PROZĂ: Decât frumoasă, mai bine norocoasă!

Decât frumoasă, mai bine norocoasă!

imensitatea iubirii cu Maria Botnaru

Ana  avea 17 ani, vârsta când frumusețea unei copile se desface ca un boboc de floare în toată splendoarea. În cazul ei natura  a lucrat cu dăruire la maximum. Frumoasă, gingașă, încât o îndrăgeai fără să vrei.  Rămâneai fascinat de cârlionții blonzi naturali, adunați cu dibăcie într-un coc destul de voluminos, ce-și stăruia evadarea din cleștele agrafelor abea vizibile, încât aveai impresia, că un smoc de raze solare i-ar acoperi umerii împliniți, rotungiți, de parcă un sculptor din epoca lui Rafael și-a turnat în corpul ei tot rodul măestriei.

Sub bolta frunții înalte doi ochi albaștri largi deschiși, cât două bucăți de cer senin, te copleșeau pe loc, încât nu-ți puteai rupe privirile din oaza lor. Ovalul feței era impecabil, tenul  era o combinație din nuanțele fine ale persicului copt, dar cel mai impresonant în această perfecțiune erau buzele: niciodată n-am găsit obiectul potrivit pentru a exprima asemănarea lor: roze, cărnoase, bine conturate,  încât și o grimasă de nemulțumire se prefăcea într- un zâmbet stângaci, abea perceptibil, care nu-i știrbea nici cu un strop din lumina și blândețea pe care o răspândea în jur.

Eu aveam doar 7 ani și fiind o fire emotivă, am fost frapată de frumusețea ei, încât am exclamat: 

–  Sunteți atât de frumoasă!

– Da?! – mi-a surâs gurița ei dulce și un val roz a trcut pe obrazul ei, accentuîndu-i modestia, timiditatea, pe care de atâtea ori le-am admirat pe parcursul întregii vieți, ori de câte ori soarta m-a binecuvântat cu clipele deosebit de plăcute, pe care mi le dăruia la fiecare întâlnire.

Urma să devină fină de cununie părinților mei și,  fiind că am auzit informația din conversația dumnealor, am hotărât s-o verific personal printr-o vizită la domiciliul mirelui, unde locuiau și care era la un pas de școala mea.

Era sfârșitul lunii mai, urma să absolvească școala medie, pe atunci de zece clase. Absolvind-o, s-a și măritat cu un flăcău frumos, mai copt ca ea, aproape cu 10 ani mai în vârstă, un cântăreț talentat din satul natal, cu care s-au întâlnit timp de un an de zile și de la care a rămas însărcinată.

O nuntă frumoasă, la care am fost legată, ca o „vornicică” adevărată, cu câte un batic la fiecare mână, cea ce a stârnit  invidia prietenilor mei, care nu se săturau de bomboane și biscuiți, mereu cerându-le, ca eu să fiu nevoită a apela la bunătatea miresei, doar ea era lipsită de dreptul de-a refuza.

Ne-am împrietenit, cea ce mă „obliga”  a-mi consacra din timpul copilăriei și lor, dar o făceam cu plăcere de fiecare dată. Locuia la părinții-socri, pentru că ea era venită din satul vecin, Mereșeni, unde era doar școală de 8 ani, oameni gospodăroși, care mai aveau un fecior și o fiică, cam trecută de timpul măritișului, din care pricină era mereu tristă. 

  Într-o zi am găsit-ope Ana plângând și am rămas împietrită locului:

– Cine te-a lovit? – a fost deducția mea, pentru că în copilărie plângeam doar de la zdupacii și pișcăturile fratelui mai mare.

Nu mi-a răspuns,  doar că de pe fața ei au dispărut pentru o bună bucată de timp zâmbetul și buna dispoziție, s-a închis, ca un melc, în casa sa, a pus zăvorul și nici nașterea fiului n-a scos-o mult timp din starea aceasta.

