Versuri noi: Pe urma frunzei…

Pe urma frunzei…

Fotografia postată de Maria Botnaru.

Atât mă copleșește finețea-i colorată,

Când, genial, penelul pe verde copt și-l poartă,

Încât mă doare clipa, când harul mi-e inert,

S-o prind într-un tablou cu brumărel perfect.

 

Îmi răscolesc cuvântul, să-i laud armonie,

Și îmi împiedic ochiul de-o mică păpădie,

Și de-arțăgos, măceșul, cu râvnă, ce-l răscoace,

Când în gutui strecoară, din soare, gând de pace.

 

Dar am și bicuit-o de ploaia ciobănească,

Deși-n monotonie cerca să mă-nvelească

Și îmi lungea secunda cu dor de poezie,

Cu grijă-a mă feri de-a sa melancolie…

 

Da, i-aș sfărma-n bucăți a ei răcire,

Cu talpa i-aș strivi grea sete de-amorțire,

Dar nici-un anotimp nu m-a uimit vreodată

Cu-atâta auriu pe  frunza disperată…

 

A resemnare ochiul, de toamnă, s-alipește,

Mâhnirea-n el cosește și arareori zâmbește…

Alunec în regrete, de graba-i capturată,

Și calc pe urma frunzei, în aur ferecată…

12 octombrie   2017      Maria Botnaru

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în POEZIS. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Versuri noi: Pe urma frunzei…

  1. Picturale, sensibile și melancolice versurile dumneavoastră. Și titlul poeziei îmi place mult. 🍁

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s