Versuri noi: Mângâiere

Mângâiere

Nu mi-e că n-am trecut și al iubirii fast,

Nu mi-e că am avut și partea ta de fals,

Nici nu te-ai dat ușoară, ca pasul unui vals,

Dar, viață, uneori nu te-am trăit… am ars!

 

De ce spre unic vis m-ai dus pe ocolite

Și zilele pierdeam, de alergări zdrobite,

Iar clipa o-ndeseai cu, vraiște…,  nimicuri,

Când sufletul trăia cu-ai marelui vis picuri…

 

Știu că ți-am fost zidită, să-mi rostuiești menirea

Și-apoi să gust cu plinul, ce-nseamnă împlinirea,

Știu că m-ai renăscut, când rândul mi-a venit,

S-ajung ca pomul tânăr,  din lujer altoit…

 

E tot ce, viață, cer, să mă mai simt sămânță,

În rodul meu să port lumină și credință…

Să-mi dai senin de gând și spor să toarcă-n mână,

Pân’  vei croi poteca spre-a ierbii rădăcină…

 

‘N-al timpului deșert mă pierd pân’  la durere,

Duminică-i pe suflet, când răscolește-a muzei mângâiere…

26  mai 2017    Maria Botnaru

Sursă imagine: Google.md