VERSURI NOI: DULCE NEPOȚEL!

DULCE NEPOȚEL!

(Lui Albert-Andrei)

Video call snapshot 101

Îmi e destul un zâmbet, lipsit de orice grai,

Și clipa-și ia lumină din razele de mai,

Iar când gurița dulce pornește al său nai,

Iubite nepoțel, pereche-n lume n-ai!

 

Cine-a atins vreo dată un bobocel de floare,

Ce-ți copleșește ochiul cu gingașă  savoare,

Va înțelege, poate, ce simt în clipa-n care

Sărut obrazul drag c-o dulce-îmbrățișare.

 

Cerul ne e destul, zburăm până la stele,

Cu Micul Prinț, hoinari, ne împroșcăm cu ele,

Un ocean, (nu știți?), bâltoaca-i sub fereastră,

Catargele plutesc, de vrem, și-n cada noastră.

 

Avem și-o preferință: ne place poezia,

Din muzica non-stop  ne vine veselia,

O pensulă  dibace-i mânuța de voinic,

Peretele-i paletă… căci pictorul e mic.

 

Mereu încurajat, doar hainele ce plac

le îmbrăcăm, de-i rece și doar din mare drag,

Și după Montessori în toate avansăm,

Nimic nu interzicem, nu cerem, nu certăm!

 

Tu mi-ai adus azi muza și versul am brăzdat,

Iar sufletul mi-l umpli cu zbor neîncetat,

Cât te iubesc, dulceață, de ceruri ocrotit,

Cu dragoste de viață, să crești Om fericit!

21 ianuarie 2016      Maria Botnaru

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în DEDICAŢII POETICE, POEZIS și etichetat , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

9 răspunsuri la VERSURI NOI: DULCE NEPOȚEL!

  1. Mami zice:

    Ce frumos spus! M-a uns pe suflet poezia asta ❤❤

  2. E un dulce! Să vă trăiască!

  3. szqwer zice:

    Ce copil frumusel si vesel ! Sa va traiasca intru’ multi ani sanatos si voios !

  4. Mél@nie zice:

    dragu’ mamii… ❤ fie ca "Micu' Print" sa v-aduca bucurii si satisfactii, azi si mereu… sper ca-i veci citi carticica lu' Antoine de Saint-Exupéry… 🙂
    * * *
    P.S. în cei 5 ani petrecuti la Houston, Texas(NASA-area), am predat franceza la UofH(University of Houston) si la 2 scoli Montessori… 🙂

    • Abea acum am depistat, bunică!, mesajul cu care m-ați onorat, Vă mulțumesc mult! Ce copilărie fără „Micul Prinț”? Vise „Montessori” – o abundență, rămâne realizarea, suntem optimiști, deși e atât de costisitor! Cu toată admirația!

  5. Aliosa zice:

    Sa va traiasca dulcele nepotel ANDREI ! 🙂
    Si eu am un dulce nepotel pe care-l cheama tot ANDREI ! 🙂
    http://aliosapopovici.wordpress.com/2016/01/20/
    O seara minunata la intreaga familie ! 🙂
    Cu stima si respect,
    Aliosa.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s