Versuri noi: Adună-mă!

Adună-mă!

Maria Botnaru

Așterne-mpăcarea pe griji de părinte,

Senine-amintiri ticsește în cufere sfinte,

Revarsă pe frunte cununa copiilor dragi

Și-aruncă toiagul tristeții în hora nepoților-magi.

Îți gudură palma pe ia de suflet rănită

Și somnul de cuc alungă din floarea-i rodită,

Dă rănilor aripi, să zboare spre ieri împăcate

Și urmele spaimei cârpește și-n coate, și-n spate.

Îmi umple cu spor călimara fierbinte,

Pitește elanul din boabe de grâu, încolțite,

Răsfiră pe el sămânța de mac, însorită,

Cuvântul, și-n geruri, să-mi țină de cald și de pită.

Adună-mă, Iubire! Noi, timpuri de Stea și de Ler,

Cu noul triumf al Luminii, coboară din Cer,

Din ele respir năzuința, să fiu o arteră de râu,

Ce-aleargă prin geruri, ca verdele-n colții de grâu.

19 decembrie 2020

Sursă imagine: