Versuri noi: Cântă-mi, Suflete, mereu!

Cântă-mi, Suflete, mereu!

El rodește, eu prind firul, să-i urzesc, din zbor, subtilul,

Sfredelește-n creier des, timpul să nu mi-l jelesc…

 

 Lacrimii nu dă-nălțime, fila albă nu-l susține,

Răzmuiată, se topește, valu-n jur hălăduiește.

 

Ș-apoi soarele-i răsare și pe munte vede floare,

Vise-și țese colorate și iubiri înaripate.

 

Pune în elan plăcerea, să-i gust cântecului  mierea,

Pulsul inimii rodește, bătătura-n palmă-mi crește…

 

Obrazului roz sporește, ochiului verde spoiește,

Și de cântecul erupt, tot necazul mi-a tăcut.

 

Cu iubire te-oi hrăni, Suflete, nu te-obosi,

Fericită-n raiul tău, cântă-mi, Suflete, mereu!

21 august 2017      Maria Botnaru

Publicat în POEZIS | 6 comentarii

Versuri noi: IEȘIREA sau PIEIREA

IEȘIREA  sau  PIEIREA

Îngenunchez cu greu la pragul așteptării,

Prefer să fie luptă, dacă prezentul cere,

Nu-mi place rătăcirea, este un moft răbdării,

 Vreau azi, aici izbânzi, nu vreau îngenunchere.

De nedreptate am fost și sunt îndurerată,

Ca muma ce-și împarte iubirea-n jumătate,

În mâinile-ncleștate puterea-i adunată,

Te-așteaptă România să vii acasă, frate!

În Casa ei cea Mare păstrează al tău loc,

de cinste, de iubire, frăție, de noroc,

Hai, evadează acum din mârșavul lor joc,

nu asculta de „lupul” ce poartă vechi cojoc.

Dar pentru asta, frate, fă pasul, nu doar plânge,

Oricine vrea izbândă, nu stă doar a convinge,

Nu se va face apă tot ce-i legat prin sânge,

Reîntregirea-i calea pe care vei învinge.

Încrede-te în frate, nu accepta cătușă,

A frământării  cale nu este o ieșire,

Din mlaștina rusească, spre care deschizi ușă,

Fă pasul spre acasă! Ieșirea-i întregire!

 

Cum să nu cazi în mlaștini,  frate, cu-a ta dreptate,

Dacă te-ncrezi în hoț  mai mult, decât  – în frate!

17 august 2017        Maria   Botnaru

Publicat în POEZIS | 7 comentarii

Versuri noi: Bucuria de-a trăi clipa

Bucuria de-a trăi clipa

Sensibil… Chopin revarsă în odaie-o primăvară,

Dau sufletului larg de val spre-a-și țese azi colindul,

Deși triumfă-n plin atac, a verii  arșiță pe-afară,

Aici curg nori de liliac și bucuria își lățește jindul.

 

Chiar dacă ploi au ciuruit și au plecat grăbite,

Chiar dacă albul in de zi l-au ars  și clipe-aride,

Din fag, copac ce duce-n ram cântări înmugurite,

Mi-e sufletul un fluier cald, cu doine fericite.

 

De chin mi-ar fi să nu zâmbesc în astă dimineață,

Să nu privesc spre răsărit cu ochi de prunc, semeață,

Mă-nclin spre cerul, ce-n senin îmbracă a mea față:

Până la lacrimi te iubesc, ești minunată, Viață!

 

Ușoară, spornică la vis, Chopin mi-a dat aripa,

Cât de ușor e să trăiești, când împlinită-i clipa…

Zâmbiți mai larg, să nu ratați nicicând o clipă rară

Sau cu Chopin visați, valsați  ca-n plină primăvară!

 

Belșug pe umeri, pasul ferm, toamna în drept revine,

Multe-au trecut, multe vor fi… la toate piept vom ține!

19 august 2017   Maria Botnaru

Publicat în POEZIS | Lasă un comentariu

Versuri noi: Salba insomniei

Salba insomniei

Îmi picuri, noapte, insomnia pe retine,

Ca unui prunc un vis cu jucării,

Pe-alături somnul bate din copite,

Nici până azi cuvântul dat nu-l ții.

 

N-am învățat a te reține niciodată,

Deși avidă-am fost de vise dulci, mă știi,

Nu te-am ascuns sub  ușa încuiată

Și din puținul tău avut-am bucurii.

