VERSURI NOI: PARTEA MEA DE NOROC

PARTEA MEA DE NOROC

Salvează-mă, toamnă, de gândul pustiu,
Privirile-mi spală de ploi și furtună,
Pasteluri din calde culori cerca-voi să scriu,
Trezeşte-mi lăuta să tremure raza de lună.

Calmează-mi durerea, ce suflet mi-a-mplut,
Fidelă, ca frunza, din ramul de pom dezlipită,
Şi oarbă de cântec, în verb-am crezut,
Dar, arsă de gânduri, zac astăzi rănită.

A fost să-nțeleg din timpul trecut,
Că vorbele dulci își pierd din paloare,
Că-s false, născute de-un suflet cărnut,
Atunci când topit e-n străină vâltoare.

Dezleagă-mă azi, tu, toamnă târzie,
Știi bine-a preface pădurea-n pustie,
Ajută-mi să calc peste-a vieții urgie,
Doineşte, spre-alin, rapsodia uitării şi mie.

Din roşul tău viu pe răni țese-mi plasă,
Pe suflet o rază din galbenul frunzei îmi lasă,
Pictează-mi privirea  cu bruma câmpiei
Și pace coboară pe sufletul, ars de păcatul mândriei.

Atunci, poate, toamnă, simțirea-mi va fi-n armonie,
Cu zâmbet păşi-voi trecutul, iar dorul va fi poezie,
Căci dacă, la rece, ghici-vom ce este iubirea,
Din chinuri sortite, dovezi-ar porni amintirea.

Căci este un simț, ce te-ncearcă o dată în viață,
Şi, dornică firea, cu fibrele toate-o învață,
Dar orice-ncălcare… căci sfântă-i păstrată iubirea!
E-o şcoală în care se-nvață dezamăgirea…

Of, toamnă, salvează-mă  azi de al vieţii potop
Şi, cât de târzie, adu-mi partea mea de noroc!

5 noiembrie 2015       Maria Botnaru

Publicitate