Versuri noi: Ereditate

Ereditate

Capul plecat, pleoapa întredeschisă, buzele înnodate,
a fost moștenirea lăsată din mamă în fiică
până la era mea.

Ca o nucă pietroasă, tare la coajă,
dar consistentă la gust,
am zdrobit legea subjugării,
deși cucuie de suflet mi-au umplut desaga,
răzvrătirea nu m-a secătuit…

Las amintiri frumoase, dar și regrete celor ce mă calcă pe bătătură
mai mult decât poate duce un suflet prea sensibil de femeie…

După cum m-a învățat înțeleapta și nefericita mea bunică,
gura mi-o țin închisă, la ce bun vorbărăraia după o furtună?
Adoram un motto de-al ei.
„Omul nu e vinovat, așa l-a dat Domnul…”

Atunci care-i vina mea,
că Domnul m-a plămădit, prin ereditate, probabil,
o răzvrătită, care visează fericirea!

25 octombrie 2017 Maria Botnaru

sursă imagine: Google.com

Reclame
Acest articol a fost publicat în POEZIS. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la Versuri noi: Ereditate

  1. Un gând bun şi aceeaşi plăcere a lecturii… 😊😊😊

  2. meddartis zice:

    „Ca o nucă pietroasă, tare la coajă,
    dar consistentă la gust,
    am zdrobit legea subjugării,
    deși cucuie de suflet mi-au umplut desaga,
    răzvrătirea nu m-a secătuit…”
    Pur și simplu superb! Mulțumesc pentru poeziile care îmi aduc mereu emoție și inspirație în suflet!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.