 

Iar scuturi pleoapa, Lunii ierți păcate,

Pe gândul meu lași sâmburi aurii

Din stelele ce-ai înghițit pe însetate,

iar eu i-am răsădit în rânduri mii.

 

Ca unui spic, cu somn pe jumătate,

Trimiți alean aripa zorilor zglobii,

Abia acum m-aș prăbuși pe săturate

În visul drag cu gust  de poezii.

 

Dar un  târziu  sau, poate, un devreme

 Îmi stă pe umăr, să aștepte colții vii,

Îi care sâmburii vor slobozi a lene,

Trecând  în fire lungi de poezii.

 

Nu, n-o să țin nici azi  la supărare,

Întreaga zi purta-voi salba ta de insomnii,

Și voi căsca mai des… a-nviorare,

Dar, noapte, rog, revino azi devreme, cam pe la chindii!

18 august 2017,  Maria Botnaru

Sursă poză: www. google.com

Publicat în POEZIS | 6 comentarii

Versuri noi: Te fă destulă, clipă!

Te fă destulă, clipă!

 

Te fă destulă, clipă, senină, încăpătoare,

Nu-mi aminti că am, și eu, soartă de floare,

Că-și netezește-aripa, urzindu-și zbor, cocorul

Și din lungime ziua își va-ngusta ușorul.

 

Nu-mi aminti de toamna, ce stă pe-aici la pândă,

Cu vânturile-i aspre, ce-or șuiera în tindă,

Torențială, ploaia va răsturna-n câmp cerul?

De la o vreme-ncoace îmi place să-i torc lerul…

 

Demult nu-s măcinată de timpul ce coboară,

Ca recele de suflet, nimic nu mă omoară.

Sunt nesătulă încă, cu muza-‘ngemănată,

Port primăvara-n ochi și-n mână a ei daltă.

 

Hai, clipă, s-adunăm, cât fierbe-n suflet zelul,

Pustie să nu treci, să te umplem cu cerul,

Să fii de neuitat pe-a veșniciei scară,

Cât verdele târziu mai joacă-n  must de vară.

17 august 2017    Maria  Botnaru

Sursă imagine: Google.com

Publicat în POEZIS | 2 comentarii

Versuri noi: Prelegere

Prelegere

Cum diamantul pui mai sus de-orice sclipire,

Nu-i semn că și rubinul nu-ți mângâie privire.

Cum ochiu’-și afl’-alintul din ce-i  însuflețire,

Nu-‘nseamnă că smaraldul cuiva nu dă orbire.

 

Frumosul nu-i în piatră, ci-n ochiul ce-o admiră,

Un bob micuț, pupila decide, ce inima aspiră

Și creierul, enigma-i, nicicând, n-o va-nțelege,

Cum  pomul nu-și alege mâna ce-l va culege.

 

Nu știu de ce mi-a fost puțină-a lui lumină,

Căci sufletul i-am dat, la fel ca o țărână,

Preavisătoare Luna discursul și-l îngână:

Nu te mai întrista, că nu i-ai fost regină,

 

Altar de-a fost iubirea și-un dumnezeu bărbatul,

În viața  de mirean cum să-i găsești  înaltul?

La fericire-ajungi, gustând nefericirea,

Altfel cum să aspiri la nesfârșit  Iubirea.

 

Ușor îți vine, Lună, discurs să legi de toate,

Regină între stele… poate, că ai dreptate…

16 august 2017      Maria Botnaru

Publicat în POEZIS | Lasă un comentariu

De ziua sufletului

De ziua sufletului

Sufletul meu

a îmbrăcat cea mai bătrână ie românească,

dezgropată din muzeul timpului,

a sfințit gândul cu rugăciunea cea de toate zilele,

a lustruit cuvântul cu agheazma dimineții,

întru înălțarea de azi:

Mulțumim, MARIE,

pentru chinul ce te-a încăput peste limite

la zidirea urmei eterne,

lăsată, ca mântuire,

nouă, necredincioșilor,

pe lunga cale a revenirii

la credință –

izvorul sfânt al înțelepciunii.

Onorată a-ți purta numele și… fărâma de sufletul tău!

15 august 2017     Maria Botnaru

Publicat în FEMEI CELEBRE CU NUMELE- MARIA, POEZIS | 11 comentarii