VERSURI NOI: PRADĂ DORULUI

PRADĂ DORULUI

10749917_552108694891126_3322482660902069868_o-001

Știi că mu mă-ncred în nimeni,

Știi că am curaj să mor,

Cad pe umărul tău vineri,

Răstignită de-al lor dor.

 

Numărul mi-e săptămâna,

Scris în zile-i uriaș,

Este  lacrima stăpâna

Și pe cer, și pe oraș.

 

Anii nu-i mai leg de coadă,

M-au furat cu-al lor tumult,

M-au lăsat dorului pradă,

Când copiii au crescut.

 

Nu-i mai sună clopoțelul,

Ochiu’-l caută prin casă,

Mă întreabă nepoțelul:

„Ai pierdut ceva sub masă?”.

 

Îl privesc cu duioșie,

Parcă mi-ar vorbi feciorul,

„Dă-mi un pix și o hârtie,

Și în grabă – telefonul!”

 

Unul e în deplasare,

Pe altul șeful l-a ghiontit,

Plânge litera-n scrisoare:

„Depărtare, depărtare,

   înghițit-ai ce-am iubit!”

 

Nepoțelul mi-e scăparea:

„Dacă mâine cresc un pic,

Le duc singur salutarea,

Ți-i aduc pe toți…  în plic!”

 

12 martie 2015  Maria Botnaru

Acest articol a fost publicat în DEDICAŢII POETICE, POEZIS. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la VERSURI NOI: PRADĂ DORULUI

  1. Enigma zice:

    Don´t forget
    We also have a blog, if you don´t vote us we wouldn´t follow you,,,
    https://superduque777.wordpress.com/

  2. O poezie plină de sensibilitate ce atinge corzile oricărui suflet de femeie. Să înţeleg că în poză este nepoţelul şi mămica lui? Amândoi sunt superbi!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.