VERSURI NOI: TITANICĂ RĂBDARE

TITANICĂ  RĂBDARE

 

Am un nărav ereditar sau boală căpătată,

Nu știu e din bunei, din mamă sau din tată,

Poate-i contagios, nici azi n-am depistat,

Blestem suprem sau jug premeditat?

 

Am un nărav – titanică răbdare,

Ca-ntr-un mormânt, acerbă închisoare,

De două veacuri zac fără scăpare

Și rabd tâlharii de hotar și mare.

 

Și mi-e răbdarea pâine de mâncat,

Și ie pentru horă, și straiul de purtat,

Și mi se zice moldovean necumpătat,

Căci ursul rus aici bârlogul și-a săpat.

 

De unde să aștept bun sfat sau ajutoare?

Mă înconjoară trădători, ce jinduiesc hotare,

E Prutul azi ghimpat și Nistrul e minat,

Cu fratele de sânge nu pot tocmi un stat.

 

De vină este colosala mea răbdare,

A mea tăcere, îndurare, așteptare…

Dar limita-i o suferință-apăsătoare,

Ca un Vezuviu fără-astâmpărare, 

       azi, clocotește-n val de răzbunare!

 22 iulie 2013      Maria  Botnaru