VERDE CRUD
Un tânăr, amețit de verdele privirii,
M-a contrazis în definiţia iubirii,
„O dragoste de ţară, ca patima de-o fată,
E cert, nu-ncape într-o ramă închegată…”
Răspunsul meu l-a pus la îndoială:
„Un sentiment nu e o patimă de-o vară,
O dragoste de țară nu e trecătoare,
Izvorul ei ne ține pe picioare! ”
A râs glumeţul: „Știţi a câta oară
Promit şi uit, mai mult un dor de-o seară,
Nu se mai nasc Romeo, iar Julieta
Vrea Mercedes, nu-i place bicicleta…”
Din dor de țară cine astăzi pătimește
Și cine-mparte pâinea și durerea azi frățește?
Se plânge Basarabia, călcată în picioare,
Ce tară-și alipește-o sărăcie pân-la soare?
Copil naiv, nu a simțit ce flacără-i iubirea…
Pustiu, un verde-aprins mustește cu privirea,
Ușor pe buze-i joacă „un verde vino-încoace”
Ce va cânta, glumețul, când iarba se va coace?
Și dacă niciodată urmașului nu-i vom trezi simțirea,
Când va ajunge Basarabia acasă, va triumfa în crudele priviri UNIREA?
21 iulie 2014 Maria Botnaru
IMENSITATEA IUBIRII CU MARIA BOTNARU 
ador verdele-crud… ❤ culoarea sperantei vesnice – adesea prezent(a) în posturile mele…
Probabil, întâlnirea noastră, fie și virtuală, nu e întâmplătoare…
Când Ţara e în suflet
Când Ţara e în gând
În hora regăsirii
Ne-om prinde toţi, curând!
Chiar când greşeşte-o Mamă
O dojenim cu drag
Căci ştim cum ne aşteaptă
Cu dragoste, în prag
A-ntins masă bogată
Din bruma agonisită
Şi-aşteaptă toţi copiii
Cu casa primenită
Şi-a prins în păr o floare
De vreme – n-are frică
Tânjind să-mbrăţişeze
A ei, frumoasă fiică!
Ce minunat, că mai este cineva, care gândeşte astfel. Frumoase şi actuale versuri, să dea domnul realizare grabnică acestor gânduri!