VERSURI NOI. MĂSUȚA DE BRAD

MĂSUȚA DE BRAD

Demult ar fi fost cu cale-ntr-un vreasc să te fac,

De timp demodată, ții locul aiurea-n iatac,

Alunecă mâna pe praful ce curge din vreme

 Și anii, treziți, se-nghesuie-n lemnul ce geme…

 

Măsuță de brad… ai fost buna mea înțeleaptă,

Complice la vis de copilă, rostit numai ție, în șoaptă,

Și lacrimi de dor, pe față-ai simțit revărsate,

Scrisorile lungi, de iubire, cu tine au fost închegate.

 

Și multe de toate… oricând, o prietenă-a mea devotată,

Cu lampa de scris – o martoră-aprinsă, grav înfocată,

Știați ce probleme cereau, nopți la rând, rezolvate,

Și câte foi albe, în ploi de idei, au fost înecate…

 

O nouă, lucindă-n vitrină-mi oprește privirea,

Dar sufletul meu îți resimte căldura, iubirea,

Găsi-voi un meșter cu mână și suflet de faur,

Să-ți pună un strai poleit… ți-ai atins epoca de aur!

 

Las brațele-nvinse de-a scrisului oarbă pornire

Pe fața crăpată și roasă de-așa cuvioasă slujire,

Fiorii  pătrund în firea stresată…  relax… mulțumire…

Ce falnic fu bradul,  a cărui, și azi, ești măreață-împlinire!

 

12 ianuarie 2015   Maria BOTNARU