A M I N T I R E A
Scriu azi nu pentru a hrăni cuvântul,
Ci pentru-a domoli din creier gândul,
Nu plânge a mea durere-n glas de jale,
Ci voi ca amintire, tu, să guști din alinare.
Azi nu scriu despre tine, virgină amintire,
Ci despre cicatricea ce ai săpat-o în privire,
A ta aripă e un salt de zbor sau amorțire?
Te-ai risipit sau zaci în suflet fără a mea știre?
O melodie tristă face ochiul să zâmbească?
O vorbă întârziată vine să măgulească?
Floarea ce gustă brumă poate să rodească?
O inima împietrită învață să iubească?
Cum să te-alin? Pe zi ce trece ești tot mai tăcută.
Cum să te cred? Amar de vreme ai plâns mută.
Cum să te învii? S-a scurs din steaua fericirii.
Ca pasărea rănită, ai dispărut în cerul nemuririi.
Azi, de te-aud, ești tot mai tristă și mai rară,
Înima ta e-un clopot ce a ruginit în fapt de seară,
Întreabă-te, mai e nevoie de o trecută primăvară,
Care a lăsat iubirea cea nevinovată să ne moară?
24 februarie 2012 M. Botnaru
IMENSITATEA IUBIRII CU MARIA BOTNARU 