Versuri noi: Un binecuvântat Mărțișor!

SĂ AVEM O VEȘNICĂ PRIMĂVARĂ ÎN SUFLET, DRAGI PRIETENI!

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.

Un binecuvântat Mărțișor!

Cum știe să încânte primăvara,
În aripi mici ne coace rapsodii,
Cu raze-alină, așteptarilor, povara
Și ochiului dă larg spre bucurii…

Din albul, ce au lăcrimat nămeții,
Ne plămădește însorite suvenire,
Suind pe frunte nimbul purității,
Răsare-n pâlc de ghiocei, a dăruire.

Cu sânii îngrelați de lăcrămioare
Și ia revopsită-n reavănul pădurii,
Trezește-n suflet dor de evadare
Spre libertate, în cătușele naturii.

Dar cât de rece-ar fi a ei magie, 
Cu mări de alb, fără de flacăra iubirii,
Un binecuvântat izvor de armonie, 
Toiagul de-nviere pe calea nemuririi.

De-aceea, cred, revarsă marea de lalele,
Cu lava lor fierbinte, de-mplinire,
Balsam de răni din hibernări rebele,
Un roșu care zgâlțâie a dezmorțire…

Priviți-o cum descântă încolțire,
Când împletește cu lumini de Mărțișor
Un alb cu roșu – Puritate plus Iubire,
Ca să ne umple inima cu Vise și Amor!

1 martie 2019 Maria Botnaru
Sursă imagine: internet

Reclame
Publicat în ȘTIREA ZILEI, FELICITĂRI ŞI OCAZII, POEZIS | 4 comentarii

Versuri noi: Hai, primăvară!

Hai, primăvară!

Este posibil ca imaginea să conţină: pasăre, cer şi în aer liber

Cu dinții-n lapte mușcă scoici de liniște
Din sângele-ahtiat de bezna resemnării,
Usucă bălți, ce-neacă-a sufletului miriște
Și vântură prezentului cenușa hibernării.

Neîmpăcată, neînvinsă, neobosită,
Miraculoasă, hărăzită a naște din fior,
De ochi, o lăcomie de plăcere infinită,
Zbucnind prin umeri mugurii de zbor.

Ce timp stă-n-os, când, grea, urcarea
Își scutură aripa de grota hibernării!?
Împlină ochilor, de vis, descătușarea
Și trupului înmugurește pulsul învierii.

Iubirea sprijin-o de crucea revenirii
Din viscole ce furnicau a răsturnare,
Revindecă-i erori cu dalta nemuririi
Și-mparte-o ideal, cu necondiționare…

Mai plâng timid zăpezi cu fulgi de ceară?
Hai, primăvară, varsă, rece-aridă, nostalgia,
Îți clocotește colți de verde-n călimară,
Sfâșie liniștea, dar fă, să țipe-n hohot Poezia!

28 februarie 2019 Maria Botnaru
Sursă imagine: internet

Publicat în POEZIS | 2 comentarii

ICOANA LUMINII (In memoriam: Grigore VIERU)

La 14 februarie, anul 1935 s-a născut geniul basarabean, Poetul GRIGORE VIERU , cel care a scris despre iubire, despre visele, bucuriile și lacrimile Basarabiei. Luptătorul pentru eliberarea națională și integrarea Basarabiei în trupul Țării, azi ar fi împlinit 84 de ani, dacă n-ar fi avut de trecut la 2009 printr-o rea „cumpănă”, regizată …, care i-a prăbușit existența fizică, (spirital e alături de noi), și ne-a sărăcit de un izvor de poezie măreață și de o inimă, din care curgea plenar bunătate, dăruire, compasiune, simplitate; de un talent inedit; de un creier înțelept, cumpătat, ingenios și de un suflet excepțional de senin și sensibil.
Dorit, așteptat și primit cu sufletul vraiște în fiecare localitate, iubit de toți copiii și de toți oamenii de bună credință, Omul și Poetul Vieru nu alegea pragul ce urma să-l treacă, alegea sufletul pe care să-l îndumnezeiască… de aceea oricine a avut fericita ocazie a-l cunoaște, il plânge azi ca pe o rudă apropiată, ca pe un frate de sânge, căci îndumnezeirea prin cuvânt rămâne a fi neuitată!
Ne lipsești, Poete, în această lume, în care se râde și se plânge la fel, dar se vorbește și se înțelege diferit și strâmb tot ce e bun, tot ce e frumos, în care nu mai e liniște, iar omenia a devenit un viciu…

Scumpă și perpetuă este amintirea despre Tine, ca Om, ca Poet, ca Îndrumător, un adevărat Sfânt, botezat Grigorie, (nu întâmplător, se vede, a fost ales de mama, pe care ai venerat-o) și așa va fi de-a pururi, precum neuitat este și va dăinui, inegalabil, Cuvântul, lăsat ca moștenire Neamului românesc…

ICOANA LUMINII
(In memoriam: Grigore Vieru)

Ești roua împlinirii, culeasă-n zorii verzi
Cu palma de plugar, răscoaptă de amiezi,
Din rodnicia spicului ești pâine albă mie,
Ce-nsuflețește ochiul spre culmi de Poezie.

