Versuri noi: Clopotul adevărului

Clopotul adevărului

Veniși cu șoapta dulce a unei guri de vânt,
Să-mi dai aripă nouă, de pace și cuvânt,
Veniși cu roua dalbă pe-al arșițelor snop,
Să-mi speli irisul orb, cu-al lacrimii potop,
Ungând pe arc de geană durerile din spic,
Ce nu-și înclină fruntea spre gerul-inamic.

Dar nu te auzeam printre nămeții bruni,
Ce răsăreau în cale, a nu-ți vedea minuni,
Și-atunci trimiseși, Tată, în calea mea un sfânt,
C-un clopot de adevăr și steagul de cuvânt,
Și te-am văzut, rănit, cum clopotul păzești,
Și steagul de cuvânt , cu harul tău, tivești…

Eu nu-ți pătez „corola de minuni” zidită,
Din veșnicia ei coc sufletului saț de pită,
Intactă, vreau să las urmașilor valoarea…
Dar veștezirea crasă, ce îi atinge floarea,
Rănește altarul, hărăzit-a-mi fi de sfinte
Și-atât mă doare, încât nu pot să tac, Părinte!
28 iulie 2022  Maria Botnaru

Publicitate