogănit condeiul înfocat,
Credința-n Om va reveni, pe Marte teiul va- nflori, înmirezmat,
Iubirea ca în Paradis va da Sublimului, de vis, putere de-nviat!
Tu te vei face cât un brad și vei găsi perechea ta de suflet preacurat,
Și veți avea doi copilași cu cârlionții tăi rebeli și ochii-i de smarald,
Iar Eu îți las poemul-sfat, să fii pe Sufletul curat, Stăpân și Împărat.
Fii fericit!
… cândva, nesăbuit, am râs și Eu de Bunul sfat, la drum când am plecat,
Chiar a lehamite am dat din mâna, care-și plânge-acum… regrete și păcat…
9 august 2018 Maria Botnaru
