Versuri noi: Mântuire

Mântuire

Și-a crăpat pământul fața, firul ierbii plânge des,

ce fierbinte-i dimineața,  n-am puteri să răcoresc.

La un colț de lume-înecuri, noi pornim să ofilim,

Nu e trai nici lor, nici nouă, dar toți, Doamne, te iubim.

 

Neînduplecat e stresul, cădem pradă supărării,

rar încrederea în bine crește aripa salvării,

greu ne este-a înțelege, de ce nu zidești și-n noi,

unde ai ascuns, Părinte,  bunătatea unei ploi?

 

Unde-s arșiți moderate, mângâierile de humă

și-a bulbucilor săruturi din ploița caldă, bună,

răcorindu-i gliei pieptul, să rodească cu iubire,

să-și înalțe pomul fruntea, făurind la omenire.

 

… este foc de iad, cu milă, pleacă-ți fața și spre noi,

C-o minune  înțeleaptă mântuiește-ne prin ploi…

11 august  2017    Maria Botnaru

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în POEZIS. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s