Arhive lunare: ianuarie 2018

Primăvara țipă-n suflet Cu iernatică teroare nu m-apasă hibernarea, Anii calcă invers urma, când melancolii strivesc, Joacă-n ochi scânteia verde, alăptându-le culoarea Și un dor nebun de soare diminețile-mi hrănesc.   De răzbește-un chin absurd, ce speranțele-mi înjugă, De năvalnic … Continuă lectura →

Tu rămâi perpetuu azi…   Tu ai îmblânzit vulcanul ce în chin se mistuia, Ai stins lava de regrete, ce mocnirile-și torcea, Rănilor ai încolțit muguri de-aripi zbuciumate, Vii speranțe-ai coborât peste căutări ingrate…  Isprăvind minunii chipul, cu a providenței daltă, … Continuă lectura →

Setea și nesațul de cuvânt desăvârșit Omagiu Marelui Eminescu  De pe când eram copilă mi-ai prins ochiul căutării, Ce mustea-n fragilul verde de pe ram abia-nfrunzit, Mi-ai frapat sufletul-floare, ideal al neîmpăcării, Și pe cerul alb, al gurii viu Luceafăr … Continuă lectura →

Fericită-n sânul clipei… Suflecându-și mâneci ude, ploaia cere loc în vers, dimineții spală ruga murmurată abia-nțeles, îngrelează-n ram suspinul, scuturându-i brațul des, picăturii despletite țese-n spor pașii de ghes…   Întărindu-și slab căpăstrul, ploaia mână cerbii iuți, geamul stăvilește verva … Continuă lectura →

Mărturisire… De-acum nici iarnă nu ni se cuvine… căci am înlănțuit cu rău credința-n bine, fudul, nici gerul nu mușcă piatra seacă, doar ne mângâie glia cu o promoroacă… E cald, se mai reține toamna pe toloacă, deși cei înstăriți … Continuă lectura →

Alungă-mi largul inimii din oaza aurită… Alungă-mi largul inimii din oaza-ți aurită, descuie pulsul pal de sub zăvoarele-cetăți, taie-i zăbrea cu ramura de brad înzăpezită și-mplântă-mi-l în piept sub rănile-nămeți… Urgent înapoiază dreptul Lunii la sclipire și dezrobește Soarelui voința … Continuă lectura →

Blestemul fericirii                       Doar tu trezești în vene dorințele-ndulcite, nebuni, pe-al iernii frig, fiorii verși fierbinți și decojești, în miez de vis, speranțe nălucite, cu freamătul îmbrățișării în trupul meu … Continuă lectura →

Sufletul pietrei Cu-al pietrei înger un bocet ne-am făcut din greu, din larg un gol ce-m-a încăput, golul de mamă, sub crucea ce-și usca, din lacrima sărată, de fiică… fața sa… o frică-mi ruina, căzută-aripa mea, că îngerul de lemn, … Continuă lectura →