Versuri noi: Icoană de părinte

Icoană de părinte

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Aceasta nu e viața desenată, tată,
Cu vorba-ți blândă și atât de cumpătată,
Sub alb cireș cu ramura în rod plecată,
Să-i înțeleagă miezul copt, copila adorată…

Nici viitorul nu-i cel aspirat, părinte,
Ușor mi-a prăbușit visarea în morminte,
Iar steaua, hărăzită-n marea de cuvinte,
Abia acum a răsărit, nesomnul să-mi incite…

Acesta, dragule, nu-i adevărul nepătat,
Aceeași hoți luminii ochi au sugrumat,
Iar fratele, de tine, atât de așteptat,
Nici până azi hotarul inimii n-a descuiat…

Știi, tată, mi-e rușine când se minte,
Dar nici bărbat nu am aflat ca tine de cuminte,
Cât am crezut, naivă-n dragostea fierbinte,
Ce-și duce-n veșnicie, calde, oseminte…

Și doar copiii, tată, mai sunt ca înainte,
Cuminți, frumoși… comori înalte, sfinte…
Și tu, așa nedrept, rămâi icoană de părinte
Cu-al tău cireș, sub care învățam „să prind la minte”…
17 septembrie 2018 Maria Botnaru
Sursă imagine: internet

Reclame
Publicat în POEZIS | Lasă un comentariu

Versuri noi: Plâns de Basarabia

Plâns de Basarabia

M-am născut în Basarabia, sub sovietic tăvălug,
Ce m-a rupt de lângă mumă, m-a înstrăinat de frate,
Și un blestem până la moarte mi s-a hărăzit sub jug,
Plâns de soră pedepsită, a-ți visa iubirea, frate …

Plâns, venit din străbunei, din morminte ascultat,
Ce a fost stropșit să tacă de-a minciunilor fanfară,
Românesc un plâns protest… și în Siberii suspinat,
Care chiar și sugrumat, refuza în piept să moară…

Plâns de zile lucrătoare, ca un chin de evadare,
Ce ardea în flăcări suflet, oropsindu-ne părinții,
Iar în cele de odihnă – liturghii de îndurare,
De copii și de nepoți – rugi de-a îmbuna toți sfinții.

Repugnant – relelor inimi, răzvrătit – pentru călăi,
Ascuțit, din dor de soare, ce străinul înfioară,
Plânsul meu e din durere pentru cei ce sunt ai mei,
Care simt cum bate-n piept drag de Neam și dor de Țară…

Plâns bătrân și învechit cere astăzi mântuirea,
Și, din somn de orb, trezirea, și, de cuget, împlinirea.
La un pas e rezolvarea și e simplă: ÎNTREGIREA,
De strămoși e-nvrednicirea și de Țară înflorirea!

Plânsul meu nu e stingher, știu, dar e momentul, frate,
Să călcăm prin val de Prut, cu adâncul de o șchioapă,
Că se miră și nebunii cui mai cerem noi dreptate,
De ni-i teamă să-l pășim… îngropând în plâns pleoapă…

Sus români, să ne zidim în izbânzi ereditare,
Sece plânsului suspine, viitorul e cu grabă!
România Mare cere s-o-ntregim în vechi hotare,
Cei cu creier… Cei cu sânge… românesc, zoriți la treabă!

16 septembrie 2018 Maria Botnaru
Sursă imagine: internet

Publicat în POEZIS | 4 comentarii

Versuri noi: Cu a cerului dreptate

CU A CERULUI DREPTATE

De-ntâlnești copilăria-i într-o scoică ațipită,
Ce-n, alb, leagăn de cireș a pitit-o „Smărăndița”,
Nu te mire bucla-i albă, ce o poartă răzvrătită
Sau zdreliți, genunchi c-alină fluturilor… cu rochița…

Cu un lan de vise-n floare n-o vezi cât de fericită
Alerga din colbul școlii spre poemul său nescris?
Visătoare, sta la pândă peste cartea răstignită,
Ochilor hrănea osânda, spre-a-i hămesi cu vis…

Mângâie-i ușor toți spinii coroniței de mireasă,
Ce și-a pus-o doar o dată, ca să-și minuneze plâns,
Dă cu sita cea de lacrimi prin ce-a fost și ea aleasă
Și admiră-i trei sori dulci ce iubirea i-au prelins…

Apoi scaldă-ți nepăsarea în cenușa colorată,
Dacă nu vrei să găsești o femeie-n corn de plug,
Ani de cal, pe brazda lată, i-au pus șaua blestemată
Și n-au scos-o, până Muza n-a sfărâmat și plug, și jug…

Azi? E-n ani de huzurire, peste așteptări răsplată,
Sorii se presară-n calea-i cu lumina împlinirii…
Se crucește deseori, de-al său timp fluid bogată,
Gustând valul de noroc din potopul fericirii…

Și de-neacă cu nesaț, verzi poeme cu-ndârjire,
Iute-și mușcă limba lungă, să n-o umple de păcate
Și îngenunchează imnuri la Icoana-i, de Iubire,
Sorilor – pentru căldură, Cerului – pentru dreptate!

