Versuri noi. BASARABIA

BASARABIA

Își mai înalță fruntea către cer în rugă,
Cu nori de lacrimi și-a umplut privirea
Și de acolo, de pe cruce, speră să ajungă
O Basarabie ce-a izbutit reîntregirea.

 

Trimiteți, fraților, mult aer din Carpați,
Din Marea Neagră dați-i val de bucurie,
Măcar pe-o zi plămânii ei să fie alintați,
lar sufletul să simtă că e al României.

 

Îmbrățișați-i trupul sfâșiat de jug,
Secătuit de venetici, mancurți și mafioți,
Care-au dezonorat-o, risipind al ei belșug
Și au spurcat ce-au pus la cale marii patrioți.

 

Și soare, soare, mult soare sufletesc,
Trimiteți, fraților, spre-a-i înmulți puterea,
Sleită de promisiuni, cu soarele frățesc,
Să-și îndulcească leatul așteptării și tăcerea.

 

Va mai cânta și azi, de veacuri jalnic cânt,
Cu Neamul drag va-ncununa o horă mare,
Dar cântecul va fi, la fel, ca din mormânt,
Iar lacrimi vor sclipi, la fel, de îndurare…

 

Și totuși speră, peste puteri rezistă,
Iubirea fratelui o ține pe picioare,
În pumni adună greul și lacrima ei tristă,
Cu Doamne-ajută va ajunge-n Țara Mare!

1 decembrie 2017 Maria Botnaru
sursă imagine: google.com

Publicitate
Acest articol a fost publicat în POEZIS. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

9 răspunsuri la Versuri noi. BASARABIA

  1. ganduriledintrepagini zice:

    Basarabia e România! Frumoase versuri!

  2. elenamarinalexe zice:

    Alese binecuvântări, Maria Botnaru!

  3. anuska zice:

    Superbe versurile ,felicitari Maria !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.