La stâlpul infamiei, Putin Vladimir!

La stâlpul infamiei, Putin Vladimir!

Ce chin de suflet a păta hârtia
Cu numele ce-atâta sânge a vărsat,
Azi scrijelesc cu lacrimi poezia,
Căci nu ești om, ci-al Iadului soldat!

Eu cred, fiind copil, ai contemplat
Cununi de porumbei pe cerul azuriu,
Cu ce-a păcătuit un prunc nevinovat,
Că ți-e capriciu astăzi cerul plumburiu?

În chip de om se zbate-o inimă de piatră
Sau demonii din tine știu a învrăjbi?
Cum de-ai uitat, că Dumnezeu nu iartă
Și îndrăznești masacrul a îndreptăți?

Te-ntreci, tiranule, în setea de-a domni!
Și-un fir de iarbă știe vatra a-și iubi!
Cum poate-un Neam de Pușchin a trăi,
Când prin teroare vrea a nemuri…?

Degeaba fluturi steagul libertății,
Pe când lățești hotarul strâmb, rusesc,
Nu-ți vom ierta coruptele intenții,
De speli șenila tancului cu sângele frățesc?!

E o condiție sine-qua-non a viețuirii,
Căci din același lut suntem creați,
Pentru-a descoperi izvorul nemuririi,
Semenii Terrei să se ia de frați!

Că, Doamne, nu-l oprești, atât mă mir,
Când scuipă în porunci, de cer lăsate!
La stâlpul infamiei, Putin Vladimir,
Disprețul Terrei ai pentru păcate!

Cum poți să cazi în beznele mâniei,
Doar tot o mamă-n pântec te-a purtat,
Cu ce își vor spăla clemența infamiei
Toți orbii ce nu văd, cât ai degenerat?!

Aș vrea să scriu doar despre vitejia
Eroului, ce a slujit poporul împărat,
Dar e-o durere-a ți vedea sălbătăcia,
Cu care pulsul Terrei ai destabilizat!

Detest războaiele, oricare-ar fi sfidarea
Și-ntreb, de-auzi suspinul fiului iubit,
Când pui pe fruntea-i caldă sărutarea:
„Tăticule, azi câți copii ai omorât?”

Când te urăște Terra, câtă-i nepăsarea
ȘI, oare, ce femei te idolatrizează?
Mă iartă, Doamne, cum merită iertarea
Un Hades, ce prin Putin se-ntrupează?!

25 septembrie 2022