… dojenește iar micuța să nu-i verse călimara
peste fluturii rochiței, ce râvnesc a-i bea cerneala…
Și desculță-o plimbă-n suflet, să nu plece din el vara,
Ca, sub talpa-i, veșnicia să-și desfacă-n vers beteala…

5 septembrie 2018 Maria Botnaru
Autor colaj: Abo Lawrence

Publicat în POEZIS | Lasă un comentariu

Versuri noi: 200 de ani…

200 de ani…

200 de ani ne târâm pe sub cer
cu bocancii de plumb și cătușa de-oțel,
200 de ani între zbor și mormânt
cu ochii-n pământ, dar cu dorul fidel…

200 de ani cu-al răbdării cuțit
în gâtleje înfipt, să nu cerem dreptate,
200 de ani… un infern răstignit
pe izvorul luminii, să nu vrem libertate…

200 de ani prea orfani de o mamă…
ce așteaptă cuminte să-i revină copii,
200 de ani îndopați cu sânge, ca vamă,
din iubirea de frate, ce ne scrie la vii…

200 de ani cu-n vis orb, de-ntregire,
Doamne, nu ne minți, că mai suntem inapți!
200 de ani prea nedemni de iubire…,
atunci dați-ne otravă, de ne țineți de frați!

Mai ușor, poate, ar fi, lăcrimând a privi
palma dragă de cer peste gardul cu spini
Și-a-nvăța zi de zi a visa…, a zidi…, a iubi…
sub ciubota rusească… printre inimi de câini…
27 august 2018 Maria Botnaru

imagine: http://www.facebook.com

Publicat în POEZIS | Lasă un comentariu

Versuri noi: Îngenunchez în ruga mântuirii

Îngenunchez în ruga mântuirii

Fotografia postată de Maria Botnaru.

Ostatică-a rănilor de timp, Cuvântul m-a găsit,
(Cum, oare, Mâna de Olar știe că lutul e dospit
Și-i cere rostuirea, cârpind cu lacrimi rănile-nvechite,
Când piere-nsuflețirea în sâmburii din vise amorțite)
Și nu i-a fost destul!

Să-nfingă-n sufletu-mi tumult, stropșindu-mi amintiri,
Iar ochilor să dea sclipiri din sărutările fierbinți, de miri,
Când rumenesc pruncii frumoși la zori de împliniri…
Și să mă-nvețe-un somn de cuc pe ram de plăsmuiri…
Și tot n-a fost destul!

Azi muruie pereți de suflet, din vise noi cere culcuș,
Nu-l sperie de timp dileme, doar nu știe de„acuși!”
Și se îneacă, țipă, geme, de mi-e seninul cam tăcut,
Din gând pe foi se încarnează, pân’ mi le face așternut…
Și tot nu e sătul!

De-al meu picior mereu sedus, aleargă-n talpă ahtiat,
Învălurează copt alintul, din șoapta apei îmbătat,
Nu mint, e roua-n dimineți, e umbră-n falnicul apus,
Soldat mă ține, condamnat, de farmecu-i străpus,
Dar tot nu e sătul!

Și e gelos, când nu răspund la mângâierile-i târzii,
Când grijile-mi înfing în mâini rugini ce mușcă din magii,
Îi sare țandăra pe loc și-mi joacă pe-a răbdării strună,
Când rime se desperechează, iar ritmul cade-n spumă
Și tot nu e de ajuns!

Doar când se crește ca o pâine în scrisul meu torid,
Iar bucurii îl dojenesc, că insomnii brodează rid,
Pare sătul și ogoit… dar noi tălăngi din degete-i țâșnesc
Și-n setea-i nedormită mă strigă iarăși să-l grijesc…
Eu scutur gene și-i zâmbesc!

Căci mi-e de-ajuns un zvâcnet și Lui ostatică mă dau
Și ca o arșiță de glie sorb răstignirile-i… și tot mai vreau!
Cunună-i oboseala, când sufletul de pâinea lui e hămesit
Și mă înclin cu ruga mântuirii Olarului ce timpul mi-a ghicit!
10 august 2018 Maria Botnaru
Autor colaj: Abo Lawrense

Publicat în POEZIS | 2 comentarii

Versuri noi: Nepoților, din drag!

