Când rostesc Nichita…
(In memoriam Nichita STĂNESCU
31 martie1933 – 13 decembrie1983)
Când rostesc Nichita,
clipa se face rotundă
până la nesfârșită,
gândul se-mbracă-n
seninul atotbiruitor
și luminează.
Când rostesc Nichita,
moartea zâmbește
spre frunza fierbinte
ce-și modelează întruchiparea
după clopotul sevei,
gâlgâit în pâraie de clorofilă…
și coboară genunchii în fața vieții…
Când rostesc Nichita,
oamenii se fac păsări
cu ochi, cu aripi,
șoptind Poezie
neatinsă de vreme,
ce curge potopind
a îndumnezeire…
Când rostesc Nichita, sorb
aerul nou-născut al Poeziei,
în care cuvintele respiră
prin porii flămânzi
ai începutului fără sfârșit.
Când rostesc Nichita,
trăiesc cu toată imensitatea
minunea că sunt un zbor
dintr-un Cer curgând
spre înaltul Luminii!
Auziți-mi, cu sufletul,
freamătul aripii țipat,
ce vă cheamă în clipa,
rotundă până la nesfârșit,
a-i rosti, lui Nichita,
infinită, minunea de-a ne fi…
31 martie 2022 Maria Botnaru
Unul dintre scriitorii de vază ai limbii române , botezată de însuși poetul, ca “Dumnezeiesc de frumoasă”, Nichita Stănescu este incomparabil și inconfundabil, asemuindu-se doar cu el însuşi, fiind considerat de unii critici literari, precum Alexandru Condeescu şi Eugen Simion, „un poet de o amplitudine, profunzime şi intensitate remarcabile”, făcând parte din categoria foarte rară a inventatorilor lingvistici şi poetici.
„Ceea ce putem spune (…), este că poetul Nichita Stănescu continuă o serie mare de poeţi din secolul al XX-lea (Bacovia, Arghezi, Blaga, Barbu) şi că el însuşi este un mare poet care cu închipuirile, jocurile, teoriile, stările şi abilităţile lui a schimbat faţa poeziei româneşti. Un mare poet român într-o istorie imposibilă (epoca totalitarismului), un mare liric european aproape necunoscut …” (Eugen Simion)
Portretul Nichita STĂNESCU aparține pictoriței Emilia TRANDAFIR
IMENSITATEA IUBIRII CU MARIA BOTNARU 