Arhive lunare: februarie 2018

Dragobete ne îmbie… Iernii, straiul rar și dalb, îi dezbracă nostalgia, Clipa, dichisită-n alb, mână-n cercuri veșnicia, Ochiul savurează valsul ce-l rotește fulg de nea, Fruntea își apleacă nazul peste, goală, foaia mea… Certată-s cu iarna grea, îi detest dezarmonia, … Continuă lectura →

Acum… Acum, când anii-mi rumenesc comori de timp-avere, Când, multe, fricile croiesc cărări spre nopți-veghere, Când, iluzoriu presărat, urcușu-i numai vise și iubire, Acum, ca niciodată, viață, îți cer perpetuă-mplinire. Strivind liniștea de nufăr, sapă-mi oaza resemnării, Nopții mușcă luna … Continuă lectura →

Cât se-mpleticește iarna… Cum mă fascina fereastra în căciulă argintie Și un ram îngenunchiat în pufoasă, albă ie! Desfrâna de griji suflarea viscolul ce fredona, De mă izola de lume, ca pe-un melc-n chilia sa… Deocheată însă, iarna și-a slăbit … Continuă lectura →

Peste-al timpului astâmpăr…                           Ce mi-s nori zăcuți pe umeri și potop de gri în ochi, Inculpări cu care iarna cearcă-a-ncătușa răbdarea, Cu un dor nebun de soare … Continuă lectura →

Iubirea e o poezie Primăvăratică mirarea dansează în clepsidră, Când iarna dezgheață în vene-ai iubirii fiori, Se-alungă din suflet nostalgia tăcerii aridă, Pomul vieții își leagănă-n scrânciob culori… Ce ar fi, dacă timpul ar opri din cădere nisipul, Dacă marea … Continuă lectura →

Cetatea învierii Molatecă, ploaia înmoaie glasul rece-al dimineții, Cu pas iernatec, obosită, îmbracă în suspin cărarea, Cu gene-nrourate, clipește-n streașină-ndurarea, Când, zgribulit, un vrăbioi își scutură aripa vieții… Măruntă, ploaia se-nfinge-n ochi cu patima-nsetării, Timidă-mi alipește gândul de-a timpului răscruce, … Continuă lectura →

Cu vis de floare miruiește…                       Salcâmul, dus în vise noi, întinde ramul noduros Pe geamul somnoros, răpus din luptele cu ploi, Se oglindește-n el tăcut, pe setea sticlei, strălucind, … Continuă lectura →