VERSURI NOI: VIAȚĂ, VIAȚĂ…

VIAȚĂ, VIAȚĂ…

Zorii mușcă lacom din perdele,

Visele confuze se topesc rebele,

Somnoroasă, bâigui-neîmplinită:

„Viață, viață unde ești grăbită?”

 

Am plătit tribute scumpe și  destule,

De  speranțe mute seri au fost sătule,

Așteptări murit-au  pe poteci bătrâne,

Doar trăite versuri fost-au a mea pâine.

 

Pruncii-n astă lume mi-au fost temelie,

I-am lăsat să zboare-n dulcea  Românie,

Poate-or scoate zidul, ce  ne-a-nstrăinat

Și-or urni străinul ce ne-a  subjugat.

 

Visele îmi macini și al meu destin, 

În bucăți îmi sfârteci sufletul român,

Când cu zorii tulburi somnul cumpătat,

Simt că-n astă viață mult-am de luptat…

 

Mărul  floarea-și cerne peste geamul meu,

Cu durute gânduri mă provoci mereu,

Ca pe-o-ntinsă strună, simt că te trăiesc,

Iureșă, nebună, grea, nesuferită… viață, te iubesc!

12  mai 2015             Maria Botnaru

Publicitate