VERSURI NOI: SUFLETUL CERE PRIMĂVARĂ

SUFLETUL CERE PRIMĂVARĂ

 

Iar clocotește seva-n bobocel de floare

Și-un vânt frivol mângâie-a desfătare,

Trezit, pământul geme sub picioare

Și obosiți, cocorii țipă-n disperare,

Vestindu-și revenirea-n dragi hotare.

 

Se tânguiește iarna-n ultima cărare

Și-ascunde lacrima în ghiocei de soare,

Simțind cum colții ierbii o înțepă,

Când chinul înverzirii îi deșteaptă.

 

Ah, dulce primăvară, sufletul te cere,

După al iernii viscol vrea plăcere

Din muguri aburinzi de floare,

Vrea dragoste și cântec, și culoare.

 

E prea impetuoasă-a mea pornire,

Deși-s nostalgică de-a iernii prăbușire,

Și totuși vreau plecarea ei în mare grabă,

Trist, ochiul cere primăvara ca podoabă.

 

Nu e pe lume-alt farmec și splendoare

Decât a noii primăveri descătușare

Prin lunci, păduri, prin murmur de izvoare,

Prin gânduri însorite, prin rodnică visare.

 27 februarie 2013   Maria  Botnaru