VERSURI NOI: INFIDELITATE

INFIDELITATE

 

Se naște gândul și apoi păcatul?

Se gustă din misterul interzis

Și apoi vine din cer și sfatul?

Se calcă peste adevărul ieri promis

Și apoi s-aprinde iar cărbunele

Ce lasă-n suflet vis strivit, tăciunele?

Mai stoarcem  bucuria din tristețe,

Ca să privim deschis la ochi lacunele,

De parcă ar tinde ele să ne mai  învețe,

Ce sfânt ne-ar auzi amare rugăciunile?

De ce se jură o iubire până la moarte?

De ce gustăm la început și din fidelitate?

Ni se apleacă pe creștet o sfântă cununie,

Ca să se risipească visul în infamie?

Alături de iubire e trădarea ca urgie,

Ea este în antipod cu sacra armonie,

Nu este un izvor de apă pentru sete,

Ea e un fluviu ce revarsă din regrete.

Ușor se duc la fund catarge sparse,

Ce suflete sensibile adânc rănesc,

Uităm că totul este fum de ruguri arse

Și anii tineri, în grabă mare, se răresc.

Ah, cum ne-încântă vraja cea pustie

Și aripile, reanimate, se distind și cresc,

Dar se topește, ca un fulg, a ei magie

Și, triste,  amintirile se răzvrătesc…

 

Nu poți păși mereu peste o infidelitate,

Nu poți trăi doar în iertare de păcate

Și sângerează întruna a ta sinceritate…

O fericire adevărată cere și o fidelitate…

21 februarie 2012  M. Botnaru

Acest articol a fost publicat în POEZIS. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.