Pe muchia urcușului

Pe muchia urcușului

Un răsărit limpede se decojește  de umbrele nopții,

aerul plămădit de palma răcoroasă a toamnei

se zbate lângă geam până nu-l primesc în odaie,

ochiul se scaldă-n avalanșa cu care-și anunță triumful o nouă zi,

sufletul culege murmurul zorilor cu care-și umple tăcerea…

Orașul încă doarme ca un furnicar,

doar prin arterele lui se rostogolește destinul

cu sitele orânduite a cerne

vise, amintiri, speranțe, realizări, bucurii și nereușite,

pe care omul le-a botezat Viața cu bune, cu rele

și care au o intensitate majoră doar azi…

Curând se va trezi forfota vieții și în casa mea,

nepoțelul își va lua ghiozdanul,

va pune masca peste zâmbetul radiant

și va porni spre izvorul de înțelepciune…

Cum e, Doamne, să pui mască unui fluture,

unei albine, unei privighetori, te întreb…?

Da, nu uit de unde venim,

dar urcușul spre mâine se conturează tot mai incert…

Știi, Doamne, că nu-ți cer nimic pentru mine,

eu doar îți mulțumesc de frumoasele clipe prin care mă treci,

dar generația cu spaima încremenită în ochi,

ce înfruptă aerul strecurat prin mască,

cum va putea să-și  fluture aripile copilăriei

fără un zâmbet imaculat și un zuruit de glas,

ce dă acestui urcuș doza cuvenită de senin,

fără de care nu poți călca pe următorul fuscel?

Luminează-ne, Doamne, ieșirea!

22 septembrie 2020   Maria Botnaru

Acest articol a fost publicat în GÂNDURI RĂZLEŢE sau JURNAL. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Pe muchia urcușului

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.