MĂSUȚA DE BRAD
Demult ar fi fost cu cale-ntr-un vreasc să te fac,
De timp demodată, ții locul aiurea-n iatac,
Alunecă mâna pe praful ce curge din vreme
Și anii, treziți, se-nghesuie-n lemnul ce geme…
Măsuță de brad… ai fost buna mea înțeleaptă,
Complice la vis de copilă, rostit numai ție, în șoaptă,
Și lacrimi de dor, pe față-ai simțit revărsate,
Scrisorile lungi, de iubire, cu tine au fost închegate.
Și multe de toate… oricând, o prietenă-a mea devotată,
Cu lampa de scris – o martoră-aprinsă, grav înfocată,
Știați ce probleme cereau, nopți la rând, rezolvate,
Și câte foi albe, în ploi de idei, au fost înecate…
O nouă, lucindă-n vitrină-mi oprește privirea,
Dar sufletul meu îți resimte căldura, iubirea,
Găsi-voi un meșter cu mână și suflet de faur,
Să-ți pună un strai poleit… ți-ai atins epoca de aur!
Las brațele-nvinse de-a scrisului oarbă pornire
Pe fața crăpată și roasă de-așa cuvioasă slujire,
Fiorii pătrund în firea stresată… relax… mulțumire…
Ce falnic fu bradul, a cărui, și azi, ești măreață-împlinire!
12 ianuarie 2015 Maria BOTNARU
