Versuri noi: U r c a r e

U r c a r e

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Urc marginea lumii albastră
pe-o scară din brațe sculptate,
înalturi, cu gânduri pavate,
adâncul de suflet mi-adastă.

Tăcerea din ierbi urmărește,
copacii se uită și ei cu mirare
spre norii ce-și zbat sub picioare
o ploaie ce țărm hăcuiește.

Eu urc prin secunda fugară,
spre Marea Lumină, a crește,
e marginea-ngustă, apoi se topește
și cad, cad în brațe de scară…

Și ploaia ar vrea să auză,
cum țipă-a cădere secunde lăuze,
copacii își clatină ramuri a scuze,
urcarea-i pe brațe de Muză…

Ce caldă lumină mi-e brațul tău,
Fii scară și mâine spre Dumnezeu.

1 februarie 2019 Maria Botnaru
Autor colaj: Abo Lawrence

Reclame
Acest articol a fost publicat în POEZIS. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.