Am aflat singură, spionând sub ușa părinților, că soțul ei, Vasile, a fost condamnat la 3 ani de închisoare, pentru faptul, că într-o noapte, când se reîntorcea de la ea, care se afla în vacanță la Mereșeni, a lovit un om, în timp ce conducea o motocicletă. Era oră târzie, șoseaua liberă, doar ghinionul a fost, că bărbatul, fiind  băut, mergea pe partea carosabilă și motociclistul nu s-a așteptat la așa lucru. În cădere bărbatul s-a lovit cu capul de asfalt și a murit. Totuși, legea a fost umană în felul ei, i-a dat posibilitate să-și joace nunta, ca apoi să-l închidă într-o săptămână.

 Mi s-a făcut atât de milă de ea, încât, cum mă trezeam alergam acolo, să văd cum se simte. Dar nu mai era Ana, pe care o îndrăgisem. Slăbise, ochii triști, fața se subțiase, păli ca o floare atinsă de brumă, dar mie oricum îmi părea frumoasă. Devenise incomodă socrilor, cu copil mic, cheltuieli în plus… O găseam plânsă și pentru a o ajuta cu ceva, mă jucam cu micuțul, care parcă i-ar fi fost un dar din cer, s-a născut sănătos, plin de viață și atât de mult îi semăna, încât îmi părea un îngeraș în brațele Maicii Domnului, pe care bunica mi-l arătase în biserica din localitate unde mergeam duminica.

Povesteam părinților cea ce vedeam acolo și tatăl meu a intervenit. Cu consimțământul finului Vasile a cumpărat o căsuță mică, cu 2 camere, la marginea satului, au reconstruit-o împreună cu rudele apropiate și Ana s-a mutat cu traiul în ea. Eu și cu sora mai mare o ajutam în măsura posibilităților.

Dumnezeu a ferit-o de boală și oameni răi, a ajutat-o să-și crească copilul, nașii  au susținut-o și timpul a adus-o în clipa, când soțul a fost amnistiat, în mai puțin de 2 ani.

Întoarcerea lui a fost o sărbătoare și am văzut-o pe Ana veselă, cu același zâmbet înfiorător de dulce, despre care oricine poate constata că omul este fericit.

Sigur, Ana a purces din prima lună, parcă trăindu-și luna de miere, de care soarta a lipsit-o nedrept. Vasile s-a angajat la casa de cultură, unde mai și cânta în ansamblul  folcloric, ca solist. Părea că viața de familie a revenit la cursul său normal. Dar dacă nu ți-e dată fericirea, n-o s-o ai, că nenorocirea te găsește, ori stai și-o așteaptă, ori fugi și-o caută.

Ea creștea copiii, Domnul le-a dat o fetiță, brunetă, frumoasă, leită tăticul, care în vâltoarea activității culturale, se „încurcă” cu o „fată trecută”, cum se zicea pe la noi, despre care gura lumii trăncănea, că i-ar fi fost o dragoste anterioară. Și aici Ana a știut să-și apere familia.

  Era vară, mă aflam în vizită, Ana prășea în grădină, „domnișoara” în cauză trecea cu o brișcă  pe lângă casa lor, căci tocmai acolo se întindea drumul spre ferma colhozului, unde lucra.  Ana ieși cu tot cu sapă în calea ei, și fluturându-i-o în prejmă, îi țipă:

–  Ori îmi lași bărbatul în pace, ori te tai cu sapa în bucăți! Avem 2 copii, facem casă, lasă-ne în pace, că o să regreți amarnic!

Am făcut ochii mari, căci nu am văzut-o niciodată atât de hotărâtă, atât de înverșunată, mi se părea, că în clipa următoare sapa va reteza capul, care se ascunse de frică între umeri. Am strigat-o:

 – Fina, plânge mica!

