Pe muchia urcușului

Pe muchia urcușului

Un răsărit limpede se decojește  de umbrele nopții,

aerul plămădit de palma răcoroasă a toamnei

se zbate lângă geam până nu-l primesc în odaie,

ochiul se scaldă-n avalanșa cu care-și anunță triumful o nouă zi,

sufletul culege murmurul zorilor cu care-și umple tăcerea…

Orașul încă doarme ca un furnicar,

doar prin arterele lui se rostogolește destinul

cu sitele orânduite a cerne

vise, amintiri, speranțe, realizări, bucurii și nereușite,

pe care omul le-a botezat Viața cu bune, cu rele

și care au o intensitate majoră doar azi…

Curând se va trezi forfota vieții și în casa mea,

nepoțelul își va lua ghiozdanul,

va pune masca peste zâmbetul radiant

și va porni spre izvorul de înțelepciune…

Cum e, Doamne, să pui mască unui fluture,

unei albine, unei privighetori, te întreb…?

Da, nu uit de unde venim,

dar urcușul spre mâine se conturează tot mai incert…

Știi, Doamne, că nu-ți cer nimic pentru mine,

eu doar îți mulțumesc de frumoasele clipe prin care mă treci,

dar generația cu spaima încremenită în ochi,

ce înfruptă aerul strecurat prin mască,

cum va putea să-și  fluture aripile copilăriei

fără un zâmbet imaculat și un zuruit de glas,

ce dă acestui urcuș doza cuvenită de senin,

fără de care nu poți călca pe următorul fuscel?

Luminează-ne, Doamne, ieșirea!

22 septembrie 2020   Maria Botnaru

Publicat în GÂNDURI RĂZLEŢE sau JURNAL | Lasă un comentariu

Lecțiile de Poezie APOLLON

Lecțiile de Poezie  APOLLON

Sâmbătă, 19 septembrie 2020, la ora 10.oo, Societatea Culturală Apollon-România, Academia internațională de literatură și artă, și-a reînceput LECȚIILE DE POEZIE! Cu măsurile restrictive, datorate pandemiei Covid 19 și legilor în vigoare, Artoteca Bibliotecii Metropolitane București ( Bucur Obor) și-a deschis larg ușile pentru prima LECȚIE DE POEZIE, prin care s-a dat startul șirului de evenimente culturale de lansare a renumitei ANTOLOGII de texte literare „VIS CU NICHITA”, ajunsă la al XII-lea volum, sub înțeleapta îndrumare a harnicului scriitor, poet și publicist, Președintelui de onoare al Societății Culturale Apollon, Ambasadorului cultural ONU Geneva, Excelenței sale, George Călin.
Un recital de poezie, la care și-au dat concursul Dl Geo Călugăru, poet, prozator, critic literar, membru al USR , Dl Ilie Marinescu, Dl Corcinschi Constantin, Dna Marilena Ban, Dna Maria Niculescu, Dna Maria Petrescu, Dna Aura Floris, Dna Manuela Andreea, Dl Adrian Bulgaru, Dna Claudia Dia Velea și renumita actriță, îndrăgita publicului, Dna Doina Ghițescu, (recitând cu neîntrecută măiestrie versuri de Nichita Stănescu), ne-a umplut sufletele cu armonie deplină, venind ca o mărturie, că Poezia este necesară ca aerul, fără de care nu există viață, ca picătura de apă, fără de care nimic nu rodește, ca raza de lumină, ce însuflețește, îndumnezeiește…
Tot în cadrul LECȚIEI DE POEZIE s-au făcut programări pentru Sesiunea de toamnă a LECȚEI DE POEZIE.
Mulțumim, Excelență George Călin! Vivat, crescat, floreat APOLLON!
Toamnă rodnică, dragi Prieteni îndrăgostiți de Lumina CUVÂNTULUI!
19 septembrie 2020        Maria Botnaru

 

Publicat în DOCUMENTE ŞI MATERIALE | Lasă un comentariu

Versuri noi: La mulți ani, Copilă însorită!

La mulți ani, Copilă însorită!

