Primăvara țipă-n suflet
Cu iernatică teroare nu m-apasă hibernarea,
Anii calcă invers urma, când melancolii strivesc,
Joacă-n ochi scânteia verde, alăptându-le culoarea
Și un dor nebun de soare diminețile-mi hrănesc.
De răzbește-un chin absurd, ce speranțele-mi înjugă,
De năvalnic mefiența cearcă gânduri a-mi vâna,
Mă ascund la pieptul tău, viscolul să nu ajungă
În a sufletului oază, liniști moi a-i tulbura.
Când cu nuferi albi încarci lacul ochiului cuminte,
Eu plutesc-n-aval cu viața sub a cerului grandoare,
Ajustând clipelor aripi, țesând salbe de cuvinte.
Să pavez gerului gura cu a versului splendoare.
Oaza sufletului tânăr nici-o iarnă n-o îngheață,
Hibernarea nu mă-nvinge, dacă visele-ncolțesc,
Mugurii pornesc asaltul, unde seva fierbe-a viață…
Primăvara-mi țipă-n suflet, pentru că te mai iubesc!
29 ianuarie 2018 Maria Botnaru
Apreciază:
Apreciere Încarc...
Similare
Acest articol a fost publicat în
POEZIS. Pune un semn de carte cu
legătura permanentă.
IMENSITATEA IUBIRII CU MARIA BOTNARU 
Şi ce parfum minunat dăruiţi din sufletul în care primăvara şi-a făcut culcuş!
Mulțumesc frumos, dragă Potecuță! Mult spor și inspirație!
Vă mulţumesc şi eu!
Frumoase versuri! Deși iarna a fost cam blândă cu noi până acum, parcă aștept primăvara cu nerăbdare.
Mulțumesc frumos! Sufletul cere primăvară.
Frumos ❤
Mulțumesc frumos!