VERSURI NOI: I S P I T Ă

 I S P I T Ă

 

Confuz risipiți, plutesc spre un dalb așternut,

De jos, admirați, par mici globuleți, ca și spuma,

Dar reci, nătărăi, cu zborul ciudat și tăcut,

Încearcă-a-mi ciupi obrazul, zăluzii, întruna.

 

Ba blânzi, prefăcuți, cu intenții frumoase,

Ba răi, chiar obraznici, în roi, în aval se agită,

Dar puhavi, plăpânzi, cu atingeri ușoare, haioase,

Îmi storc doar un zâmbet, concesii la dulce ispită.

 

Pe buzele calde cuteaz-a lega chef de joacă,

Hazardul îi mână, nu simt ce pericol e gluma,

E roşul aprins pe buzele moi, de puștoaică,

Dar care îl gustă, în stropul de apă-i e urma:

 

„Eroic, „shershez-vous…!” pe buzele mele locul plăcut?”

Hm! rujul fierbinte ascunde un foc din sărutul avut,

În care nicicând nici un fulg, nedorit, n-a-ncăput…

Atingerea lui înseamnă pieire… surâd și le-admir sfârșitul plăcut!

 

10 ianuarie 2015 Maria BOTNARU