Versuri noi: La nesfârșit… tăcere

La nesfârșit… tăcere

canicula-a-ucis-trei-oameni-in-decurs-de-o-ora-in-judetul-vaslui

De ce şi azi luceafărul,

lumina  cu care-mi petrec serile,

croite din repaosul trăirilor şi  liniştea uitării,

mai poartă numele tău,

de ce?

De ce nu pot crede în cuvântul

voalat cu parfumul speranțelor,

ce-și trăda semnificația

nu mult după ce mă petrecea de pragul ochilor tăi,

pentru a-şi risipi făgăduința cu boarea uşurinței,

 de ce?

De ce mai ning amintirile,

dacă, ancorate în bezna nemărginită a uitării,

pas, care nu mi-a uşurat povara sufletească,

dau busna indiferent de adâncimea clipei,

pentru a-i răsturna fragila libertate,

de ce?

Cum aș inspira din plin fericirea,

dacă avalanşa nesiguranței a evadat  locaşul inimii,

ori, poate, e nevoie de o altă inimă,

ce ar iubi mai mult decât necondiționat?

Altfel,

de ce s-ar înghesui între aceste mărturisiri

 un, mult mai greu, „de ce”,

 cărui nu pot (sau nu vreau!) să-i accept  răspunsul,

pentru a nu-mi macina culoarea viselor…

or cu ce-aş hrăni egoul

ce-mi sfredeleşte creierul cu gheața întrebărilor?

La nesfârşit în harță… inima cu creierul!

 

PS ! De ce te-am înălțat luceafăr între stele

și-mi umplu serile cu razele-ți rebele ?

Ce pământean ar risipi lumină și putere

pe clipele ce ne-au schimbat iubirea în tăcere ?

22 octombrie 2016     Maria Botnaru

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în POEZIS. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Versuri noi: La nesfârșit… tăcere

  1. Georges 2679 zice:

    Très beau texte et belle photo….Bon dimanche.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s