VERSURI NOI: RESEMNARE

RESEMNARE

Verde, codrul ispiteşte a mea resemnare,
Spre o linişte-adâncă îmi e dorul pripit,
Humus jilav trimite puteri şi răbdare,
Oxsigen fără gaze cere creier trudit.

Ramuri grele îsi pleacă spre-a mea-îmbrăţişare
Noduroşii stejari, înfăşaţi în coji seculare,
Din străbuni devotaţii străjeri de-apărare,
Al românului scut de restrişti, marea lui alinare.

Frăgezimea din frunză mă creşte isteaţă,
Verde ram scurge-n braţ o tărie semeaţă,
Fir de iarbă plăpând, subţirel, ca o aţă,
Mi-e simbol de o sete nebună de viaţă.

În cădere duioasă-i picătura ce plouă,
Când tresaltă sfioasă sub talpa desculţ
Şi imi prinde de gleznă salbă dulce de rouă,
Mângâindu-mi piciorul cu fiorii mărunţi.

Hărnicuţă-albină roiesc prin poiene
Şi mă scald în splendoarea pe flori răvăşită,
Cu un fir de trifoi însăilez noi poeme,
Pentru a nu risipi clipa-n van, fericită.

Slăbiciunea de verde o culeg în privire,
Exaltată, pleoapa domoleşte-al ei rug,
De mă ninge tristeţea, tulburând amintire,
Legănată de-un ram, gust din somnul de fulg.

Când mă-năduşă-asfaltul cu smoala încinsă
Sau mă-închde-ntr-o cuşcă blocul cărunt,
Cu aripă de flutur evadez pe o floare aprinsă
Sau ca greierul mic sub o frunză de tei mă ascund.

Dar şi-aici mă apasă, crudă, realitatea,
Oxigenul îneacă plămânii mei fierţi,
În junghi greu mă încleaştă absurditatea:
Libertate deplină au doar mici vietăţi…

De patimi e omul mânat ca o frunză,
O vară-l snopeşte cu visele-n spuză,
O toamnă-i mângăie tâmpla cu brumă
Şi-o iarnă-l împacă în pumnul de humă…

… Vara sună în corn cu alaiul de floare,
Port de codrul bătrân-o deplină-ataşare,
Înverzirea-i un semn de urgentă chemare,
Primenirea-i tandemul suprem la visare…

Ca o frunză mă pierd pe poteci de răcoare,
Doar în codru găsesc aer, apă şi o rază de soare,
Uit de-al florii destin, savurez rai deplin… resemnare…
1 iunie 2014 Maria Botnaru