(fiicei Mihaela)

Maria Botnaru

Din cele trei, ești o Duminică Mare,

Copila mea cu inima de soare,

Lumina ta trezește-n piept cântarea

Și clipei măgulește alergarea.

O, ții tu minte divina întâlnire,

Când cerul-a hărăzit buna-venire,

Un îngeraș cu vocea flămânzirii,

Ce stăruia să guste laptele iubirii.

Cu tine s-au lățit comori de fericire,

Iar toamna e cu semn de împlinire,

Nici timpul și nici zidul depărtării

Nu mi-au secat adâncul adorării.

Tu știi, că viața este-o provocare,

Primește-n alb și negru-a ei cărare,

Dar umple-ți cu visări și drag cetatea,

Ca bucuriei să-i trăiești imensitatea!

Să înflorești, vlăstar pornit din mine,

Copii tăi să fie Soare pentru tine!

Fii sănătoasă, împlinită și iubită,

Îți scrie inima de mamă fericită!

Cu „La mulți ani, Copilă însorită!”

Mă-nclin, de albul vieții măgulită!

12 septembrie 2020

Publicat în DEDICAŢII POETICE, ȘTIREA ZILEI, FELICITĂRI ŞI OCAZII, POEZIS | 6 comentarii

Versuri noi: La mulți ani, dragă Lili!

La mulți ani, dragă Lili! ( Lilianei Cocieru)

Maria Botnaru

Materne, aripi de egretă
Le ung cu feeria ploilor stelare,
Culeg albastrul urmei de cometă,
Să cresc sub talpa Ta cărări ușoare.

Din muguri calzi adun o primăvară,
Să-i porți în gânduri soarele arvună,
Înmănunchez parfumul viselor de vară,
Pe fruntea Ta să le așez cunună!

În cinstea Ta, cu suflet alb, de crin,
Frumoasă Lili, închin-al versului potir,
Înmiresmat cu-al fericirii, lung, destin,
Cu inima îl scriu, cu sufletu-l respir!

Să-ți fie sănătatea cremene de-Olimp,
Iubirea celor dragi – comoară peste timp!

19 august 2020

Publicat în DEDICAŢII POETICE, FELICITĂRI ŞI OCAZII, POEZIS | 1 comentariu

Maria Botnaru: Potop de întrebări

Azi întrebările au gust de nostalgie,
iar visele de mana fricii veștezesc,
cum să te apăr de-acest virus, poezie,
când rănile de suflet se-nmulțesc…

MARIA BOTNARU BLOG

Potop de întrebări

Maria Botnaru

Moi pana în potopul de-ntrebări,

ce bea hulpav din mov de călimară,

oare cu ce-am pătat aceste zări

c-am devenit Planetei o povară?

Din cerul gurii scot o așchie de „cine

ne-a blestemat cu-o frică infernală?”

și, Doamne, ține-mă de limbă bine,

altfel voi exploada cu verbul de-ocară…

„De ce mai doarme-n sânge nepăsarea

și nu-i simțim tăcerea înfectată?

Sub masca ce-a mulat pe ea răbdarea,

de ce nu doare limba-ncălecată?”

„Când?”, storc din cerul gurii înnorat

de lacătul ruginii de-așteptare,

„vom detrona din piept acest oftat,

ce-l scutură de vise și de floare…?”

Mă-nec de răul care țese frâul

pe forfota de gând și întrebări,

căci până ieri, cu versul meu, copilul,

ne hârjoneam prin ele fără încălțări.

Azi întrebările au gust de nostalgie,

iar visele de mana fricii veștezesc,

cum să te apăr de-acest virus, poezie,

când rănile de suflet se-nmulțesc…

12 august…

Vezi articolul original 1 cuvânt mai mult

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Versuri noi: Într-un veac al Luminii

Într-un veac al Luminii

Maria Botnaru

A căzut peste noi ca potopul de ciumă,
Nu se teme de soare, o animă și ploaia,
E hapsână la greu, a covizilor mumă
Și-i gravidă perpetuu, și-i turbată potaia…

A minciună gonflată mass-media duhnește,
Că-i un virus zălud, de import, chinezesc,
Cum să tac păcăleala, când Covid-ul ochește
Spre bătrâni longevivi, ce din pensii trăiesc?

