Versuri noi: Ce dovadă vrei?

Ce dovadă vrei?

Maria Botnaru

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Timpule, ce nu-ți ajunge, oare,
Ari și ari obrazul meu cu nepăsare,
Sunt ostașul ce slujește cu credință,
Arma mea-i cuvântul și-o peniță.

N-am uitat de clipele de recrutare,
Când luptam s-ajung până la soare,
De ce-n cale-mi revărsai mirarea,
Când cu graba îmi testați răbdarea…

Te-am pitit în vrafuri de sertare,
Tu mi-ai învelit visările-n uitare,
Cufere de fericire ți-am brodat,
Tu în amintiri le-ai îngropat.

Te-am urmat desculț prin calendare,
Tu mă răsplăteai cu insomnii avare,
Visător zâmbeai sub pași grăbiți,
Altoind cu dor de ducă lujerii iubiți.

Risipindu-mi tinerețea ca o boare,
Să-mi duc carapacea roditoare,
Mi-ai prins aripi de cocor albite,
Să-ți veghez rostogoliri înnebunite.

De ce azi invoci pitirile sub rană,
Cu explozie de rouă-n arc de geană?
Timpule, nu mă predam sluțirii,
Străjuiam iluzii roz, ale iubirii…

Hai, urzește-n cute noi pomeții,
Seamănă ciulini pe lungul vieții,
Ce dovadă vrei de neîmbătrânire,
Când ostașul te slujește cu iubire?
31 mai 2020

Publicitate
Acest articol a fost publicat în POEZIS. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.