Versuri noi: Apele trec, pietrele rămân!

Apele trec, pietrele rămân!

Maria Botnaru

Cerul căzut din senin într-un plâns cenușiu,
Vântul ce urlă-n hogeac a tăceri și-a pustiu,
Fulgii târzii, rătăciți de a gerului fugă,
Ne pun pe gânduri, ne-ndeamnă la rugă…?

Pruncul, forțat deseori să vină pe lume
Nenatural, prin inventate cutume,
Lipsa de milă pentru părinții bătrâni,
Ne strânge de gât, ne furnică plămâni?

Cine azi tânguiește țărâni otrăvite,
Cine sărută colacul din palme trudite,
În calea-nsetatului cine așaz-o fântână,
Când se întinde-a pomană mâna blajină?

Raiul am dat benevol pe o viață străină,
Azi nepăsarea ne este pe suflet stăpână,
Banul ne-aduce noroc, iar păcatul e-n vogă,
Legile vieții ușoare niște netoți le aprobă…

Munții de floare nu pot s-acopere vina,
Doar la iubire ne va răspunde Lumina!
Vor trece-n neant și apele-acestea, grăbite,
Pietre rămase, vor moșteni nepăsarea, rănite…?

25 martie 2020

Acest articol a fost publicat în POEZIS. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.