Cum să nu prețuiești, vorba bună, de sfetnic,
Cum să nu răsplătești tâmpla arsă de rană,
Cum să uiți că și tu ești din lutul vremelnic
Și în loc de onoare, să-i dai frica pomană?

Căci bătrânul de azi, Prometeul de ieri,
A grijit cu suflarea focul vieții în vatră,
Cum a dat Dumnezeu, măsurându-i poveri,
Ca să-și merite crucea bătrâneții de piatră.

Într-un veac al Luminii, perla înțelepciunii
e-aruncată-n gunoi? Care sunt fariseii,
Hei, ieșiți la iveală, voi, părtașii minciunii,
Ați deschis cimitire pe ogoarele Terrei!

Piramidele voastre geaba-și flutură steme,
Știți voi oare-a simți sau ce-nseamnă-a iubi?
Îmi transpiră plămânii de catrene-blesteme:
Să visați toți bătrânii, ce-n Covid vor muri!

Vă alunecă-n gușa de corb alba pâine,
Mai zâmbiți către cer și vă credeți stăpânii,
Care n-au remușcări, nici dureri, nici suspine,
Când Covid-ul înghite rădăcinile vieții, bătrânii?!

Dezlipiți de cei dragi, cu plămânii încinși,
Ne-ascultați, ne-alinați și de ultima rugă lipsiți,
Intubați ( poate nici!) în neștiri de spitale închiși,
Zdrențe-pensii jelind, mor bătrâni negrijiți…

Pe-a prăpastiei șină, noi tăcem, chinuiți
De o spaimă ne-nvinsă, ce umbrește lumina
Și privim, roși de vină, spre convoiul de sfinți,
Niște pomi schilodiți ce-și bocesc rădăcina…
9 august 2020

Publicat în POEZIS | Lasă un comentariu

Versuri noi: Declinul sporește

Declinul sporește

Maria Botnaru

În alb, neputința îmbracă ostașii
Și unicul scut le este suspinul,
Ca fluturii orbi devin cercetașii,
Căci arme prea sumbre are declinul.

Cămașa de viață se dă găurită,
Plămânii sug para din focul avid
Și omul devine o frunză zdrobită
De colții lăcustei, poreclită Covid.

Declinul sporește, urcă-n amploare,
Suntem niște sfinți, sub mască pitiți,
Scrutăm infinitul, tânjim după mare,
Visând să dispară covizii-părinți.

Dar încă hrănim cu toxine planeta,
Silind-o să dea reciclate provizii,
Trimitem în cosmos solie racheta,
Ce ne întețește pedeapsa-covizii.

De aer tăcem, cu-a lui infectare,
Ghețarilor smulgem căciulile bete,
Să nu sinchisim, de lux, abatoare,
Ce sunt un izvor de-a covizilor sete.

Luptăm îngâmfați de oarbă dreptate,
Noi, „înțelepții” stăpânii luminii,
Cu bezna, lipsită de ochi și de carte,
Ce-acoperă viața cu giulgiul ruginii.

Și unde e leacul? De lupte-absorbită,
Cu moartea e grea-ncăierarea,
Cosește nebuna, refuză vreo mită…
Covidul triumfă, mizând disperarea.

Un val de revoltă îmi crapă răbdarea,
Desdoaie genunchiul de om pocăit:
Planeta abia de-și mai ține suflarea,
Voi, creierii lumii, sunteți din granit?

Ieșiți azi din piei, salvați viitorul
Și-ncrederea noastră, c-ați fi luminați,
Hai, stoarceți din piatră „covid-antidotul”,
Plătiți tribut Omenirii, pe lauri de savanți!

