Versuri noi. BASARABIA

BASARABIA

Își mai înalță fruntea către cer în rugă,
Cu nori de lacrimi și-a umplut privirea
Și de acolo, de pe cruce, speră să ajungă
O Basarabie ce-a izbutit reîntregirea.

 

Trimiteți, fraților, mult aer din Carpați,
Din Marea Neagră dați-i val de bucurie,
Măcar pe-o zi plămânii ei să fie alintați,
lar sufletul să simtă că e al României.

 

Îmbrățișați-i trupul sfâșiat de jug,
Secătuit de venetici, mancurți și mafioți,
Care-au dezonorat-o, risipind al ei belșug
Și au spurcat ce-au pus la cale marii patrioți.

 

Și soare, soare, mult soare sufletesc,
Trimiteți, fraților, spre-a-i înmulți puterea,
Sleită de promisiuni, cu soarele frățesc,
Să-și îndulcească leatul așteptării și tăcerea.

 

Va mai cânta și azi, de veacuri jalnic cânt,
Cu Neamul drag va-ncununa o horă mare,
Dar cântecul va fi, la fel, ca din mormânt,
Iar lacrimi vor sclipi, la fel, de îndurare…

 

Și totuși speră, peste puteri rezistă,
Iubirea fratelui o ține pe picioare,
În pumni adună greul și lacrima ei tristă,
Cu Doamne-ajută va ajunge-n Țara Mare!

1 decembrie 2017 Maria Botnaru
sursă imagine: google.com

Anunțuri
Publicat în POEZIS | 8 comentarii

Versuri noi: LA MULȚI ANI, ROMÂNIA!

LA MULȚI ANI, ROMÂNIA!
LA MULȚI ANI, ROMÂNI!

Dejeaba nori ursuzi mi-învăluie retine,
cercând-a stinge zâmbet ce-a înecat suspine,
degeaba sticla-și spală pân la sudori cea față
și geamul, ca un scut, mă apără de ceață,

 

Azi cu tot neamul ies cu gândul alb, de pace
la hora mare-a Neamului, să-l văd încununat,
căci nu-s puteri în lume, ce dragoste-ar desface
de frații ce prin sânge, pe veci, mă simt legat.

 

Hai, mândră Basarabie, îmbracă ia sfântă
peste cătușa grea, nu accepta mormânt,
aproape, vine clipa, fii de granit, înfruntă,
va coborâ dreptatea din cer pe acest pământ.

 

Român de Bucovina, cine aspiră, învinge,
cu tricolor mângâie-ți dureri fără hotar,
nu dispera, puiul de dac nu plânge,
căci sânge românesc prin naștere ți-i dar.

 

Român de Cadrilater, din Herța, ce abia suflă,
un fiu de dac și-n moarte rămâne a fi român,
cât de adânc ascunsă, dreptatea tot triumfă,
și simțul românesc fă-l inimii stăpân.

 

Suflare românească, gonită azi din oaza-i
de nedreptăți și lipsuri, ce-ai fost împovărată,
sărută-ți vatra-n gând și „La mulți ani!” urează-i!
E România Țara ce de noroc ți-i dată!

 

Hai, fraților, cu dreptul să amețim o horă,
Am fost, suntem, vom fi cât nu s-ar strădui
Dușmanii de acasă și cei de din afară,
„Suntem români și punctum!”- învață Eminescu,
Uniți, vom izbândi!

1 decembrie 2017   Maria Botnaru

sursă imagine: Google.com

Publicat în POEZIS | 8 comentarii

Versuri noi: Virtuală…

Virtuală…  

Plenară,  încălzește lumina ta, curată,

animă-al toamnei suflu, cuibărit în mine,

cu soare copleșește, când zac înfrigurată

și umăr e de templu, când măgulesc suspine.

 

Mirifice-mi prind plasă, razele ei senine

și îmblânzesc deșertul, ce-a năvălit  în mine,

 pe gânduri, mi se lasă, de frământări străine,

încoronând  prezentul cu pace pentru mâine.

 

Din ce-ai rodit minuni, când ai străpuns granit,

balsamice văpăi, din ce le-ai plămădit?

Să răscolești tăciuni din somn tăcut, mocnit,

destule-au fost scântei, ce cordul mi-au ochit…

 

De unde vii lumină, ce chip te-a slobozit,

să-mi faci din oră clipă în timpul amorțit?

Îți mulțumesc, preaplină, că suflet mi-ai trezit

și peste întomnare căldură-ai dăruit…

 

Măgulitoare, tandră, în dragoste-nvelită,

eu te-am văzut reală, în umbră virtuală incarnată…

de vis și, poate, nereală…  cu plinul dăruită,

Lumină  fii continuă, te rog, desăvârșită…

28 noiembrie 2017         Maria Botnaru

Sursă imagine: Google.com

Publicat în POEZIS | 4 comentarii

Versuri noi: STELA POPESCU, ETERNĂ LUMINĂ

STELA POPESCU, ETERNĂ LUMINĂ

Îngenunchez cu picătura ploii în tăcere,
cu focul lumânării îmblânzesc durere,
mă scurg în rânduri triste cu mâna-nțepenită,
când litera în lacrima de tine, STELA, e-nvelită…

Doamne, ne treci Maeștri în lumea-ți cu dreaptate,
să-și afle-o nouă viață, de care-aici n-au parte,
destul le-am frânt aripile, pe cruci i-am osândit…
în lumea asta tristă doar visului dai dreptul infinit.