Nepoților, din drag!

Fotografia postată de Maria Botnaru.

Când ochiul ți-a desțelenit o stea ce-n vis l-a cucerit
Și de minune-ademenit, cu așteptări nu te-ai hrănit,
Ci-ai săgetat spre mare zbor cu îngerul tău păzitor,
Ce-a luminat al tău picior spre vâna proaspăt’ de izvor,
Când cuiele de vers au mers în mâini și suflet pân la stres,
Ca pe o muchie de stea să poți clădi nou Univers,
E crucea ta!

Să urci pe cruce bucuros, o piedică să nu te-nchine,
Să nu te temi de dus-întors, nu pierde timpul în suspine,
De trandafirul n-a-mpietrit, de sânul alb când s-a lipit,
Să nu te miri și spinului fii mulțumit, la floare c-a trudit.
Nu te da grijilor ca nadă, căci alergări aripi înnodă,
Să știi că viața-i baricadă, dar lupta face vii să ardă
Visările din noi!

Să cauți peste tot sublimul și să-i înghiți cu poftă vinul,
Chiar dacă se împlântă spinul, să-ți picure în vin pelinul,
Înăbușindu-ți căutarea, storcând de rouă deșteptarea,
Topindu-i ochiului mirarea, îmbătrânindu-ți așteptarea,
Chiar dacă palma-i milă n-are, rupându-ți în bucăți suflare,
Nu-i semn că nu-ți vrea împăcare, ci te învață cum se moare…
Nu dispera!

Și de-ți va spune cineva, că-a huzurit în viața lui,
Că zâmbetul te va salva, răzbind furtunile haihui,
Că elexirul magic bei și-n gură-ți cad pere: „mai vrei?”
Că-ți umpli ochii cu scântei, printr-un miracol de idei,
Tu, sincer, de nebun să-l iei, căci focul vieții n-a gustat,
Și împăcat cu al său iad, el a-nghițit, ce alți’-au dumicat,
Nu crede un ratat!

Nu te-ntrista, nu am greșit, de scriu că-s omul fericit,
Căci port în sângele meu dor din ce-am iubit desăvârșit,
Chiar dacă lung fior dorit, a fost ca vântul de grăbit
Și din nefericirea lui rămas-a gustul amărui, ce vers a otrăvit,
Destulă-o stea c-a răsărit pe partea mea de cer rănit,
Ca să mă simt la nesfârșit în fața zeului iubit o Ană de zidit…
Iubește nesfârșit!

Copile, nu fii speriat de tot ce a bodogănit condeiul înfocat,
Credința-n Om va reveni, pe Marte teiul va- nflori, înmirezmat,
Iubirea ca în Paradis va da Sublimului, de vis, putere de-nviat!
Tu te vei face cât un brad și vei găsi perechea ta de suflet preacurat,
Și veți avea doi copilași cu cârlionții tăi rebeli și ochii-i de smarald,
Iar Eu îți las poemul-sfat, să fii pe Sufletul curat, Stăpân și Împărat.
Fii fericit!

… cândva, nesăbuit, am râs și Eu de Bunul sfat, la drum când am plecat,
Chiar a lehamite am dat din mâna, care-și plânge-acum… regrete și păcat…
9 august 2018 Maria Botnaru

Publicat în POEZIS | 4 comentarii

Versuri noi: Icoana împăcării

Icoana împăcării

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Împăcarea ți-o mlădii sub călcâiu-mi iarbă, pură,
Cum ți-i dat a-i fi de leac ochiului făr’ de măsură…
Îți bei ploi pe săturate, să legi uscăciunii gura,
Ca rugina despărțirii să-n-atingă azi făptura…

Îți mângâi cu palma firul ce ai tors cu drag de viață,
Cum ar fi să știi că omul face-același cerc spre gheață,
Măgulindu-și dor și chin, ca și tine, cu Lumină
Și, crescând cu drag lăstarii, să nu-și uite rădăcină…

Fragedă treci prin botez spre furtunile cu zgură
Și-ți îngenunchează vise grei bocancii, plini cu ură,
Dar te readuce-n spor, de iubire, o picătură,
Și-ți înalți cu drag aripa de zidire spre căldură…

Nu fii tristă, nu te teme, vara că-ntețește pasul,
Că îți coace toamna brume, ca să-ți mângâie obrazul…
Ce minune c-ai văzut astă lume și-acest soare
Și rămai în ochiu’-mi verde o icoană de-mpăcare…
7 august 2018      Maria Botnaru
Autor colaj: Abo Lawrence

Publicat în POEZIS | 1 comentariu