3 august 2020

Publicat în ȘTIREA ZILEI, POEZIS | 2 comentarii

Versuri noi: Poezia

Poezia

Cum știe-avidă a țâșni din rană
Sau din lăstar de bucurie – a zbucni,
Cum te trezește-n miez de vis avană
Prin latul frunții, când pornește-a sfredeli,

Cum prinzi săgeata ei, ingenioasă
Cu inima încerci a o-mblânzi,
Cum te-nțelegi cu Muza ei, pretențioasă,
Rămâne-o taină, ce oricum n-o vei ghici.

Doar te ridici la trâmbița-i mieroasă,
Lași baltă grijile, accepți melancolie,
Te alipești de vocea-i luminoasă
Și urci pe crucea ei, de poezie…

Fug primăveri și cuiu-n palmă se îndeasă,
Văratic, sufletul, prin floarea ei, învie,
Tu, făr-o muchie de scris, n-ai soare-n casă…
Ea, ca o toamnă, îți numără lumina pe hârtie…
12 aprilie 2020

Publicat în POEZIS | Lasă un comentariu

Versuri noi: Poți fi desăvârșită!

Poți fi desăvârșită!

Maria Botnaru

Albastră, nepătată, ca lacrima curată,
De bunii mei părinți mi-ai fost predată
Prin gesturi ne-afișate și-a ochilor sclipire,
Ca un mărgăritar născut desăvârșire.

Cu vorbe n-au țipat de dorul nesfârșit,
Cu spor de-mbrățișări nu, nu m-au copleșit,
Privirile șopteau imensități astrale,
Prin fapte îți zideau, Iubire, catedrale.

Cum te simțeam prezentă prin grijă și respect,
Prin acel „dumneata” ce murmura din piept!
Atunci urzit-am visul, să te-ntâlnesc, Iubire,
Și să păstrez, ca ei, eternă-a ta sclipire…

Da, am visat eroul ce mi-ar fi „dumneata”,
Cununile de lauri s-aprind pe fruntea sa,
Dar a lucrat stângaci a timpului aripă
Și te-a-mbrăcat, Iubire, în vorbă și risipă…

Azi… nu se mai oprește din risipire timpul,
Pe frunți îndrăgostite se ofilește nimbul,
Ce trepte urci, Iubire, ce culmi sunt hărăzite,
Cu vise nerodite și pietrele, ca inimi, șlefuite?

Nu te condamn, Iubire, că ești tot mai finită,
Doar ți-am gustat albastrul, poți fi desăvârșită!
1 iulie 2020

Publicat în POEZIS | 2 comentarii

Versuri noi: Netăcerea răzvrătită

Netăcerea răzvrătită

Maria Botnaru

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Clipe trec prin Noi rebele, machiindu-și agonia,
Peste fricile de ceară ung, ca bază, nostalgia,
Farduri împrumută verii, iarba, razele și macul
Le răsfiră prin deochi, să le acceptăm „colacul”.

Uneori se țes șiraguri de nesomn și nostalgie,
Străjuind foamea de viață cu-a durerii lăcomie,
Alteori degringolada li-i atât de nisipoasă,
Încât nu le înțelegi, care-i plină, care-i falsă…

Ieri se ogoiau ușor cu surâsul unui prunc,
Sprijinind aripa lentă de un ceas ghidat de cuc
Și ne ascundeau de somn într-o noapte de iubire,
Presărându-ne cu rouă gene lungi de fericire…

Da, eram săraci și ieri, sufla vântu-n buzunare,
Dar trăiam nemărginirea clipei sfinte, clipei rare,
Am visat o libertate și-un progres întru viață,
Dar am risipit luminii puritatea ei, măreață…

Azi se trec prin Noi rebele, cu prezentul comatos,
Cu o vară-n maci brodată peste plânsul nebulos…
Doar un cor de grieieri falși, fără frici de vremi rebele,
Sfidând Cerului răbdarea, tot cântând, se trec prin ele.

Înmoi pana-n verde spor și hrănesc a mea speranță
Cu o brazdă ce-și îndrumă spicul rumenit la față,
Îmi surâde printre lacrimi poezia – mângâierea,
Ea, smerită,-mi bea din palmă, răzvrătită, netăcerea…
28 iunie 2020

Publicat în PROZĂ | 2 comentarii