DIN DOR
Fără tine, iubite, sunt uitată de ploaie
Și de Muza ce picură mirul pe foaie,
Lacrimi și insomnii iar nu știu să împac
Și de dorul nebun nu mai aflu vreun leac.
Tu îngăduie-mi doar să întreb, de greșesc,
În vreo viață-ai simțit ce-i un dor femeiesc…?
N-o să cred niciodată că tăcerea nu doare
Și te plimbi ca un val, pe întinderi de mare…
E-un păcat, că pân’ azi medicina nu are,
De iubiri ne-mplinite, un colac de salvare…
Îmi las dorul fierbinte în palma divină,
Mulțumind, c-am trăit un potop de lumină…
Clipele nerodite le dau mită uitării
Și-a lor miriște arsă, voi lăsa-o iertării,
Bunul Cer te-a trimis, al visării, catarg,
Ca un semn că iubirea n-a uitat al meu prag…
Nu știu de vei citi, c-amintiri mai deșir,
Când brodez o poemă cu al dorului fir
Și-i pun aripi de vis, să se fac’- a ta pernă,
Să-nțelegi cum e dorul din iubirea eternă…
Iar când pe dinafară vor năvăli furtuni
Și lutul nerodit va cere-avid minuni,
Să te gândești c-așa topești femeia,
Dacă-i trezești în pieptul ei scânteia.
La ce bun semnul tău, de consolare,
Dacă nu-mi simți a inimii cântare?
După-un potop de suflet (ce mirare!)
Se limpezește lutul și-n el se face soare!
Doar dorul, ca un rug, te mistuie cu foc,
Încât devii cenușa lui și nu-ți mai afli loc…
6 august 2022 Maria Botnaru
Sursă imagine: internet
IMENSITATEA IUBIRII CU MARIA BOTNARU 