VERSURI NOI: PE URMA FRUNZEI

PE URMA FRUNZEI

Cad frunzele… în vals uşor le poartă zborul lin,

Sfărmând zăvoarele de dor, ce liniştea mi-o ţin,

Senine, zorile sclipesc pe-al toamnei nou decor,

Troianul galben-auriu s-a-ntins peste răzor.

 

 

O dimineaţă iar m-a prins la geam cu al său laţ

Şi-ncearcă-a-mi-alina suspin  pe recele său braţ,

A câta oară mă condamn…  de tine gând omor,

C-am acceptat să treci rebel prin crez şi al meu dor.

 

 

Ca vântul greu, necruţător, mi-ai devastat priviri,

Încât în ochiul meu te scalzi în mări de amintiri,

Şi ca izvorul, zi de zi, pe suflet mi-ai săpat,

De-mi pare că un veac întreg în viaţa ta am stat.

 

 

Cu tine-n vorbă şi în gând, cu tine intru-n pat

Şi mă destram, şi mă frământ, în chinul ce mi-i dat,

Ba ieri, călcând peste tăceri,  mi-ai scris să spun ceva,

O! cât ţi-am scris şi ţi-am şoptit… nici ploaia stropi n-avea…

 

 

Dar nu mă auzeai…   tăcut, pe-un rece colţ de pat,

Te înecai în amintiri, din fum, ce-au perindat,

Şi câte-au fost în viaţa ta păstrai în vechi album,

Unde, prea-poate-n regretări, m-ascunzi pe mine-acum.

 

 

De astăzi singură mă ţin de vis şi-al meu destin

Şi pentru ce am fost să fiu, dar nu m-a-ncăput chin,

Te rog, să scrii sub poza mea doar adevăr ştiut:

„Un suflet care l-am crescut, dar nu l-am cunoscut…”

 

 

Rup nopţile cu vise-ntregi din calendarul meu,

De nu te-aş fi-ntâlnit cândva, azi nu mi-ar fi mai greu,

Şi n-aş fi îngropat în foi trecutul val cu val,

Dar adevărul e că azi prezentu’-i infernal…

 

 

M-arunc în dansul frunzei lent, secată de puteri,

Uşor e să învingi urcuş…, dar dureros – cedări,

Înmărmurită-ntr-un album, în amintire trec,

Prin chin de tine mă dezleg…  pe urma frunzei plec…

 26 octombrie  2015    Maria Vlas Botnaru