Se plămădesc speranțe…
Se plămădesc speranțe, ca și în alte zile,
Se-mbrățișează brațe, se-nclină pălărie,
Urările se smulg din vinete pupile:
De-a pururea unită fii, dulce Românie!
Lozincile se urcă spre-a Cerului icoană,
De gloria străbună e mândru tricolorul,
Se leagănă lin hora, pe suflet o pomană
De vise, cu nou Cuza ce-ar întregi ogorul.
Îmi freamătă lăuntrul, rumorile dau glas,
Îmi bat în tâmple tobe cu ritm de biruință,
Doar mefiența prinde-n cătușă al meu pas,
Când se răscoală cuget cu ani de neputință.
Tam-tamurile zilei cutremură morminte,
Ce oameni și ce timpuri zidit-au România!
Ci noi, zburați în cosmos, cu visele zdrelite,
Lăsăm ruini din piatra ce-i ține temelia.
Mai largă e zăpada pe-al muntelui urcuș,
Mai nalt și mai voinic ne este tricolorul,
Prezentul ni-l ghidează Coloana lui Brâncuși…
De ce cu sânge-anemic îi naștem viitorul?
25 ianuarie 2019 Maria Botnaru
sursă foto: internet
Apreciază:
Apreciază Încarc...
Similare
Acest articol a fost publicat în
POEZIS. Pune un semn de carte cu
legătura permanentă.
IMENSITATEA IUBIRII CU MARIA BOTNARU 
Versuri de-o sensibilitate rara, strabatute de o dragoste de neam si tara, dar…”de ce cu sange-anemic ii nastem viitorul?”
Oare, de ce!? Cine poate raspunde raspicat la aceasta teribila, dureroasa intrebare!?? Si mai ales, cum de ni s-a diluat sangele intr-atat de-am devenit doar niste palide figuri ale inaintasilor nostri!??
Emotionante versuri!
Mulțumesc frumos pentru mesajul de apreciere! Ca răspuns la întrebările puse, aș putea doar să subliniez, că „Peștele de la cap se împute, dar se curăță de la coadă!” Cu gânduri bune!