NIHIL SINE DEO!

NIHIL SINE DEO!

„Revista universală de creație și atitudine ARMONII CULTURALE își premiază AUTORII prin acordarea premiului „LAUDATIO PRINCEPS – CONDEIUL DE AUR” – un însemn de PREȚUIRE și APRECIERE a activității proprii în paginile revistei.

A mai trecut un an, din calendar au picat, precum frunzele, una după alta, filele de timp, care nu ne sărăcesc, ci ne îmbogățesc, cu fiecare clipă. Marea noastră familie, frumos intitulată, ARMONII CULTURALE, a fost binecuvântată cu aceiași destoinici colaboratori care au publicat cu precizie de ceasornic elvețian, articole, poezii, eseuri, recenzii și cronici, reportaje, teatru, dramaturgie, teosofie, istorie, artă, sporind zestrea culturală a revistei noastre.

Fără voi, dragii noștri autori Armonii Culturale, nimic nu ar fi fost posibil, datorită vouă și eforturilor voastre, fiecare pagină a revistei se îmbogățește cu scrieri de neuitat. Vă mulțumim că existați, că ați ales să deveniți vocea prin care literatura, cultura, arta românească, își face cunoscute valorile! Le mulțumim și tuturor partenerilor noștri culturali, revistelor de mare succes din țară și din diaspora, care își rup din timpul prețios, ca să ne trimită vești îmbucurătoare, să ne transmită pulsul febril al literaturii, publicisticii, artei și culturii române.

Revista noastră mulțumește tuturor, pentru implicarea acesteia, alături de parteneri prestigioși, în desfășurarea unor evenimente memorabile, menite să cinstească literatura și arta contemporană. Autorii Armonii Culturale și-au adus o contribuție specială la continuarea și dezvoltarea acestui inedit proiect cultural, publicând cu regularitate materiale, unele în exclusivitate.

Scriitori și publiciști, membri ai familiei Armonii Culturale, precum – George PETROVAI (Sighetul Marmației, Maramureș), Cristian Petru BĂLAN (Glen Ellyn, SUA), Marin MIHAI (Madrid, Spania), Al. Florin ȚENE (Cluj-Napoca), Nicolae BĂNICIOIU (București), Vasile BELE (Baia Mare, Maramureș), Mariana BENDOU (Onești, Bacău), Virginia BOGDAN (Focșani, Vrancea), Mariana Vicky VÂRTOSU (Focșani, Vrancea), Elena BUICĂ (Pickering – Toronto, Canada), Milena Munteanu (Toronto, Canada), Mara POPESCU VASÎLCA (Montreal, Canada), Eugen ONISCU (Berlin, Germania), Mioara OPRIȘAN (Însurăței, Brăila), Gheorghe PÂRLEA (Miroslovești, Iași), Nicolae DINA (Alexandria, Teleorman), Eugen DORCESCU (Timișoara), Mirela-Ioana DORCESCU (Timișoara), Anișoara Violeta CÎRA (Timișoara), Alexandru STĂNCIULESCU BÂRDA (Malovăț, Teleorman), Gabriel DRAGNEA (București), Mihai BATOG-BUJENIȚĂ (Iași), Maria FILIPOIU (București), George ROCA (Sydney, Australia), Sergiu Marian GĂBUREAC (București), Stelian GOMBOȘ (București), Mariana GURZA (IN MEMORIAM), Dumitru ICHIM (Canada), Ion N. OPREA (Iași), Corina UNGUREANU KISS (Düsseldorf, Germania), Cornelia PĂUN-HEINZEL (București), Magdalena ALBU (București), Vavila POPOVICI, Galina MARTEA (Olanda), Dan Eugen MUNTEANU (Bad Homburg, Germania), Corneliu NEAGU (București), Gheorghe Constantin NISTOROIU (Brusturi, Neamț), Dorina OMOTA (Arad), Geta LIPOVANCIUC (Chișinău, Moldova), Gheorghe POSTELNICU (Pârscov, Buzău), Victor BURDE (Alba Iulia), Mihai CABA (Iași), George Rîurel BĂLAN (Oradea), Lilioara MACOVEI (Bacău), Vasile Dan MARCHIȘ (Baia Mare), Marian MALCIU (Slatina, Olt), Anișoara Laura MUSTEȚIU (Sydney, Australia), Carmen OLTEAN (Toronto, Canada), Raul Alexandru MITRUȚI (Baia Mare), Ionica BANDRABUR (Slănic-Moldova, Bacău), Ana Nora PAPADIMITROIU (Grecia), Rodica POPEL (Iași), Victor TROACĂ (Târgu Jiu, Gorj), Roxelana RADU (Buzău), Cristian Gabriel MORARU (Alexandria, Teleorman), Iuliana CIUBUC (Bușteni, Prahova), Ecaterina Speranța CHIFU (Râmnicu Sărat, Buzău), Miriam Nadia DĂBĂU (Paris, Franța), Carmen POPESCU (Pitești, Argeș), Dumitru CONTA (Iași), Cristian BODNĂRESCU (Iași), Marcela Dorina ȘERBAN (Livorno, Italia), Ionel MARIN (Focșani, Vrancea), Gheorghe AMZA (București), Ileana VLĂDUȘEL (Timișoara), Sânziana EMANOIL (București), Ana Cristina POPESCU (Oțelu Roșu, Caransebeș), Angela MÂNDÂCANU (Republica Moldova), Vasilisia LAZĂR (Coza – Tulnici, Vrancea), Daniela MARIAN (Iași), Mariana CÂRDEI (București), Livia CIUPERCĂ (Iași), Melania RUSU CARAGIOIU (Canada), Mircea Dorin ISTRATE (Târgu Mureș), Bianca ROȘU (Adjud, Vrancea), Maria BOTNARU (Rep. Moldova), Emilia STROE TENA (Alexandria, Teleorman), Eugen SEREA (Pitești, Argeș) – reprezintă campionii Armonii Culturale, cu numeroase articole publicate sau trimise spre publicare. Nimic nu vă poate răsplăti efortul depus în acest sens, primiți, însă, mulțumirile și îmbrățișările noastre sincere și curate, alături de prețuirea noastră infinită! Promitem ca și în anul 2022, vom continua să facem aceleași lucruri bune și frumoase, în folosul culturii, literaturii și artei române.

Am fi fost încântați să vă înmânăm personal diplomele în cadrul unui eveniment festiv, dar, din păcate, condițiile pandemice nu ne permit să ne asumăm riscuri nejustificate. Cu siguranță vor veni și vremurile, nu sunt departe, când ne vom îmbrățișa. Până atunci, vă îmbrățișăm cu brațe de Lumină! Să fiți binecuvântați și pe mai departe cu darul inspirației divine, pe care să-l dăruiți cu aceeași noblețe și generozitate cititorilor, care vă savurează scrierile și le așteaptă, precum pâinea cea caldă.

Și tu, prieten drag, poți deveni AUTOR Armonii Culturale. Pentru a-ți putea oferi un cont de AUTOR ARMONII CULTURALE, poți trimite la emailul geocosynus@gmail.com un material propriu, însoțit de o fotografie și de un scurt CV literar. Comisia de autorizare îți poate valida solicitarea. De tine depinde. Armonii Culturale = UN VIS ÎMPLINIT!…

01.02.2022 – Bacău, România

Gheorghe A. Stroia – fondator, președinte onorific Armonii Culturale

George-Nicolae Stroia – Director Armonii Culturale Press

Publicitate
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.