Versuri noi: Icoană de părinte

Icoană de părinte

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Aceasta nu e viața desenată, tată,
Cu vorba-ți blândă și atât de cumpătată,
Sub alb cireș cu ramura în rod plecată,
Să-i înțeleagă miezul copt, copila adorată…

Nici viitorul nu-i cel aspirat, părinte,
Ușor mi-a prăbușit visarea în morminte,
Iar steaua, hărăzită-n marea de cuvinte,
Abia acum a răsărit, nesomnul să-mi incite…

Acesta, dragule, nu-i adevărul nepătat,
Aceeași hoți luminii ochi au sugrumat,
Iar fratele, de tine, atât de așteptat,
Nici până azi hotarul inimii n-a descuiat…

Știi, tată, mi-e rușine când se minte,
Dar nici bărbat nu am aflat ca tine de cuminte,
Cât am crezut, naivă-n dragostea fierbinte,
Ce-și duce-n veșnicie, calde, oseminte…

Și doar copiii, tată, mai sunt ca înainte,
Cuminți, frumoși… comori înalte, sfinte…
Și tu, așa nedrept, rămâi icoană de părinte
Cu-al tău cireș, sub care învățam „să prind la minte”…
17 septembrie 2018 Maria Botnaru
Sursă imagine: internet

Reclame
Acest articol a fost publicat în POEZIS. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.