Acolo sus, Acasă, dă-i, Doamne, înviere
și împliniri majore, și bucurii, plăcere…
căci noi, rămânem lut cu sufletul strivit,
mai săraciți c-o Stea… pe care am iubit…

Comori, cu harul unic, ce-n drag ne-a făurit,
ne vor hrăni puteri de-a luptei bun sfârșit,
și uneori, secătuiți, înfrânți de viața ternă,
sorbi-vom mângâiere Lumina Ei eternă…

24 noiembrie 2017 Maria Botnaru
imagine: http://www.commons.wikimedia.org

Publicat în POEZIS | 8 comentarii

Versuri noi: Degringoladă

Degringoladă

Coboară noaptea armuri de-argint pe geam,

un vânt banal animă bezna spălăcită-n ploi,

cu prăbușiri de frunze ochiul de sticlă-i umple…

crepusculare, amintiri își deapănă fuior de noi…

 

Snopii de clipe rare și-au dezlegat trecurtul,

topind, îmbrățișările-și duc luptele spre toi, 

chemări, în falduri risipite, ascunde așternutul,

pe care doarme suav, uitat, al șoaptelor șuvoi…

 

Zadarnice visări înlănțuie așteptările-n osândă,

stăpâni pe trup, colindă munți crescuți din dor,

rotund născută, lacrima, sub gene, stă la pândă,

 în ochii mei să-nfingă, sărată,  vâna de izvor.

 

Înclină-mi carele de stele  pe valul de suspine,

desfundă-o lună nouă spre a speranței întrupare

și cotropește-mi, întronată-n vene, arșița de tine,

famelicu-i pustiu acoperă-l cu scut de-mbrățișare.

 

Tomnatică, ajută-mă  să-nfrunt degringolada,

ce mi-a rănit aripa visului, gătită pentru zbor,

c-un auriu placid  bezna-mi tivește iarăși nada,

pe rugul resemnării să ard însuflețirea munților de dor.

22 noiembrie 2017      Maria Botnaru

Sursă imagine – Google.com

Publicat în POEZIS | 7 comentarii

Versuri noi: Încătușare

Încătușare

Și mă dor, și mă răpun clipe, ce au gonit, ratate,

Doamne, pot să repet anii risipiți în griji deșarte?

Dacă nu-mi dădeai copiii și-a cuvântului chemare, 

Aș fi irosit destinul doar pe-o tristă destrămare.

 

 Sângerează a regrete anii ce-am trăit pustii,

Când cu ploile-mi șopteai rugăciuni în poezii

Și sfințeai ades poteci spre-a cuvântului icoane,

De, viu, teascul alergării destrăma-n mine canoane.

 

Azi mă bântui cu amarul, când cuvântului dau post,

Pân’ la cer îmi spumegi valul, când îneacă, să-i dau rost.

Nu aud, ce-i după ușă, dacă-mi pui clipa pe roate,

De plăcere-ți cer cătușa-i și n-o scot până la moarte.

 

 

Mulțumescu-ți de lumina ce mi-i dată-n alinare

Și de clipa ei senină, ce-i drag chin, a desfătare,

Cine ți-a gustăt mister, de cuvânt încătușare,

Poartă suflet de prier,  fericită condamnare. 

15 noiembrie 2017      Maria Botnnaru

Sursă imagine: Google.com

Publicat în POEZIS | 7 comentarii

Versuri noi: Prelegerea toamnei

Prelegerea toamnei

O, toamnă, cum știi ochiul a seduce

Cu flori ce au trecut de recele chemări 

Și au pornit prin timp a readuce

A doua înflorire… peste așteptări.

 

Și cum trezești în noi a dorului căldură,

Chemându-ne pe alei, bătătorite-n doi,

Când braț la braț, îngemănați într-o făptură,

Nici vântului nu-i scurgi suflarea între noi.

 

Lipești de suflet ochii largi de frunză,

Cu vise cerci a ogoi melancolii în noi

Și ne îngropi în  dimineți cu liniște ursuză,

De zbuciumul ce vrei a-l stăvili cu ploi.

 

Îmi place miezul tău de-nțelepciune,

Dai soarelui răgaz destul a încălzi,

Tai sufletului spor de-amărăciune

Și ca pe-o floare-l mâni spre a iubi…

 

Și prețu-i de nimic, să-ți ascultăm prelegeri,

Căci timpu-i fără timp, ne aparțin alegeri…

Înalță-ne din griji, plină de vis, aripa

Și, binecuvântată, ne-ține-n zbor nou clipa…

 

 

… Cu noi splendori se-mbracă ochii dimineața,

Ce toamnă specială mi-a dedicat iar viața!  

21 octombrie 2017    Maria Botnaru

Sursă imagine – google.com

Publicat în POEZIS | 6 comentarii