Peste o săptămână a venit la mama să împrumute bani, să plătescă amenda, la care a fost condamnată pentru insultă…

De atunci el n-a mai avut amante, Ana i-a mai născut un fecior, căruia i-a dat numele soțului, parcă presimțind ceva. S-au angajat împreună într-o organizație  de construcție și pe banii adunați au ridicat o casă minunată. Își creșteau cu drag copii,  îi admiram de câte ori veneau în ospeție la nași. O bârfeau celelalte două fine, că e spăsită, că nu glumește cu ele, că nu râde zgomotos, că… câte și mai câte, dar eu cunoșteam cauza:  o invidiau pentru frumusețea ei fizică și finețea ei sufletească.  Totul a fost bine până în momentul, când Vasile a fost diagnosticat cu cancer la stomac.

A rămas singură la 36 de ani împliniți, cu primele fire albe ce se ascundeau printre cârlionții aurii, fire care o prindeau atât de bine, subliniindu-i seriozitatea și maturitatea la care o obliga viața,  făcând-o văduvă tânără, cu trei copii.

Eu am plecat la studii și foarte rare au fost momentele, când ni se intersectau cărările.

Viața a scurs mulți ani din tinerețea ei, muncea mult să-și întrețină copiii, până au observat-o bărbații satului. Unul căsătorit, cu 3 copii și el, s-a îndrăgostit de ea. Mult timp l-a respins, dar bărbatul a cucerit-o, deși am văzut-o în ospeție la mama mea, căznindu-se, plângându-și soarta, că a  procedat în așa mod. Nu, nu am judecat-o, am privit-o lung și i-am zis:

– Ești atât de frumoasă!

Ea a dat din mână a protest:

– Mai bine un pic de noroc…

Dar nici acesta nu a fost să fie norocul el, tocmai ca în cântecul: „Frumoasă floare-i norocul. /Dar nu crește pe tot locul…”

Într-o duminică seara, după ce au cinat, bărbatul a ieșit pe prispă și s-a învinețit… se înecase cu o fărâmitură din bucate. Copiii săi l-au luat să-l înmormânteze din casa pe care a construit-o în familia precedentă, interzicându-i să-l petreacă în ultimul drum.

A trecut și peste această pierdere, condamnându-se iarăși la singurătate și muncă, căci ultimul fecior încă nu era aranjat. Apoi un vecinm rămas văduv și cu mult în vârstă decât ea, i-a propus să-și unească bătrânețele. Îl lăuda pentru bunătate, înțelegere, omenie. Era mulțumită și se ruga să nu-l piardă, dar nici aici noroc: a decedat în urma unui atac de cord.

Ana s-a întors în casa ei și a intrat în componența unei secte religioase, care are rădăcini adânci în satul dat. La paștele blajinilor am fost oaspetele ei și am rămas uimită de acest pas:

–  De ce ai acceptat?

–  Ei mi-au întins o mână de ajutor, când mi-a fost greu, nu m-au condamnat, nu-mi cer nimic, merg în biserica lor și mă rog, nu ca la noi la biserică, n-ai dovedit să pășești pragul și se încep dările: lumânare, găină,  sticlă cu vin, ulei, colac…

 –  Dar …, –  am bâiguit eu, –  botezați… credință… Iisus… păcat…

Ana a surâs amar… și pentru o clipă am văzut-o tânără, neobișnuit de frumoasă, și, ca atunci, în acel sfârșit de mai, am exploadat:

–  Cât de frumoasă, totuși, mai ești, nu pot să cred că ai suferit atât!

imensitatea iubirii cu maria botnaru–  Decât frumoasă, mai bine norocoasă! – mi-a răspuns ea, spălându-și surâsul în roua ce a inundat bucățile de cer, încă de un senin sclipitor, care s-au cuibărit pentru o viață în ochii ei, rezistând tuturor încercărilor, prin care i-a fost sortit să treacă!

 

19 ianuarie 2016               Maria  Botnaru

Reclame
Acest articol a fost publicat în PROZĂ și etichetat , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.