Versuri noi: Din același lut…

Din același lut…

Maria Botnaru

Din același lut, feluriți la fapte,

Pe un ram de timp, alergăm spre moarte…

Unii au o Țară, pentru ea trăiesc,

Alții pleacă-n lume și se înrobesc.

Unii au un lan și nu-s mulțumiți,

Alții au un spic și sunt fericiți.

Unii văd doar spinii unui trandafir,

Alții văd petala și-al aromei mir.

Unii văd sclipirea ochiului mirat,

Dar nu-i văd durerea, ce l-a înrămat.

Unii dorm pe nori și ar tot visa,

Alții au aripi, dar nu pot zbura.

Unii iartă totul și te-ar ajuta,

Alții te-ar uita, dar nu te-ar ierta.

Unii te iubesc, dar nu îți șoptesc,

Alții te urăsc și ți-o dovedesc.

Unii îți sărută urma ce-ai lăsat,

Alții te acuză, chiar de au trădat.

Unii, peste noapte, se dezamăgesc,

Alții dup-o viață încă te iubesc.

Unii cred în viață chiar de i-a strivit,

Alții nici nu știu pentru ce-au trăit…

Din același lut, feluriți în fapte,

Pe un ram de timp, alergăm spre moarte…

Fericiți sunt cei, care au la pâine

Pacea sufletească, c-au făcut doar bine!

18 mai 2022

Sursă imagine: internet

Publicitate
Acest articol a fost publicat în POEZIS și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.