Versuri noi: Un timp al luminii plenare

Un timp al luminii plenare

Cu ciripit de păsări răsfățată, copilăria mă recheamă uneori,
Cu a cireșului amară șoaptă, adolescența mă trezeşte-n zori,
Cu prunci în poală şi cu stelele grăbite, al tinereții regretat parfum,
Mă hărțuiesc în nopți, neogoite, vii amintiri ce nu se trec în scrum.

Acum vâltoarea vieții este domolită, fără iluzii, doar cu bucurii,
Nici răsăritul nu se mai agită cu dimineți ce botezam pustii,
Azi nepoțeii gândul îmi frământă, alintul lor deșteaptă poezii,
Abia acum, desferecate, cântă și dau în pârg visările-aurii.

Mănoasă, inocența lor vrăjește și viața poartă sensul ei, plenar,
Un timp, când inspirația rodește dintr-o iubire absolută – har,
Un timp în care ochiul nu clipeşte din lăcomia de a se satura,
Un timp în care sufletul primeşte, ce, necondiționat, a dăruit cândva.

E timpul, când privirea se topește și sufletului dă elanul neștiut,
În care clipa pasul domolește, căci o lumină nesecată m-a umplut,

Încât aș lumina pe fiecare:  miracolul, ce Domnul a zidit,                     e pruncul ce-ți zâmbește fericit, când cerul ți se pare prăbușit…

De când m-ai binecuvântat, Părinte, cu rangul de „bunica mea iubită”,

De zile fără cântec am uitat și-s plină de aripă… împlinită!

25 iulie 2017  Maria Botnaru

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în POEZIS. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

8 răspunsuri la Versuri noi: Un timp al luminii plenare

  1. Georges 2679 zice:

    Je te souhaite une excellente soirée. Bises

  2. doar verde zice:

    Prin ochii nepoților să vă retrăiți copilăria !
    Să vă bucurați așa ca un copil , pentru această „a doua șansă”!

  3. Alex zice:

    Minunate versuri! Numai bine și multă fericire! 🙂

  4. mariabotnaru zice:

    Vă mulțumesc mult, dle Alex! Cu respect!

  5. Imaginea pecetluiește metafora versurilor! Place!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s