Românească, POEZIE veșnică (In memoriam Grigore Vieru)

Nu există român în lume, care să nu știe de poetul Grigore Vieru, nu este puiuț de român care nu cunoaște „Albinuța”, scrisă de Dumnealui… Poezia, rodită de condeiul genial al Poetului, n-o veți confunda niciodată cu altă poezie, te copleșește de la prima lectură, urcă în suflet și ca o iarbă de leac, încolțește, slobozește rădăcină și rămâne drept suflet prin înțelepciunea ei, prin simplitatea exprimării, prin rafinamentul și suavitatea, melodicitatea, hărăzite de Cer Poetului… Veșnică memorie, Poet al sufletului meu și al urmașilor mei, precum veșnică îți este POEZIA…

Românească, POEZIE veșnică
(In memoriam Grigore Vieru)

„Sunt iarbă! Mai simplu nu pot fi!”
                                     Grigore Vieru

A plutit ușor dintre morminte,
s-a spălat cu roua de la sat,
a sorbit al soarelui sorginte
și de crucea grea s-a rezemat…

Cu un teanc de poezie scrisă,
ce vroia s-o dea la publicat,
în cămașa rece și cam stinsă, 
mirosind a praf de pușcă neluptat…,

Mi-a vorbit cu lacrima de mamă,
ce și acolo-i pusă pe-alergat,
despre tatăl, ce de tânăr stă în ramă,
despre care nu s-a mai aflat…

S-a atins de-a ochiului aminte,
cu „Un verde ne vede” luminos,
și mi-a mulțumit, scump la cuvinte,
că-l mai îvățăm și pe de rost…

A-ntrebat de fir de iarbă verde,
dacă mai răsare bucuros,
dacă mai miroase-a pâine caldă,
spicul grâului, rănit până la os…

A pornit s-adune-n palme pline
lacrimi noi, de neamul-ne-ntregit,
dar l-au năbușit ninsori străine,
rănile din piept au glăsuit…

Ar fi vrut să-mi lase-nvățăminte,
înțelepte, ce și dincolo-a rodit,
înverzea în palma lui cuvântul,
năvălind Lumină din mormânt…

… îmi leg fruntea cu-a Luminii sete,
plec genunchi pe Verdele-i sublim,
Românească, anafură de Cer, Poete,
POEZIE veșnică, mi-ești sufletului plin!
18 ianuarie 2019 Maria Botnaru 
Sursă imagini: interne

Publicitate