VERSURI NOI: PREDESTINARE

P R E D E S T I N A R E

IMENSITATEA IUBIRII CU MARIA BOTNARU

Când ploaia-n lacrimi geamul mi-l inundă,

Când zilele pustii de pana mea n-ascultă,

Când visele se sparg neatinse, nedormite

Și of!-uri naște foaia din clipe risipite,

Sub munții-înalți, de dor, îmi caut alinarea,

Căci între noi s-a-ntins, acerbă, depărtarea.

 

Degeaba  lupt cu-un dor fără cruțare,

Ce sparge colț de lume, ca razele solare,

Cu clipele zorite, efemere, apăsătoare,  

Cu grija de părinte, de nervi devastatoare,

Degeaba mă încred în lungă așteptare,

De nu vă strâng la piept, nu-mi aflu alinare.

 

Sunteți maturi acum, ba unii chiar părinți,

Și înțelepți, și harnici, aveți copii cuminți,

Cu grijă spuneți vorba la locul potrivit

Și timpului stăvilă îi puneți din granit,

Dar, plini de tinerețe, la vârsta de iubit,

Să nu uitați de mâna, ce-n lume v-a pornit.

 

C-așa-i lăsat de ceruri, părintele-împlinit

Să-și afle alinarea în pruncul zămislit,

Ca boțul plin de viață, ce-n țipăt a venit,

Să-i fie-o prelungire… spre-a fi-nțeles, iubit,

Atunci când toamna vieții în plete va rări

Și spre  înzăpezirea fatală-l va grăbi…

14 aprilie 2015       Maria  Botnaru

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în POEZIS. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la VERSURI NOI: PREDESTINARE

  1. mihaela zice:

    Foarte reusita poezie,un mesaj pronuntator intr-un vers perfect!Bravo!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s