VERSURI NOI: ODĂ PROFESORILOR

 ODĂ PROFESORILOR

Pe-acest plai mioritic toamna este stăpână,

Crizanteme și astre ne zâmbesc în grădină,

Râd ciorchinele-n vii cu dulceață în poală,

Clopoțelul încins își adună elevii în școală.

Iarăși pragul de piatră va-ndura mici păcate

Și o bancă, aproape un an, îi va ține în spate,

Iarăși tabla, nescrisă, vara-întreagă, de mână,

Lucitoare, ca lacul, un  „remember” îngână.

Și miroase a proaspăt coridorul vopsit,

Sclipitor este albul, pe pereți zugrăvit,

Și te temi să-le-atingi, geamuri fără carențe,

Ca un leagăn de vise, școala șterge absențe…

Un tărâm ce așteaptă, deschizându-ne ușa,

Spre-amintiri, ce-ți vor pune pe viață cătușa,

Altfel vârsta-și măsoară o clădire de școală,

Cât elevii-o inundă, ea renaște-n onor și spoială.

Nu-s puteri ce-ar strivi un locaș de științe,

Dacă fierbe în el zumzet de cunoștințe,

Nici ruinile vremii nu-i ating, largi, ușorii,

Căci pilonii, ce-o țin, sunt din cer, Profesorii,

Niște vrednici Manole, harnici, neobosiți,

Cu uitarea de sine pe veci logodiți,

Cu jertfire în toate, întru breaslă trăind,

Pe mormane de cărți și caiete dormind.

Sfinți la suflet și chip prin norocul menirii,

Tineri și împliniți din izvorul iubirii,

Cu răbdarea zăpezilor calde, de munte,

Cu-nțeleaptă lumină, sculptată pe frunte,

Ei ne duc generații spre izbânzi, spre victorii,

Prometeii de grai și de neam, PROFESORII!

28 septembrie 2014   Maria Botnaru