Pantofii alergării și salba împlinirii
Maria Botnaru
Meniți de Providență, pantofii alergării
Mi-au fost ca un blestem pe anii rătăcirii,
Încât nu bănuiam, că-n verva căutării
Voi reuși s-adun colierul împlinirii…
Am alergat prin codrul pornit spre înflorire
În ghinda încolțită să caut prelungirea,
Izvoare întrebam din ce-și sorb dăruirea
În alergări spre mare, să înțeleg iubirea…
Dospeam în sfaturi lungi cu Luna solitară,
Când rezema pleoapa de geamul adormit,
Cu Soarele-mpăratul ce-nvie și doboară
Tot verdele răscopt, ce singur l-a-ncropit…
De-abia găsii înnodul la ițe încâlcite,
Că munții de cuvânt în suflet clocotiră
Și-abia atunci pantofii, pe tocuri fericite,
Cu salba împlinirii perfect se potriviră!
Nu-i bai, că și desculți sunt unii mulțumiți
Și ară un pustiu cu plugul risipirii,
Aleargă după bani, să-i facă fericiți
Și nici nu bănuiesc de salba împlinirii…
Dar ei nu vor afla: ce gust are nectarul,
Ce l-a ascuns Divinul, eternul picurând
Pe lutul juruit…, cum vor grăbi olarul,
Să-i facă oale și ulcele… lăcrimând…
Și nouă vieți, de ai, găsește-ți infinitul,
Ce-ar împăca pantofii cu salba împlinirii…
22 mai 2022
IMENSITATEA IUBIRII CU MARIA BOTNARU 