Să aveți o toamnă de vis, dragi Prieteni!
Tomnatice magii
Maria Botnaru



S-au răsfirat aromele-n câmpii,
au evadat toți cucii din livadă,
o mână a risipit mărgele aurii,
iar greierii vestesc: „degringoladă…”
Cocorii își testează aripi brumării
de parcă-ar incita un joc ori sfadă:
ba se răsfiră-n puncte arămi,
ba se adună pe a cerului arcadă…
Rumori de gânduri mână herghelii
prin lutul ce visează crud de iarbă,
din care plămădea cununi de bucurii
și orice-asfințit îl vindeca de grabă…
Un prag de școală cheamă pași zglobii,
iar clopoțelul sună-n glas prelung
și mă inundă glasuri de copii,
când amintirile mă ard pe rug…
Cum aș putea să-nfrunt degringolada,
cu ce voi măguli gălăgioase herghelii…,
o știe poezia, ce mi-a umplut ograda
cu vise ce vestesc: „tomnatice magii…”
1 septembrie 2022
Sursă imagine: O magie din grădina mea…