DEDICAȚIE POETICĂ: SĂRATA GALBENĂ – SIMBOL DE ARMONIE

SĂRATA GALBENĂ – SIMBOL DE ARMONIE

IMENSITATEA IUBIRII CU MARIA BOTNARU

Mă macină dorul, astâmpăr nu are,

Acasă,-n SĂRATA… își cere-alinare,

Căci n-a mai aflat o unică, alta în lume,

Sărata Galbenă – încontestabilă minune!

 

Când veți vedea o oază de verde inundată

Și lanuri care dau în pârg cu spice-înrourate,

Un afluient, Sărata, ce, șerpuind, se-ndreaptă

Printre grădini și case-împărătești aliniate,

 

Nu vă opriți, să știți că n-ați greșit,

Când de uimire ochiul, fermecat, a ostenit

Și sufletul, fără să vrea, în freamăt a pornit,

În armonia din SĂRATA GALBENĂ-ați venit!

 

Legenda povestește de-un cioban Golban,

Ajuns cu turma de mioare pe mănosul lan

Și fascinat de apa lină  și verdea bogăție,

A botezat Sărata lui Holban a sa moșie.

 

Și Domnul a hărăzit locașul său aici să fie

În sat cu oameni harnici, un cuib de omenie,

Și pentru-a lor credință și dragostea de glie,

Norocul adunat să le aducă pace și-avuție.

 

Dar marele noroc al pământenilor de-aici

E un primar, un Ștefan dintre cei voinici,

Care-a știut să-îndrepte satul pe acea cărare,

Ce-i duce faima glorioasă-n lumea mare.

 

Mereu în frunte sunt: la muncă, la cântare,

La dans, „Arcușul” lor analogie-n țară  n-are,

Căci tot ce-i strămoșesc aici întinerește

Și tot ce-i românesc în vatra satului rodește!

 

Nu vei găsi în Basarabia o școală mai serioasă,

Cu un director, ce-a făcut din ea a cărții casă,

Un colectiv, ce de-a sa muncă nu se obosește

În a-nvăța, a educa și a iubi elevii – sufletește!

 

Aici părinții și copiii au respectul cuvenit,

Azilul de bătrâni le ține crezul monolit,

Iar grădinița, care-n ploi și soare nu-i pustie,

Vorbește despre dragoste fierbinte pe moșie.

 

Aici s-au întâlnit și  înrudit popoare,

Ce au aceleași scopuri și-aceeași sărbătoare,

Și cine e venit din plai străin nu se sfiește,

Învață a trăi și a iubi, ca băștinașii, românește.

 

 

Port rădăcini de soi din vatra asta strămoșească,

Mândrie port de cei ce-o fac să strălucească!

Deși-s purtată ca o frunză pe meleag străin,

Mi-e sufletul acasă, doar când la baștină revin.

 

Cine cuvântul meu îl pune la-ndoială,

Vino de Cuvioasa Parascheva, la hramul cu spoială

Și prinde-te cu consătenii mei în hora mare,

Și vei simți ce foc trăiește-n fiecare,

În clocotul din sânge fără-astâmpărare,

Ei știu din viață-a face mare sărbătoare!

 

 Plugari sau demnitari au suflete de pâine,

Un sat clădit pe dărnicia din țărâne,

Un sat-minune, vie și nepieritoare,

Ce pe-acest pământ, în armonia sufletească, n-are asemănare!

IMENSITATEA IUBIRII CU MARIA BOTNARU

9 octombrie 2014       Maria Botnaru

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în DEDICAŢII POETICE, POEZIS și etichetat , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s