Ești așteptarea mamei, lungă, nedormită,
Trudită, lacrima-i, de grijă arvunită,
Dorul ce seamănă lumina pe cărare,
Pruncul să-și ungă talpa de plecare.

Ești flacăra, jertfită pe-altarul de amor,
Sfințit de cer, continuu – al inimii izvor,
Pavăza, contra deochiului rătăcitor,
Ce-și dăltuiește veșnicia aripei de zbor.

Ești zâmbetul pur, jucat a însorire,
Cu clopoțeii zuruiți din fericire,
Cântec de leagăn, părintească iubire,
În ochi de prunc – talisman de-ocrotire.

Cunună, altoită din dragostea de Țară,
Pe fruntea română, sub cătușa de fiară,
Suflet ne mângâi, vindeci umeri striviți
Si bocancii răniți de nuroiuri cu dinți.

Icoană a Luminii, ce îndumnezeiește
Și-n ochiul ce-o soarbe bezna cosește,
Veșnicind pentru noi înțeleaptă carte,
Ca Sfântul Grigorie, ești timp fără moarte.
14 februarie 2019 Maria Botnaru
Sursă imagine: internet

Autorul portretului Grigore Vieru este pictorul basarabean Iurie Matei

Publicat în DEDICAŢII POETICE, ȘTIREA ZILEI, MARTIRII NEAMULUI..., POEZIS | 6 comentarii

Versuri noi: Ploaie albastră

Ploaie albastră

 

Desculță, talpa se alungă-acasă,
Talanga brazdei sună de arat,
Albastră ploaia-ncinge gura arsă
De setea dorului nebun, de sat.

Și plouă, plouă stins, a rugăciune,
Icoana dorului răsare peste pat,
Să murmure a cânt înțelepciune,
Prin ochiul mamei verde, înrourat.

Lumina plouă-a foșnet de hârtie,
Ard stele noi, în vise îmbrăcate,
Genunchii se-nvelesc cu poezie,
Un infinit în pieptul meu se zbate.

Alină ploaia albastre lutării,
Din care-adolescenții sapă munți,
Împrumutându-și aripi fumurii
Din umerii părinților cărunți…

Doar iarna mușcă tălpii zvârcolire,
Încolăcindu-i dorului dezastru,
Mângâi cu pana ploaia de iubire,
Înnebunită dup-o gură de albastru…

8 februarie 2019 Maria Botnaru                                                                                                       Sursă imagine: internet

Publicat în POEZIS | 2 comentarii

Poezii de Maria Botnaru pe paginile revistei eCreator

„MĂ REAZEM CU SUFLAREA PE-O CLIPĂ CÂT UN VEAC…”

Onorată, mulțumesc frumos Domnului Romeo Ioan Rosiianu pentru găzduirea versului meu pe paginile Revistei eCreator!

https://www.ecreator.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=7529:poezii-de-maria-botnaru-2&catid=8&Itemid=114

Publicat în POEZIS | Lasă un comentariu

Versuri noi: U r c a r e

U r c a r e

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Urc marginea lumii albastră
pe-o scară din brațe sculptate,
înalturi, cu gânduri pavate,
adâncul de suflet mi-adastă.

Tăcerea din ierbi urmărește,
copacii se uită și ei cu mirare
spre norii ce-și zbat sub picioare
o ploaie ce țărm hăcuiește.

Eu urc prin secunda fugară,
spre Marea Lumină, a crește,
e marginea-ngustă, apoi se topește
și cad, cad în brațe de scară…

Și ploaia ar vrea să auză,
cum țipă-a cădere secunde lăuze,
copacii își clatină ramuri a scuze,
urcarea-i pe brațe de Muză…

Ce caldă lumină mi-e brațul tău,
Fii scară și mâine spre Dumnezeu.

1 februarie 2019 Maria Botnaru
Autor colaj: Abo Lawrence

Publicat în POEZIS | Lasă un comentariu

Versuri noi: Nu mi-e frică!

Nu mi-e frică!

Vestea-aceasta demult ne tot bate la porți,
Nopții arde pe rug car de stele cu bolți,
Ne înhamă la plugul visării mâini de năluci
Și la moara iubirii, des, ne macină fulgi.

Vestea asta zăcută se trezește cu zorii,
Cu-un arcuș răgușit mușcă glasul viorii,
Evadez într-un vers despre predestinare,
Poate trece grăbită la o poartă în floare.

Dar mă prinde nebuna parcă-aș fi vinovată
Și-mi îngheață auzul vocea ei tulburată,
Că e omul o umbră ce se trece zâmbind
Și e viața o roată, ce-nvechește vuind.

Să dezmint efemerul, îmi pun versul cunună,
Îmi scurg ochiul de soare, îi dau suflet de mumă,
Nu știu mâine ce-o fi cu-astă umbră pe roată,
Cât mai vreau să iubesc, viața e minunată!

Hai, iubite, alung-o spre iarnă și apasă zăvorul,
Nu mi-e frică, dar vestea ne răcește, de vise, izvorul…
27 ianuarie 2019 Maria Botnaru 
Sursă foto: internet

Publicat în POEZIS | 2 comentarii