Versuri noi: O Ană ce mai crede în minuni

O Ană ce mai crede în minuni

Demult îl poartă-n suflet, ca pe o cântare,
Demult și l-a făcut Luceafăr zburător
Sau munte ce nu știe-un dram de îndurare
De inima ce i-a-nălțat altar de dor…

De când i-a arătat că luna e albastră
Și ploi de stele – pe-ale ochilor oglinzi,
De-atunci i-a dat în suflet ușă și fereastră,
Iar așteptările și le-a tocmit ca grinzi…

Dar cum să-i spună ea, că este-o Ană,
Ce se zidește-n zidul dorului visând,
Când i s-a scris pe creier, că o doamnă
Își duce doru-n taină… așteptând…

Străine inimi bat la ușa ferecată,
Dar ea, cu orbul nepăsării, le rănește
Și roagă inima, să nu se dea-mpăcată
De cugetul, ce, ca izvorul, se-ndoiește…

Mulți o conjură, că așa nu se trăiește,
Tot omul din erori învață să iubescă,
Dar ea crede-n iubirea ce-ndumnezeiește,
A moștenit icoana ei, din casa părintească.

21 august 2022  Maria Botnaru

Publicitate