CANDELĂ ȘI STEA
Maria Botnaru
De Bacovia e noaptea, ce și-a arborat cununa,
Altfel n-ar fi strâns în poală și luceafărul, și Luna,
Nici nu m-ar acoperi cu potopul orb, de smoală,
Când încerc a-i potoli alergarea prin cerneală…
Mi se pare și geloasă, că nu mă las dezolată
De-al ei munte tenebros din singurătatea lată,
Eu aprind o Lună nouă, să alerge-n palmă sporul
Și te readuc în vers, când mă extermină dorul…
Mă amuză glasul ei, ce-l scâncește lângă poartă
Cu străjerul-felinar, ce, cu ochiul strâmb, mă ceartă,
Languros, fiorul tainic, împletește-un ghimpe dulce,
Căci o mare de speranțe murmură vers prin uluce…
Aștept zorile caduce, să-i dea somnul complinit
Și al dimineții ropot, să-i dea locul potrivit…
TU auzi-mă din versul, cu ce-am respirat, bărbate,
Încât nopți bacoviene își duc palmele deșarte…
N-are timpul dalta care ar râvni a separa
Două inimi, dacă Cerul a menit a-ngemăna,
Cum nici sita de granit, ce-ar porni a strecura
Amintirilor izvorul, ce-i și candelă, și stea…
19 septembrie 2022
IMENSITATEA IUBIRII CU MARIA BOTNARU 