Versuri noi: Veșnicia de Mamă

Veșnicia de Mamă

Maria Botnaru

Doar acasă… azurul poartă straie perfecte,
O fântână pândește buza arsă de sete,
Podul gârbov aține râul supt de-alegare,
Și, visată, m-așteaptă cea mai lungă cărare.

Doar aici… casa este fudulă cu noi termopane,
Tabla nouă, strivind de pe creasta-i olane,
Nici-un fir de-amintire, n-a atins cu ninsori,
Locul unic pe Terra, unde pot auzi pași de zori.

Doar aici… din icoană Mama iar însorește,
Murmurat, glasul ei din unghere șoptește,
Fluturi roșii roiesc peste umăr pitit sub altiță,
Patru ițe zoresc în izvodul ales pe catrință…

Mama… Ca o suveică, jocul ițelor mână,
Cu o poală de prunci la duminici se-nclină,
Cu scânteia de Paști, a ei candelă-mână
Doar aici se prelinge în pârâu de lumină.

Probozește suspinul, ce-l feresc de lumină
Sub un nor încruntat ori sub arșița spână,
Iar când doru-și revarsă arama neplânsă,
Mă adună acasă, să-mi aline rana încinsă.

Și oriunde… mă cert cu devremea păgână,
Ce a smuls rădăcina, din ce sunt o fărâmă…
Doar acasă… mă-mpacă lumina-năframă,
Ce mi-o țese pe creștet veșnicia de Mamă…
19 iunie 2020

Acest articol a fost publicat în DEDICAŢII POETICE, POEZIS. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la Versuri noi: Veșnicia de Mamă

  1. Mladin Slovanic zice:

    Mama e câmpul de flori cu parfum de copilărie, îmbrățișarea care cuprinde veșnicia, plânsul care adună o mare de simțăminte, surâsul care leagă durerea de nădejde, mângâierea care închide răni, blândețea care deschide inimi, e frumusețea solemnă și tăria duioasă. Mama e dulcele glas care stinge amarul, E cântec pe-o gamă de două inimi bătând, Mama, ocrotirea eternă ce-alungă calvarul, Imaginea binelui neîncetat trimfând.

    M-a impresionat acest tablou sufletesc pe care l-ați pictat în timp și spațiu și, încercând să-l pătrund, m-am trezit purtat de gândurile de mai sus. M-au dus până în adâncuri de sentiment versurile:

    ”Nici-un fir de-amintire, n-a atins cu ninsori,
    Locul unic pe Terra, unde pot auzi pași de zori”.

    Mulțumesc!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.